Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Succesul lui U-Banca Transilvania cu Peristeri, în cifre

Succesul lui U-Banca Transilvania cu Peristeri, în cifre

U-BT Cluj-Napoca a reușit ieri (15.09) surpriza serii, învingând-o pe Peristeri cu scorul de 84 la 74. Datorită acestui succes, formația ardeleană se află la un singur pas de grupele Basketball Champions League. În finala turneului din Grecia, alb-negrii trebuie să treacă de Fribourg Olympic.

U-Banca Transilvania a făcut un meci foarte solid în Sala „Andreas Papandreou”, principala armă fiind reprezentată de un joc colectiv extrem de bun. Elevii lui Mihai Silvășan au adunat nu mai puțin de 26 de pase decisive, 12 dintre ele fiind reușite de căpitanul Patrick Richard. De partea cealaltă, grecii de la Peristeri au avut doar 13 assisturi.

Mai mult decât atât, spre deosebire de confruntarea cu Vilpas Vikings, în care au comis 18 greșeli, clujenii au fost mult mai atenți și au terminat cu doar 11 turnoveruri. Prin urmare, U-BT a marcat 18 puncte de pe urma greșelilor echipei adverse și a primit doar 11.

La nivelul recuperărilor (34-34), a intercepțiilor (7-5) și a faulturilor (21-23), situația a fost mai echilibrată, însă tot oaspeții au fost cei care au înscris mai multe puncte după recuperare (12-14) și pe contraatac (6-10). De asemenea, Richard & Co. au dominat spațiul de trei secunde, de unde au venit mai mult de jumătate din punctele marcate: 44, față de cele 28 ale gazdelor.

Banca scurtă a formației din România s-a observat și în această partidă, iar rezervele lui U-BT au marcat doar 15 puncte. În schimb, cele ale lui Peristeri au reușit 27 de puncte. Din nou, baschetbaliștii români au prins puține minute (9), în timp ce autohtonii din lotul lui Sotiris Manolopoulos au adunat peste 40 de minute.

Cu toate acestea, campioana României s-a aflat la conducere timp de aproape 25 de minute, în timp ce adversarii au condus mai puțin de 10 minute. Soarta încleștării a fost schimbată de un slam-dunk reușit de Elijah Stewart pe finalul sfertului patru, prin care scorul a devenit 74-73 pentru U-BT.

Americanul în vârstă de 25 de ani a fost cel mai bun marcator al învingătoarei, contabilizând 17 puncte, 7 recuperări și 3 intercepții. Patrick Richard a făcut un nou meci excelent, fiind aproape de triple-double: 15 puncte, 12 pase decisive, 6 recuperări. Din lotul lui Silvășan s-au mai remarcat, în mod special, Toni Katic (16 puncte, 5 pase decisive) și Andrija Stipanovic (13 puncte, 7 recuperări, 3 pase decisive, 2 intercepții).

U-BT Cluj-Napoca a avut un procentaj foarte bun din interiorul semicercului (71.9%), însă a stat mai prost la linia de trei puncte (32.3%) și la libere (47.1%). În plus, Stefan Bircevic a fost eliminat pentru acumularea a cinci faulturi personale, iar Stipanovic și Stewart au terminat și ei cu câte patru faulturi.

„Studenții” au o zi de pauză și apoi, vineri, 17 septembrie, se duelează cu Fribourg Olympic pentru un loc în grupele Basketball Champions League. Disputa va începe la ora 20:30 și va putea fi urmărită pe canalul de YouTube al lui U-BT.

*foto: championsleague.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!