Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

U-BT Cluj-Napoca se impune acasă în fața celor de la CSM CSU Oradea

Valentin Todea

Valentin Todea
14.05.2019

U-BT Cluj-Napoca se impune acasă în fața celor de la CSM CSU Oradea

Echipa clujeană a câștigat partida doi a seriei din semifinala LNBM cu CSM Oradea, scor 92-82 (26-21, 22-23, 19-16, 25-22), disputată în BTarena. Formația de pe malul Someșului a egalat astfel la general și urmează două meciuri pe terenul grupării bihorene.

U-Banca Transilvania a aliniat un prim cinci format din Dorsey, Kuti, Dykes, Torok și Washburn, în timp ce oaspeții de la CSM Oradea au început cu Watson, Richard, Nicolescu, Zekovic și Valeika.

Dykes a pus primele puncte pe tabelă, iar Torok a reușit un coș cu fault, transformând libera suplimentară pentru 5-0. Watson aduce primul coș al Oradiei, iar Valeika îl oprește cu un capac pe Dykes din drumul spre o nouă reușită. Watson transformă din nou pentru Oradea din interiorul semicercului, 5-4. Același Giordan Watson și-a adus echipa în avantaj cu o aruncare de la mare distanță, 5-7. Watson reușește o nouă triplă, în timp ce Dykes pune și el mingea în coș din spatele arcului de cerc iar scorul devine 10-10. Valeika reușește primul slam-dunk al întâlnirii, 10-12, dar Mohammed își face simțită prezentă imediat după intrarea în teren și punctează pentru 12-12. Washburn înscrie pentru 15-14 de la linia de libere iar Dorsey punctează de la mare distanță pentru 18-14. Alhaji Mohammed transformă din afara semicercului pentru 21-16, iar Calnicenco pune și el două puncte pe tabelă, 23-16. Pasalic înscrie o triplă pe sirenă, 23-19, dar Mohammed răspunde imediat de la mare distanță, 26-19. Pasalic transformă două libere și stabilește scorul după primele zece minute, 26-21.

La reluare, Zekovic și Kuti înscriu coșuri din apropiere, 28-23, iar Foulland îi pune un capac lui Zekovic pentru ca ulterior să înscrie printr-un dunk, 30-23. Mihai Silvășan cere and-one la această fază iar antrenorul Clujului primește greșeală tehnică pentru proteste. Foulland se descurcă excelent în interior și înscrie din nou, ducând scorul la 32-25. Mohammed continuă evoluția foarte bună și marchează încă o dată din spatele semicercului, 35-25, iar Bobe Nicolescu punctează pentru 35-27. Richard pune mingea în coș din apropiere și mișcorează ecartul la 6 lungimi, 35-29, dar Foulland răspunde imediat și înscrie pentru 37-29. Alhaji Mohammed reușește un three-point play și tabela avea să indice 40-29. Kuti este găsit liber în afara semicercului și reușește tripla, 43-29. Valeika înscrie imediat de lângă panou și scorul devine 43-31, gazdele solicitând time-out după această fază. Watson pătrunde prin defensiva Clujului și înscrie pentru 43-34, iar Markovic duce scorul la 43-36. Bobe Nicolescu ajunge în apropierea panoului și îi pasează lui Giordan Watson, cel care marchează nemarcat din afara semicercului, 43-39. Washburn nu greșește de la linia de libere și scorul devine 45-39. Valeika înscrie după o acțiune personală și o aduce pe Oradea la 5 puncte în spatele adversarului, iar Washburn marchează imediat printr-un slam-dunk după un assist venit de la Mohammed, 48-41. Kris Richard reușește să înscrie printr-un alley oop și este faultat pe aruncare, transformând libera suplimentară, 48-44.

Rasic își trece în cont prima reușită a partidei, mărind diferența în favoarea clujenilor la 7 puncte după o aruncare de la mare distanță, scor 53-46. Watson nu se lasă mai prejos și înscrie și el prin același procedeu, 53-49. Torok controlează frumos mingea în interior și încheie faza cu un coș, 57-51. Valeika irosește un atac al oaspeților după ce comite abatere de pași, iar Pasalic reface diferența de 4 puncte în favoarea clujenilor după un coș din spatele arcului de cerc, 58-54. Foulland oferă imediat replica dar Richard punctează și el la următorul atac, 60-56. Rasic vine cu un nou coș de trei puncte, 63-56, iar Valeika înscrie și el din apropiere, 63-58. Watson își apropie echipa la 3 lungimi după ce transformă două libere, 63-60. Washburn reușește un coș cu fault, dar ratează libera acordată, 65-60. Washburn înscrie pentru 67-60 și stabilește scorul înaintea sfertului patru.

