Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Sasha Ocokoljic: „Astăzi am fost constanți timp de 40 de minute”

Sasha Ocokoljic: „Astăzi am fost constanți timp de 40 de minute”

CSO Voluntari a reușit să învingă în meciul 2 al finalei LNBM, scor 74-69, pe terenul celor de la U-BT Cluj.

La finalul partidei din BTArena, antrenorul ilfovenilor, Sasha Ocokoljic, a lăudat prestația echipei sale, în special în defensivă:

„Am venit pregătiți și în primul meci să ne executăm planul de joc, dar nu am reușit să ținem pasul și în repriza secundă. Astăzi am fost constanți timp de 40 de minute. Știam cum vrem să jucăm în fața unei echipe sprijinite de 5-6.000 de spectatori. Am făcut un efort uluitor ca echipă, am condus de la începutul meciului până la final, după începutul Clujului cu acel run de 7-0. Am avut meciul în mâinile noastre și cred că merităm victoria”.

Întrebat dacă elevii lui au devenit favoriți după această victorie, Ocokoljic a evitat să ofere un răspuns concret:

„Este greu de spus pentru că e o serie de cei mai buni din 5 și ne trebuie trei victorii. Jucăm și împotriva unei echipe fabuloase și cu siguranță vom avea parte de o reacție de la ei. Orice meci e important, ei au câștigat primul meci, noi am răspuns și cred că meciurile de acasă vor fi foarte strânse și cred că va fi o bătălie foarte dură între două echipe foarte bune.”

Sasha Ocokoljic a fost întrebat și despre arbitraj, dar a refuzat să comenteze.

Partida 3 din seria dintre Voluntari și U-BT Cluj se mută la periferia Bucureștiului. Meciul va avea loc marți, 31 mai, de la ora 20:00.

*foto: sportpictures.eu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!