Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

U-BT Cluj-Napoca, victorioasă în meciul cu CSM Galați

U-BT Cluj-Napoca, victorioasă în meciul cu CSM Galați

U-Banca Transilvania a câștigat meciul cu CSM Galați, scor 88-60 (20-16, 21-13, 20-15, 27-16) din cadrul turneului 9 al LNBM. Partida s-a desfășurat în această seară în BTarena din Cluj-Napoca.

Echipele de start

U-BT: Wright, Guzman, Vida, Tarolis, Stipanovic

Galați: Brown, Konjevic, Bruncevic, Vlad, Hamilton

Clujenii au preluat definitiv conducerea pe tabela de scor în a doua jumătate a primului sfert, 9-11. Galațiul s-a apropiat în două rânduri la un punct, dar Tarolis și Zganec au mărit ecartul la 5 lungimi, 13-18. A fost 23-28 după cinci minute din actul secund, iar Edwards a punctat de la mare distanță pentru 25-33. Tot el și-a distanțat echipa la 13 puncte, scor 27-40, după un coș din spatele semicercului. După prima repriză, scorul era 29-41, un avantaj de 12 puncte pentru băieții antrenați de Mihai Silvășan și Dusko Vujosevic.

În a doua repriză, Clujul a mărit treptat ecartul iar înaintea ultimelor zece minute tabela din Sala Polivalentă arăta 44-61. Sfertul patru a fost dominat categoric de jucătorii echipei de pe Someș. În final, U-BT a obținut o victorie clară în arena proprie, la o diferență de 28 de puncte.

Juniorul Akos Szentkuti (născut în 2006) a debutat în această seară la U-BT și a înscris 4 puncte împotriva formației gălățene.

Principalii marcatori

U-Banca Transilvania: Edwards 21 de puncte, Tarolis 14 puncte, Richard 14 puncte, Zganec 11 puncte

CSM Galați: Eads 18 puncte, Brown 10 puncte, Konjevic 10 puncte

*Foto: Facebook U-BT Cluj-Napoca

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!