Marc Antonio Carter deschide ultimul act cu un coș de la mare distanță, 67-63, iar Washburn este exact de la libere și duce scorul la 69-63. Calnicenco mărește diferența după o reușită din afara semicercului, 72-63, iar Alhaji Mohammed pune alte două puncte pe tabelă din dreptul liniei de fault, 74-63. U-Banca Transilvania se distanțează la 14 puncte după ce Washburn reușește un three-point play, 77-63. Gazdele fac spectacol iar Washburn înscrie încă un coș după un no-look pass marca Dorsey, 79-63. Calniceno găsește din nou ținta de la mare distanță, 82-65, iar Antonio Carter punctează din apropiere, 82-67. Pasalic duce scorul la 86-71 iar gazdele aveau un avantaj de 15 puncte pe tabelă cu 3 minute până la final. Orădenii pasează frumos iar Nicolescu este găsit liber lângă panou și înscrie ușor, 86-73, iar Mihai Silvășan cere timp de odihnă. A fost 90-75 cu două minute rămase din meci, iar Valeika a aruncat din apropiere pentru 90-77. Watson înscrie de la mare distanță cu 50 de secunde rămase, 90-82, iar antrenorul Clujului cere din nou time-out. Gazdele reușeșc să se apere bine la atacul oaspeților iar partida se încheie la o diferență de 10 puncte în favoarea lui U-BT.

Alhaji Mohammed, cel care i-a luat locul în echipă lui Tony Easley, a fost cel mai bun marcator de la U-Banca Transilvania cu 21 de puncte, fiind urmat de Jason Washburn cu 19 puncte.

Giordan Watson a ieșit în evidență pentru CSM CSU Oradea cu 27 de puncte, fiind cel mai bun marcator al partidei. Următorul pe lista marcatorilor orădeni a fost Arturas Valeika cu 21 de puncte.

*Foto: Valentin Todea/Total Baschet
12 comentarii la aceasta stire:
  • CS Universitatea Cluj-Napoca u1919cj :

    Bench points:49
    Cand iti da banca 49 de puncte, cand te gandesti pe care sa-l lasi in afara lotului pe Easley, pe Rasic sau pe Alhaji cand ai rezerve de facut inca o echipa de play-off - ii impardonabil joci toate atacurile numa' cu Dykes...

    Inca suparat pt primul meci, Haide U !

    cu 4 ani în urmă (14.05.2019)
    • U BT Cluj-Napoca razv-an:

      Da
      Bine punctat!

      cu 4 ani în urmă (14.05.2019)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea 3punkte :

    Asa a fost intelegerea?!
    La fel va fi si la Oradea sau mai rãu?! Am jucat 39 min cu 7 jucatori cu pasaport strain si tanarul Niculescu. Veteranul de la Ubt ne-a stricat tactica. Slab meci a fost. In urmatoarele doua meciuri intrarea ar trebui sa fie liberã.

    cu 4 ani în urmă (14.05.2019) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    un meci senzational
    pentru nivelul general al campionatului nostru. cel putin dpdv ofensiv niste reusite super spectaculoase si de-o parte si de cealalta. arbitrajul slabut dar au reusit totusi sa nu strice meciul pana la final...cum puii mei sa dai fault la faza aia la Kuti cu Pasalic? CUM??? au fost greseli si impotriva Oradei, sa nu fiu inteles gresit...

    Noi am demonstrat ca se poate si fara KD, numai trebuie sa aiba forma buna Alhaji, Dorsey, Rasic sau Washburn. Sau toti la un loc :))

    Chiar daca a pierdut in seara asta, Oradea m-a impresionat din nou prin jocul de pase si in general claritatea in joc. Greselile mi s-au parut mai mult individuale si parca fizic nu s-au ridicat la nivelul nostru.

    Sper ca urmatoarele doua meciuri sa fie macar la fel de frumoase.

    Haide U!

    cu 4 ani în urmă (14.05.2019) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe sobescu :

    Jumi/juma
    Ce allstar de meci...multe reusite individuale, spectacol..
    Surprinzator clujul azi, l'au scos pe hagi din palarie cumva. Veste proasta pentru noi oradenii, clujul poate exista si fara kd. Pivotii, si ei, au prestat. Umpic trist sfertul 4, cand, inainte de ultimele 2 min se juca asa, la oha.. am parut umpic blazati inainte de micul zvanc din finalul meciului. Adica inteleg ca e lunga seria, da e playoff totusi. Valeika in continuare joaca fain, parca azi s-a vazut si muha. Faina serie.
    Hei, ce e cu sala de la cluj, parca dormea toata audienta!

    cu 4 ani în urmă (14.05.2019) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca carlos_cj :

    Achim e vulpoi bătrân
    Oradea pleaca de la Cluj cu obiectivul indeplinit. O victorie luata la mustata, dar cu o victorie intr-un meci pe care l-au cam controlat. In meciul 2 nu cred ca jucatorii si-au mai rupt tricourile. In plus, sa nu ne bucuram prea devreme, pentru ca Markovic si Zecovic nu au jucat. Au fost in teen, dar n-au jucat. Cand isi dau drumul la Oradea, nu ne-a fi moale.

