| Minute | 27:02 |
| Puncte | 25 |
| Pase decisive | 3 |
| Recuperari | 11 |
| Eficienta | 32 |

Phoenix Galați vs. U Cluj Napoca se anunță o partidă atractivă în care este greu de dat un pronostic asupra învingătoarei. După două victorii consecutive, fetele pregătite de Eugenio Rodrigues și Andreea Șoptică sunt pe val, vor să-și valorifice atuurile și se bazează pe sprijinul suporterilor.
„În acest sezon, unul cu multe rezultate surpriză, fiecare joc este tratat foarte serios, indiferent de valoarea lotului, obiectivele propuse sau poziția din clasament a adversarei. Noi ne aflăm într-o perioadă favorabilă, în care am reușit să legăm câteva victorii extrem de importante, care ne conferă dreptul de a spera la un loc cât mai bun în clasament. Am demonstrat că indiferent de numele echipei împotriva căreia jucăm, suntem un grup puternic și, mai ales la meciurile de pe teren propriu, alături de publicul nostru minunat, avem capacitatea de a câștiga orice joc. Sâmbătă ne așteaptă o partidă deschisă oricărui rezultat, însă ne dorim cu ardoare să continuăm seria rezultatelor pozitive și să ne apropiem în clasament de grupul celor 4 echipe fruntașe”, ne-a declarat căpitanul echipei feminine, Romina Filip (foto, nr. 5).
*Foto: Valentin Todea @totalbaschet
Cum și-a motivat John Jenkins plecarea de la Vâlcea: „Am soție și trei copi...
FC Argeș Pitești învinge Steaua București după o repriză de prelungiri
Programul și transmisiunile etapei a 17-a din Liga Națională de Baschet Mas...
Victorie cu emoții pentru CS Vâlcea împotriva lui CSM Târgu Jiu
Cum și-a motivat John Jenkins plecarea de la Vâlcea: „Am soție și trei copi...
Rob Montgomery a evoluat ultima dată în Irlanda și a semnat cu CSM Târgu Ji...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!