Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

U-BT Cluj-Napoca câștigă primul amical cu CSM CSU Oradea

U-BT Cluj-Napoca câștigă primul amical cu CSM CSU Oradea

U-Banca Transilvania a câștigat prima partidă de verificare cu CSM CSU Oradea, scor 84-72. Partida a avut loc în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca și a fost transmisă pe YouTube.

După primul sfert, tabela a indicat 23-22 pentru gazde, iar la pauză U-BT conducea cu 46-38. Înaintea ultimelor zece minute ale întâlnirii ecartul s-a majorat la 9 puncte pentru Cluj, scor 60-51.

Antrenorii celor două echipe au folosit întreg lotul avut la dispoziție, iar astfel mai tinerii jucători au avut de asemenea șansa să intre pe parchet. Mihai Silvășan nu l-a avut la dispoziție pe Ștefan Grasu, în timp ce Cristian Achim nu s-a putut baza pe Stephen Holt.

Principalii evidențiați de la U-BT au fost Andrija Stipanovic cu 18 puncte și 7 recuperări, Patrick Richard cu 15 puncte, 3 recuperări și 3 pase decisive, Karel Guzman cu 11 puncte, 3 pase decisive și o intercepție și Donatas Tarolis cu 8 puncte, 4 recuperări și 4 assist-uri.

Aaron Broussard a fost cel mai bun marcator de la CSM Oradea cu 16 puncte marcate, reușind de asemenea 7 recuperări și 2 pase decisive. Dragan Zekovic a contabilizat 15 puncte, 5 recuperări și 4 assist-uri, în timp ce Bobe Nicolescu și Arturas Valeika au înscris fiecare câte 8 puncte, la care cel din urmă a adăugat 3 recuperări.

Sâmbătă, 3 octombrie, cele două formații se vor duela din nou într-un meci ce va lua startul la ora 18:30.

*Foto: Facebook U-BT Cluj-Napoca

2 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca Acs Titi :

    Meci frumos,
    dar nu uităm, doar de pregătire. Să nu ne îmbătăm cu apă rece, chiar dacă am cîstigat parcă mai multe scheme reușite a avut Oradea. Individual arătăm binișor în acest moment, mai este de lucru la relațiile din echipă. Să sperăm la o competiție oficială atractivă și de luptă.

    cu 3 ani în urmă (03.10.2020) Raspunde
  • pipzn :

    Meci
    Lucruri bune:
    -variante ofensive clar mai multe fata de jocul static si cautarea cu insistenta a pivotului din sezonul trecut (ca sa compar doar cu sezonul trecut si fara sa intram in detalii "dureroase")
    -mult mai multa miscare ceea ce va duce la un moment dat la mai multe oportunitati pentru oricare jucator.
    -un conducator de joc suficient de bun incat sa ii ofere in sfarsit lui Richard si nu numai posibilitatea sa arunce de 3 fara sa fie obosit de aducerea mingii. Cred ca se va vedea asta. Sau sper
    -juniorul intrat e promitator. Chiar daca a adus mai mult mingea a tinut bine de ea si a reusit si o faza frumoasa.
    -cel putin in meciurile cu Oradea Szanta se va tine cu Baciu.
    -Romanii nostri par mai buni decat ai lor (nu ma refer la Watson, desigur)

    Lucruri...
    -Vargas trebuie sa dea niste kilograme jos. Ca l-a ridiculizat Broussard si Watson de cateva ori e una dar ma tem ca va avea o viteza in minus si in fata altor adversari.
    -probleme in a prinde sub panou, ambele panouri. Plus cel putin doua faza in care, sub panoul nostru erau mai multi jucatori de la Oradea.
    -probleme la libere.
    -inca nu sunt legate relatiile de joc.
    Per total se poate remedia, acum se pot concentra doar pe campionatul intern asa ca vom vedea.

    Oradea
    -a mai pierdut din jocul combinativ chiar daca a jucat practic cu aceeasi echipa.
    -Broussard e din alt film, nu stiu daca il va putea tine cineva 1 la 1.
    -mi-a placut un junior de la ei, regret nu ii stiu numele. In prima repriza a avut "tupeu". Mi-a adus aminte de Tohatan pe care l-am vazut la Cluj intr-un meci cu Baia Mare in sezonul in care baimarenii apoi s-au retras din campionat.

    cu 3 ani în urmă (04.10.2020) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!