    cu 4 ani în urmă (15.05.2019) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca romeovura :

    Felicitări
    Pentru victorie. Să sperăm că vom avea parte și la Oradea de cel puțin o victorie. Hai U-BT

    cu 4 ani în urmă (15.05.2019) Raspunde
  • CSM CSU Oradea mailman :

    suntem în cărţi
    Am aflat aseară un lucru important nu suntem Fenerbahce! De aia am jucat ieri şi nu jucăm vineri seara. În corolar am aflat şi că Achim nu e Obradovic, altfel "mătura" cu cei doi pivoţi care nu s-au văzut în teren mai deloc! Sâmbătă revine Barnette pe post de "armă secretă" (n-are cum să dea mai rău la coş decât bietul TJ) şi jucăm cu toată echipa )ieri am jucat cu jumate din ea) şi apoi lustruim parchetul Sălii cu ei...

    cu 4 ani în urmă (15.05.2019) Raspunde
  • pipzn :

    Meci
    frumos de urmarit si castigat meritat de "U". Felicitari.
    Sunt de acord cu ce a spus carlos_cj privind faptul ca Oradea si-a indeplinit obiectivul deplasarii: (cel putin) o victorie aici si, in afara de Watson, Pasalic (care, ca orice jucatori plecati la un moment dat de aici, au avut ceva de demonstrat) si Valeika (la partea ofensiva), jucatorii adversi nu au fost la fel de "motivati".

    Altfel,
    -poate devine mai clar si pentru altii ca poti sa ai un jucator capabil sa dea 27 de puncte si cu procentaje exceptionale (azi la Oradea) si sa pierzi meciul. Pe de alta parte, parca altfel suna sa ai 4 jucatori cu 10 sau mai multe puncte marcate si toti care au fost pe teren sa marcheze (azi la Cluj). Iar punctele venite de la banca sa fie substantiale.
    -aseara cred ca surpriza pentru toti a fost jocul lui Mohammed care nu numai ca l-a suplinit bine pe Dykes la punctele marcate dar parca a facut ca jocul sa arate mai colectiv cu el pe teren.
    -Calnicenco a facut de asemenea un joc bun atat ofensiv cat si defensiv. Eu zic ca cel mai bun al sau in acest sezon pana acum.
    -ma bucura faptul ca Rasic da semne de revenire. Deocamdata cam timide fata de asteptarile publicului dar totusi.
    -ma bucura faptul ca in sfarsit nu s-au pierdut multe mingi si mai ales aiurea. La sfarsitul primei reprize, "U" avea doar 3 TO si a terminat cu 7. Nu tin minte sa fi stat asa bine la acest capitol.
    -probabil cam asa ar trebui sa arate o statistica minima a unei echipe invingatoare: toti jucatorii ajunsi pe teren pe lista marcatorilor, procentaje in regula (65% de 2, 45% de 3, 75% de 1), putine mingi pierdute, 20 pase decisive, puncte multe venite si de la cei veniti de pe banca.

    Urmatoarele doua meciuri (chiar daca seria se va termina acolo) vor fi foarte interesant de urmarit.

    cu 4 ani în urmă (15.05.2019) Raspunde
  • BC CSU Sibiu underCat :

    Frumos meciul
    dar am avut o vaga impresia ca CSM a jucat la 70-80%, probabil sa evite orice accidentari si sa salveze energie. Ori daca ipoteza curenta e adevarata, e normal ca U sa arate bine, ca altfel ar fi jale. Asadar sunt de parere ca CSM a controlat meciul si daca seria se incheie la Oradea si CSM merge mai departe o iau ca o confirmare.
    Richard si Zekovic au avut impreuna 12 puncte iar in primul meci 24.

    cu 4 ani în urmă (15.05.2019) Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca u1919cj :

    hmmm
    Intr-o semifinala de play-off nu cred ca iti poti permite aroganta sa zici "lasa, ii ok meciul asta ca mergem la noi acasa". Poate cu Craiova sa-ti mearga dar greu iti permiti asta cu U. Nu cred ca a gandit Achim asa.

    cu 4 ani în urmă (15.05.2019)
    • BC CSU Sibiu underCat:

      posibil dar
      Achim a parut decuplat de la tensiunea meciului. Nu mai stiu cate TO au fost din partea CSM dar nu multe. Pe de alta parte, Silva era cu sabia deasupra capului si s-a comportat ca atare, cu injuraturi si nervi. SI nu cred ca e vorba de aroganta ci mai degraba de adoptarea unei tactici sigure. Era de asteptat ca U sa dea 110% si pentru CSM prea riscant sa intre intr-o inclestare acum.

      cu 4 ani în urmă (15.05.2019)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!