Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

SCM U Craiova și-a apărat propriul teren în fața lui CSM-U Oradea

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
09.11.2015

SCM U Craiova a câștiga partida din etapa a 7-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin, după o partidă de mare luptă în fața lui CSM-U Craiova. Diferența între cele două combatante a fost făcută în ultimul act de joc, când gazdele au câștigat la 4 puncte.

Oltenii au avut un start lansat de meci și s-au desprins la 8-2 după un coș al lui Cătălin Burlacu. Elevii lui Cristian Achim au reacționat și după jumătatea primul act au trecut pentru prima dată la conducere, grație un coș de 3 puncte al lui Uros Lucic. Trei coșuri au mai marcat apoi cele două echipe până la finalul primelor 10 minute, care se încheiau cu scorul de 16-15 pentru gazde. În secvența secundă, registrul jocului a rămas neschimbat față de finalul primului act. De trei ori au alternat la conducere cele două echipe și de alte patru ori s-au aflat la egalitate, pentru ca la pauză diferența dintre le să fie minimă, 36-35 pentru gazde.

După revenirea de la cabine, cele două echipe s-au anihilat reciproc. La jumătatea sfertului, craiovenii aveau un avantaj maxim de 6 puncte, după un coș de 2 puncte al lui Bogdan Popescu. În ultimul minut de joc, Oradea revenea în avantaj după 4 puncte marcate consecutiv de tandemul Barnette -Nuhanovic. Nick Covington avea să închidă sfertul, 47-46 înaintea actului decisiv. După trei minute de joc din ultimul sfert, echilibrul se menținea, 52-52. Oltenii au marcat 8 puncte la rând și luau o opțiune importantă la victorie. Până la final, oaspeții nu s-au apropiat la o diferență mai mică de 5 puncte, ecart cu care avea să se și încheie partida, SCM U Craiova vs CSM U Oradea 73-68.

Milivoje Bozovic a fost cel mai bun om al partidei cu 14 puncte și 11 recuperări. Aaron Johnson a contribuit cu 15 puncte, 2 recuperări și o pasă decisivă, în timp ce Cătălin Burlacu a totalizat 11 puncte, o recuperare și 3 pase decisive.

Uros Lucic a fost principalul artizan al oaspeților cu 17 puncte și 3 recuperări. Sean Barnette a terminat cu 12 puncte și 6 recuperări, iar Radovan Markovic a adăugat 11 puncte.

După acest rezultat, SCM U Craiova are un record de 5 victorii și 2 înfrângeri, în timp ce CSM-U Oradea a ajuns la 4 victorii și 2 înfrângeri, dar cu un meci mai puțin disputat.

foto: sportuldoljean.ro

12 comentarii la aceasta stire:
  • SCM "U" Craiova adiro :

    BRAVO
    un meci pe muchie de cuțit,în care oricine putea câștiga,însă bãietii si-au dorit foarte mult să arate ca la dinamo a fost doar un accident accident. Mai e mult până departe însă cu o victorie la Sibiu ne putem bate acolo sus în play off.Și eu consider,ca mulți alții ,ca avem nevoie de un pivot adevărat. FORZZA STIINTA!!!!

    cu 8 ani în urmă (09.11.2015)
    • SCM "U" Craiova lupul-cel-rau:

      Zoran
      Krstanovic

      cu 8 ani în urmă (10.11.2015)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea suporter oradean :

    fara suparare,
    nu a trebuit ca sa faca prea mult efort Craiova ca sa castige,daca erau putin mai concentrati asa cum am mai spus era vai de scorul nostru.Nici nu stiu la ce capitol am stat mai rau,16 TO???RECUPERARI?Creatie? Si nici nu voi numi persoane vinovate ca sa nu-mi sara in cap unii si altii.Spun doar atat suntem in acest moment praf....

    cu 8 ani în urmă (09.11.2015) Raspunde
  • SCM CSŞ U Craiova Buzestii :

    Victoria
    E foarte importanta si baietii trebuie felicitati pentru abnegatie,dar ca joc de echipa stam prost,uneori foarte prost,traim din momentele de inspiratie ale unor jucatori valorosi.Grubor din nou nul ofensiv,Covington in afara meciului,piticul noroc ca si-a revenit pe final,cand a fost magistral,e foarte greu asa in fata echipelor tari.Cireasa pe tort,Popovic,cred ca nici macar el nu se intelege...perioadele cele mai faste ale adversarilor fiind cand el folosea un 5 magic,cu cel mai inalt din echipa Grubor(!!!),in timp ce Oradea era pe teren cu Nuhanovic si Lucic!!!Oradea foarte artagoasa,incomoda,dar deopotriva confuza,iar daca accidentarea lui Bogdan e grava(sper sa nu)trebuie sa faca musai schimbare de straini aducand un om mare.

    cu 8 ani în urmă (09.11.2015)
    • CSM CSU Oradea Big Ghitza:

      ...
      Oradea artagoasa?? loool... mai degraba foarte apatica.. letargica... fara orizont... fara solutii... fara scheme.. miserupista... a fost un chin pt mine sa urmaresc meciul... will apatic si el..nu are cu cine juca? ce sa mai zic de achim... Un singur lucru e clar... nu meritam sa castigam cu o astfel de atitudine... sincer si craiova slaba.. no offence.. dar noi dezastru!! Sunt curios de vesnicile scuze marca achim care vor urma.

      cu 8 ani în urmă (10.11.2015)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea BVN :

    din rau in mai rau
    Am devenit o echipa foarte previzibila. Il inteleg pe Franklin ca vrea sa fie altruist, dar nici chiar asa. Nu arunca din pozitii clare, nu patrunde, nimic...
    Cred ca trebuie sa renuntam la Salih si sa luam un pivot ok.

    cu 8 ani în urmă (10.11.2015) Raspunde
  • CSM CSU Oradea Tomy :

    trist...
    Salutare... ce mai putem zice dupa acest meci?! Nu doar ca nu ne-am imbunatatit jocul, ci chiar mi se pare ca ne-am deteriorat. Daca in meciul cu Pitesti de acasa nu intra nimic, dar macar am avut dorinta de lupta, aseara am vazut pe teren o echipa CSM foarte bine descrisa de Big Ghitza.

