Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Surse. Milan Milovanovic este noul pivot al lui SCM U Craiova

Surse. Milan Milovanovic este noul pivot al lui SCM U Craiova

După o lungă perioadă în care nu a anunțat niciun transfer, SCM U Craiova a divulgat astăzi (24.08) numele unuia dintre străinii care vor evolua în alb-albastru în stagiunea 2023-2024. Este vorba de Nik Dragan, un baschetbalist care sosește din Belgia, de la Liege Basket.

Pe lângă jucătorul sloven, oltenii au mai efectuat două mutări. În cursul acestei zile, am anunțat că, potrivit surselor noastre, Vitaliy Zotov va evolua sub comanda lui Vitaly Stepanovski și, pe lângă jucătorul ucrainean, la SCM U Craiova va mai sosi și Milan Milovanovic.

Născut în 7 septembrie 1991 în Nis, Serbia, pivotul de 2.08 metri și-a început cariera în 2011, la FMP Belgrad. A urmat un sezon în care a jucat pentru Steaua Roșie Belgrad, după care a mai trecut pe la KK Mega Bemax, KK Vojvodina Novi Sad, BC Balkan Botevgrad, KK Konstantin Nis, BC Prievidza, KK Borac Cacak, CS Phoenix Galați, Polpharma Starograd Gdanski, Trefl Sopot, Legia Varșovia, Anwil Wloclawek, Krka Novo Mesto, Denain ASC Voltaire și CAB Madeira.

Așadar, Milovanovic este un adevărat globe-trotter, jucând în Serbia, Bulgaria, Slovacia, România, Polonia, Franța și Portugalia. În România, în stagiunea 2016-2017, acesta a avut medii de 9.6 puncte, 5.3 recuperări și 1.0 intercepții.

În sezonul 2022-2023, baschetbalistul în vârstă de 32 de ani a jucat atât pentru CAB Madeira, în Portugalia, cât și pentru KK Borac Cacak, în Serbia. În țara natală, a contabilizat 5.3 puncte și 3.4 recuperări. În schimb, în echipamentul lusitanilor, Milovanovic a adunat 14.4 puncte, 9.4 recuperări și 1.0 pase decisive, având la dispoziție dublul minutelor pe care le-a petrecut pe teren în Serbia.

Milan Milovanovic este al 4-lea străin din lotul lui SCM U Craiova, după Matt Freeman, Vitaliy Zotov și Nik Dragan. De asemenea, Vitaly Stepanovski îi mai are la dispoziție pe Amedeo Casale, Giordan Watson, George Blaj-Voinescu, Bogdan Țîbîrnă și Alex Agapie.

*foto: kkborac.rs

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!