Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

U-BT Cluj-Napoca cedează la mare luptă duelul cu Buducnost Podgorica

U-BT Cluj-Napoca cedează la mare luptă duelul cu Buducnost Podgorica

În acest weekend, jucătorii lui U-BT Cluj-Napoca se află în Sarajevo, capitala Bosniei, acolo unde participă la Memorialul „Mirza Delibasic”. În semifinala turneului, formația pregătită de Dusko Vujosevic a fost înfrântă de Buducnost Podgorica la o diferență de trei puncte, scor 82-79.

Ardelenii au început bine disputa cu formația din Muntenegru și au câștigat primul sfert cu 17-16. În următoarea secvență, jucătorii lui Buducnost și-au dominat adversarii, reușind un parțial de 24-13. Un aport important în acest sfert al doilea l-a avut Scott Bamforth, baschetbalist ce a înscris 5/5 de la mare distanță.

După pauză, cei de la U-BT Cluj-Napoca au evoluat mult mai bine, reducând treptat din deficit. Echipa clujeană a dus scorul la 59-54 înaintea ultimelor zece minute și se anunța un act decisiv foarte tensionat. Jocul a fost echilibrat în sfertul al 4-lea, ambele adversare axându-se mai mult pe ofensivă. În cele din urmă, Buducnost Podgorica a reușit să obțină victoria în fața lui U-BT Cluj-Napoca, scor 82-79.

Cei mai buni marcatori ai trupei clujene au fost Artis Ate, Darko Planinic și Donatas Tarolis, toți cu câte 17 puncte. Patrick Richard s-a mai aflat în double-digits, după ce a terminat partida cu 11 puncte.

În cealaltă semifinală, Cedevita Olimpija Ljubljana a învins-o pe Gaziantep cu scorul de 92-88. Prin urmare, adversara lui U-BT Cluj-Napoca din finala mică va fi formația turcă. Confruntarea dintre cele două are loc sâmbătă, 7 septembrie, de la ora 18:00

*foto: u-bt.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!