    In afara de cele 2 tritze marcate consecutiv de Rade in sfertul 2, nu am avut doua faze bune legate. Pe langa asta a inceput si apararea sa scartaie. Da, Bogdan lipseste, dar nu inteleg de ce ii demoralizeaza asta pe toti ceilalti. Patrundem pana sub cos cu oamenii mici apoi lasam mingea la adversar. Nu am studiat statistica insa cred ca suntem campioni la turn over-uri in acest debut de sezon.

    Clai peste gramda a mai fost si acest arbitraj de patinaj artistic. Pe langa ca fluierau orice adiere de vant mai si fluierau aiurea. In ambele directii. Mai mult ca sigur ca deznodamntul ar fi fost acelasi cu un arbitraj bun, insa asa am vazut un meci nasol.

    Concluiza e simpla: mai avem de lucru. Mult! Nu doar la pregatire fizica si tactica, dar mai ales la abordare si la psihologia jucatorilor.

    Felicitari Craiova pentru rezultat. Iar noi, acasa si la treaba. Ca avem multe de pus la punct.

    cu 8 ani în urmă (10.11.2015)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe totalulbaschetilor:

      @Tomy
      In general corect comentariul,in nota obisnuita,mi-as permite sa spun ce am vazut si eu din tribuna:o alternanta a momentelor de letargie cu contactele fizice aspre,un joc incalcit si greu de urmarit al ambelor combatante.Sigur,surprinde in mod neplacut Oradea la acest capitol,nu demult echipa care excela tocmai la organizarea jocului.Din punctul meu de vedere cel mai mult cantareste totusi pierderea lui Dillon,care chiar si intr-o zi slaba era motorul echipei.Si la noi multe umbre in jocul echipei,ma unge la suflet modul in care Djurasovic si Burlacu dau tonul mobilizarii,sufar asteptand macar o bruma din spectacolul cu care ne obisnuisera Dzambic si Bureau si sunt absolut convins,ca majoritatea,ca echipa ar arata mult mai bine cu un pivot de forta.Dar pana una alta ma bucur pentru linia de clasament a echipei,hai Craiova!

      cu 8 ani în urmă (10.11.2015)
    Raspunde
  • SCM "U" Craiova Drexler :

    Vestiar!
    Mi-e greu sa fac o analiza a meciului cand stiu ca vestiarul e PULBERE!....asa au pierdut si meciul cu Dinamo!....romanii vs sarbii!....ei vor sa joace toti (sarbii) si tot meciul daca se poate!..niste nesimtiti!..au fost multe reprosuri si imbranceli in vestiar la pauza meciului cu Dinamo!....rezultatul il cunoastem!.....aseara am vazut ca " marele jucator" Micic il" sare" pe Burlacu de fiecare data,in plus el( Micic) a inceput sa dea numai chifle(scurte)!.....ma gandesc ca sunt si o gramada de oameni platiti in club sa dezamorseze aceste animozitati si ma gandesc la un Popovic,la un Toma, la un Barcan!....nu de alta dar noi VREM sa vedem baschet nu fitosi platiti cu mii de euro pe luna care MIMEAZA BASCHETUL!....ce masuri s-au luat dupa meciul cu Dinamo,a fost amendat vreun jucator?....sau am pus batista pe tambal?.....daca continuati asa o sa jucati cu 200 de spectatori in sala !.....vrem rezultate!

    cu 8 ani în urmă (10.11.2015)
    • CS Politehnica Iași un moldovean:

      sarbi
      Interesante obdervatiile legate de jocul sarbilor. Credeam ca doar eu vad astfel de scenarii. Sprr ca Burlacu si Popescu sa i puna cu botul pe labe. Oricum nu am vazut ca ultimul sa fi primit ceva pase utile in caciula.
      Se stie ceva despre accidentarea lui Bogdan, in afara ca s a inflamat genunchiul opetat ?

      cu 8 ani în urmă (10.11.2015)
    • CSM CSU Oradea soso69:

      Bogdi
      De aici vine singura veste buna, dacă o putem numi așa, pt ca se pare ca e vorba doar de ligamentele colaterale și nu de cele încrucișate la care a fost operat. Sunt șanse sa revină luna ăsta pe parchet.
      În rest echipa e în deriva totala. Nu am văzut meciul dar statistica îmi da dureri de cap. Nu știu ce se întâmplă dar trebuie sa ne revenim pt ca altfel o sa avem probleme și cu Galatiul

      cu 8 ani în urmă (10.11.2015)
    Raspunde
  • CS Politehnica Iași un moldovean :

    Barac
    Foarte neconvingator mi se pare jocul acestuia. Eram curios sa l vad pt ca in amicale a lasat o impresie buna. L am vazut in vreo 2 meciuri oficiale si nu m a convins...

    cu 8 ani în urmă (10.11.2015) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!