| Minute | 31:04 | 
| Puncte | 25 | 
| Pase decisive | 2 | 
| Recuperari | 4 | 
| Eficienta | 26 | 
După victoria obținută în fața celor de la SCM U Craiova, antrenorul BC Mureș, Srecko Sekulovic, a declarat:
Îmi felicit echipa pentru jocul practicat, mulţumesc spectatorilor că ne-au ajutat şi în această seară. Am dat dovadă de caracter şi în acestă partidă. Am început un pic mai îngârcit partida din această seară, cred că jucătorii au înţeles importanţa acestui meci şi au avut o presiune mai mare asupra lor. Acesta s-a simţit la început, dar apoi au început să facă ceea ce am pregătit toată săptămâna.
Sekulovic a menționat jocul lui Ivan Jelenic ca fiind unul dintre cele mai importante elemente ale succesului la acest meci:
Nu prea-mi place să menţionez un jucător sau altul, dar una dintrei cheile succesului a fost Jelenic, cel care s-a apărat excelent la Seals. Nu ştiu câte puncte a marcat şi nici nu mă interesează, dar l-a scos din joc pe - poate cel mai bun jucător al ligii - Seals. Din acestă cauză craiovenii nu şi-au găsit ritmul, au devenit nervoşi şi-au ratat multe aruncări. Toţi cei care au jucat în această seară au contribuit la victorie, nu vreau să diminuez partea nici unuia dintre ei, dar Jelenic - poate a ratat unele aruncări pe care de obicei le marchează - dar s-a apărat bine.
BC Mureș a trecut de SCM U Craiova cu scorul 88-75. Ivan Jelenic a reușit 15 puncte, 2 recuperări și 2 pase decisive. Seals a marcat 14 puncte.
Sursa: bcmures.com
Foto: Zsigmond Báthori
 
                        CS Vâlcea 1924 transferă un fundaș cu meciuri în NBA, EuroCup și la Jocuril...
 
                        CSM Oradea a învins-o pentru a doua oară în această săptămână pe Corona Bra...
 
                        Juwan Gray revine în Liga Națională pentru al treilea sezon consecutiv
 
                        CS Vâlcea 1924 transferă un fundaș cu meciuri în NBA, EuroCup și la Jocuril...
 
                        Cristian Achim, după victoria cu Brașov: „Cred că m-am rugat prea mult”
 
                        CSO Voluntari câștigă categoric pe terenul lui CS Vâlcea 1924
 returnofthesnek la
                    Reacția lui Cristian Achim după primul eșec în FIBA Europe Cup
                    returnofthesnek la
                    Reacția lui Cristian Achim după primul eșec în FIBA Europe Cup
                         sup.OR.ter la
                    Petkim Spor îi administrează Oradiei primul eșec din actualul sezon de Euro...
                    sup.OR.ter la
                    Petkim Spor îi administrează Oradiei primul eșec din actualul sezon de Euro...
                         gyke la
                    CS Vâlcea, un nou eșec usturător în FIBA Europe Cup
                    gyke la
                    CS Vâlcea, un nou eșec usturător în FIBA Europe Cup
                        
1 comentariu la aceasta stire:
???
cu 11 ani în urmă (19.01.2014) Raspunde„îngârcit” = ???
Stimabililor, dacă nu stăpâniți anumite cuvinte din limba română (asta ca să mă exprim politicos), nu le mai folosiți !!! Riscați să vă compromiteți imaginea ...Și nu-i prima dată !
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!