Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Superstarurile NBA, un exemplu pentru jucătorii români și pentru noi toți

Superstarurile NBA, un exemplu pentru jucătorii români și pentru noi toți

A rămas mai puțin de o săptămână până la Campionatul Mondial de Baschet Masculin și întrebările sunt tot mai multe. Team USA, principala favorită la câștigarea turneului, va evolua cu „echipa a doua”, fiind lipsită de aportul celor mai importante staruri din NBA.

Sfârșitul sezonului precedent a adus o nouă campioană în liga nord-americană, pe Toronto Raptors, iar acest lucru a provocat o serie impresionantă de transferuri. Kawhi Leonard și Paul George au ajuns la Los Angeles Clippers, Kevin Durant și Kyrie Irving au semnat cu Brooklyn Nets, Kemba Walker va face echipă cu Gordon Hayward la Boston Celtics, în timp ce LeBron James și Anthony Davis vor face tot posibilul să aducă titlul pentru Los Angeles Lakers. Toate aceste mutări au adus un echilibru în NBA, ligă ce se săturase de aceeași finală: Golden State Warriors – Cleveland Cavaliers. Drept urmare, sezonul 2019/2020 se anunță a fi extrem de interesant, numeroase formații având șanse la titlu.

Dincolo de aspectele pozitive produse de noua împărțire a forțelor în liga americană, aceasta a făcut ca superstarurile NBA să refuze convocarea la națională. După un sezon lung, cu 82 de meciuri, jucători precum LeBron James, Steph Curry, Russell Westbrook, James Harden, Anthony Davis, Kyrie Irving, Damian Lillard, Kevin Love, CJ McCollum și mulți alții au considerat că merită un timp de odihnă în care să își reîncarce bateriile pentru următoarea ediție. Această decizie le-a adus criticile multor suporteri, care au considerat că baschetbaliștii americani sunt niște figuranți, cărora le pasă doar de echipa de club, deoarece de acolo vin banii. Aceștia au susținut că superstarurile nu sunt interesate de a reprezenta țara, nefiind niște exemple demne pentru națiunea americană. Însă, vă invit să ne uităm la ce au făcut Steph Curry, Russell Westbrook și alții în această vară.

În urmă cu aproximativ o săptămână, The Washington Post a publicat un articol cu un titlu interesant: „Superstarul NBA Stephen Curry oferă Universității Howard un cadou: golful”. Citind acel material am aflat că dublul MVP al ligii s-a angajat să sponsorizeze crearea unui club de golf al Universității Howard. Povestea a început în ianuarie, când Steph Curry a lansat un documentar intitulat „Emanuel” despre un atentat ce a avut loc în 2015, la o biserică din Charleston. Atunci, un student al universității l-a invitat pe Curry la un meci de golf, în cursul căruia i-a povestit jucătorului american că facultatea nu are o echipă de golf.

Din momentul acela, triplul campion NBA a început să se gândească la o modalitate prin care să ajute Universitatea Howard, care este formată în mare parte din studenți de culoare. În cele din urmă, Steph Curry a decis să sponsorizeze crearea unei echipe de golf, pe care o va susține 6 ani, până când aceasta va fi capabilă să funcționeze de la sine. Așadar, un gest remarcabil al unuia dintre cei mai iubiți baschetbaliști din NBA, cunoscut pentru implicarea sa în comunitate.

Tot în această vară, Kawhi Leonard, proaspăt campion NBA și MVP al finalei, a decis să contribuie la bunăstarea orașului în care va juca în sezonul următor. Așadar, sportivul de 28 de ani a donat un milion de ghiozdane pentru fiecare elev din trei districte școlare ale Californiei de Sud. Reamintim că, la începutul lui iulie, Leonard a anunțat că se va întoarce acasă, în Los Angeles, pentru a juca în tricoul lui Clippers.

Unul dintre jucătorii cei mai controversați din liga nord-americană este Russell Westbrook. Acesta și-a petrecut întreaga carieră la Oklahoma City Thunder, însă, în această vară, a fost trimis la Houston Rockets, acolo unde va face echipă cu James Harden. În 20 august, în presă a apărut un anunț conform căruia fundația lui Russell Westbrook va porni o inițiativă de promovare a abilităților necesare pentru un job în tehnologie. Așadar, tinerii adulți aflați în situații dificile sau care sunt cu risc pentru societate vor beneficia de programe de învățare în următoarele domenii: codare, redactat pe computer, inginerie, robotică, printing 3D, pilotaj de drone, etc.

Dincolo de toate aceste gesturi și donații, există mulți baschetbaliști, precum Jordan Bell, Enes Kanter și alții, care organizează tabere gratuite pentru copii. Aceștia invită alți prieteni din ligă și împreună încearcă să îi învețe pe copii tainele baschetului sau să îi ajute să se perfecționeze. De exemplu, Kanter a făcut o postare pe pagina sa personală de Instagram în care a anunțat că 700 de copii au fost prezenți la ultimul camp organizat. Acesta a avut loc în Milford, Connecticut, și a fost cel de-al 39-lea camp al jucătorului turc din această vară.

Reamintim și de vara trecută, atunci când LeBron James și-a împlinit visul și a deschis școala I Promise, una care funcționează excelent până acum. Însă, cu siguranță, există mult mai multe exemple despre care nici măcar nu știm, dar care aduc multă bucurie în viețile celor ce au nevoie. Așadar, da, superstarurile NBA ratează World Cup 2019 și o șansă de a aduce o medalie de aur Statelor Unite ale Americii, însă fac mai mult decât atât. Își iau din timpul lor, din banii pe care i-au adunat și îi oferă înapoi comunității, devenind astfel niște exemple pentru sportivii din întreaga lume.

Desigur, baschetbaliștii despre care am scris fac zeci de milioane de dolari pe an, fiind printre cei mai bine plătiți sportivi de pe planetă, dar aceștia nu oferă doar bani, ci oferă și timp. Iar timp avem cu toții. Prin urmare, doresc să provoc baschetbaliștii români să se folosească de platforma pe care o au pentru a face o diferență în comunitățile în care trăiesc. De asemenea, provoc echipele românești să gândească proiecte prin care să ajute și să contribuie la binele celor din jur. Până la urmă, sportul, spre deosebire de alte meserii, are marele avantaj de a produce unitate, nu doar în rândul celor ce îl practică, ci și în rândul celor ce îl vizionează. Sportul inspiră și îi ridică pe oameni, iar baschetul este unul dintre cele mai frumoase sporturi.

*foto: Bill O'Leary/The Washington Post, John Raoux/AP, slamonline.com/Getty Images

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!