Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Rezumatul primelor patru meciuri ale etapei cu numărul patru din LNBM

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
22.10.2022

Rezumatul primelor patru meciuri ale etapei cu numărul patru din LNBM

Sâmbătă, 22 octombrie, etapa a patra a Ligii Naționale de Baschet Masculin a debutat cu o serie de șapte meciuri; trei din conferința A, respectiv patru din Conferința B. Derby-urile au avut loc în finalul zilei, pe când primele patru locuri din program au fost rezervate echipelor ce au ratat playoff-ul în stagiunea precedentă.

Rezultatele consemnate în cele patru jocuri au fost următoarele:

CSM Focșani – CSM Constanța: 63-74 (12-22, 12-22, 16-14, 23-16)

CSM Constanța a obținut primul succes de la rebrand-ul echipei din această vară. Gruparea de la malul Mării Negre a trecut de CSM Focșani, într-un meci în care elevii lui Alexandru Olteanu au condus de la un capăt la altul. Prima jumătate s-a încheiat cu un avans de 20 de puncte al oaspeților. Vrâncenii au reușit să reducă din diferență până la final, după o a doua repriză câștigată la nouă lungimi.

Egidijus Mockevicius a fost omul meciului pentru constănțeni și a bifat 12 puncte, 8 recuperări și 2 pase decisive. Vytenis Cizauskas a flirtat cu un triple-double și a adunat 8 puncte, 9 recuperări și 8 pase decisive. Vlad Corpodean a fost în double-digits și a strâns 11 puncte și 2 recuperări.

De cealaltă parte, Brandon Austin a fost cel mai bun marcator al partidei și a reușit 21 de puncte și 5 recuperări. Monyea Pratt s-a remarcat și el cu 17 puncte, 7 recuperări și 4 pase decisive.

În următoarea etapă, CSM Constanța va primi vizita celor de la Laguna București. CSM Focșani va juca pe terenul celor de la CSM Galați.

Laguna Sharks București – CSA Steaua București: 63-77 (15-15, 15-23, 17-20, 16-19)

Laguna este singura echipă cu patru eșecuri în debutul noului sezon al Ligii Naționale. Alb-albaștrii au pierdut și duelul echipelor din capitală cu Steaua București, la o diferență de 14 puncte. Gazdele au condus pentru o bună bucată din prima jumătate a meciului, dar un run de 3-13 în finalul sfertului doi, urmat de o a doua repriză dezastruoasă au adus un nou eșec pentru elevii lui Daniel Nelson

Peter Olisemeka a reușit un nou double-double monstruos și a încheiat cu 20 de puncte, 18 recuperări și 2 capace, transformând 8/10 aruncări din acțiune. Zarko Djuric și Karlo Vragovic au adăugat câte 17 puncte. Albert Stan a înscris 9 puncte.

Lukas Aukstikalnis a fost cel mai bun marcator al Lagunei, cu 16 puncte. Trevor Blondin a reușit 13 puncte, 7 recuperări și 4 pase decisive. Radu Paliciuc a ieșit la rampă cu 8 puncte, 2 recuperări și 4 pase decisive.

În etapa a patra, Laguna va juca acasă la CSM Constanța, iar Steaua București va primi vizita celor de la CSM Oradea.

CSM Miercurea Ciuc – CSM Târgu Jiu: 92-87 (23-26, 19-24, 27-22, 23-15)

Într-un duel al echipelor fără succes din Conferința A, CSM Miercurea Ciuc a reușit să obțină prima victorie din noua stagiune. Prima jumătate a fost dominată autoritar de elevii lui Claudiu Alionescu, care au condus și la 10 puncte. Harghitenii și-au revenit după pauză și au profitat de relaxarea oaspeților, care au cedat inițiativa în ultimul sfert. Finalul de joc le-a aparținut gazdelor, care au obținut în cele din urmă un succes la cinci puncte.

Amedeo Casale a ieșit din nou la rampă pentru Miercurea Ciuc și a fost la un assist de primul triple-double al stagiunii în LNBM. El a avut 20 de puncte, 14 recuperări și 9 pase decisive. Meshack Lufile a înscris și el 20 de puncte. Alți patru jucători au fost în double-digits pentru gruparea pregătită de Laszlofy Botond.

De la Târgu Jiu, Xavier Cannefax a încheiat cu 17 puncte și 5 pase decisive. Dylan Frye s-a remarcat cu 15 puncte, 5 recuperări și 5 pase decisive. Camil Berculescu a avut 7 puncte, 4 recuperări și 4 pase decisive.

În etapa următoare, Miercurea Ciuc va juca pe terenul lui SCM U Craiova. Tot în deplasare va juca și CSM Târgu Jiu, la CSM Petrolul Ploiești.

CSM Târgu Mureș – CSM Petrolul Ploiești: 86-87 (22-16, 19-31, 23-26, 22-14)

În cel mai disputat meci al zilei, Petrolul Ploiești a obținut al doilea succes în LNBM în noua stagiune, în fața nou-promovatei CSM Târgu Mureș. În ciuda unui start bun de partidă, mureșenii s-au văzut conduși la șase puncte la pauza mare. Diferența a crescut la 15 puncte în sfertul trei, dar în ciuda acestui aspect, finalul de joc a fost unul echilibrat și a adus succesul la o lungime al prahovenilor.

Veljko Brkic a fost omul meciului și a adunat 26 de puncte și 6 recuperări. Andris Misters s-a remarcat cu 21 de puncte, 7 recuperări și 6 pase decisive. Octavian Popa-Calotă a avut 16 puncte și 6 pase decisive.

De cealaltă parte, Goran Martinic și Szabolcs Santa au avut câte 14 puncte. Goran Gajovic și Jonathan Person au avut câte 13 puncte. În double-digits a fost și Vladislav Solopa, cu 10 puncte marcate.

În următoarea rundă, CSM Târgu Mureș evoluează acasă la FC Argeș, iar Petrolul Ploiești primește vizita lui CSM Târgu Jiu.

*foto: Facebook/CSM Focșani

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!