Minute | 29:06 |
Puncte | 25 |
Pase decisive | 1 |
Recuperari | 3 |
Eficienta | 22 |
CSM Ploiești va avea o misiune aproape imposibilă în prima etapă a returului Ligii Naționale de Baschet Masculin. Lupii Galbeni vor primi vizita campioanei en-titre, U-BT Cluj-Napoca, într-un meci din etapa a 16-a, programat sâmbătă, 11 ianuarie.
Ploieștenii nu au obținut rezultatele dorite în primele 15 etape ale campionatului. Astfel, conducerea l-a trecut pe fostul antrenor principal, Nemanja Tomic, în rolul de antrenor secund și și-au adus un antrenor cu un CV impresionant, pe nume Zeljko Lukaic.
În etapa precedentă, cu noul antrenor pe bancă, lupii galbeni au reușit o partidă extrem de consistentă, în care i-au învins pe CSU Sibiu în deplasare, cu 83-73, într-o partidă dominată de la un capăt la altul.
La finalul acestui tur de campionat, CSM Ploiești a obținut victorii doar cu CSM Galați și CSU Sibiu, situându-se pe un dezamăgitor loc 15, doar peste formația pregătită de Florin Nini.
Daniel Laster a reușit o primă parte a sezonului foarte bună, fiind principala armă de foc a ofensivei echipei, cu medii de 17.2 puncte și 3.4 recuperări. Tsotne Tsartsidze nu trebuie uitat, având o mare parte din meritele celor două victorii, cu 7.8 puncte și 4.9 recuperări pe meci.
De partea cealaltă, U-BT Cluj-Napoca și-a amânat ultimul meci programat în campionat cu CSA Steaua București, pentru a avea mai mult timp la dispoziție pentru a pregăti următoarele partide din EuroCup, însă nu au reușit să obțină rezultatele dorite.
După cum menționam, studenții vin după două meciuri consecutive în EuroCup. În prima confruntare disputată în BTarena, au prestat un joc excelent și au zdrobit-o pe ultima clasată din Grupa B, Hamburg Towers, cu 104-83.
În următorul meci, care a avut loc în urmă cu doar două zile, pe 8 ianuarie, lucrurile nu au mai stat la fel. Campioana României primea vizita lui Hapoel Ierusalim în BTarena, o confruntare în care se aflau în avantaj la cabine, cu 37-35, dar se vedeau învinși la final, cu 79-91.
În campionat, formația pregătită de Mihai Silvășan vine după un eșec dezamăgitor pe propriul teren, cu CS Vâlcea, într-un meci în care s-au văzut lipsiți de soluții și au fost învinși cu 97-100. Astfel, U-BT, cu două meciuri în minus față de contracandidatele sale, se află pe locul al șaptelea, cu un record de 9-4.
Zavier Simpson a fost cel mai important jucător al studenților în primele 13 etape, având medii de 13.9 puncte, 3.3 recuperări și 5.1 asisturi. Nici Zach Hankins nu trebuie uitat, el fiind cel mai bun recuperator al campionatului, cu 10.2 pe meci.
Partida din turul campionatului a fost amânată de campioana en-titre și reprogramată pentru 19 martie. În schimb, în ultimele șase întâlniri directe dintre cele două echipe, U-BT Cluj-Napoca s-a impus de cinci ori.
Confruntarea dintre CSM Ploiești și U-BT Cluj-Napoca este programată pentru sâmbătă, 11 ianuarie, de la ora 13:00 și poate fi urmărită pe Digi Sport 3, Prima Sport 3 și FRB TV.
*foto: u-bt.basketball
Mirel Dragoste își continuă cariera la U-BT Cluj-Napoca, după despărțirea d...
U-BT Cluj-Napoca obține o victorie imensă pe terenul lui Umana Reyer Venezi...
U-BT Cluj are în față un meci crucial în vederea luptei pentru calificarea...
U-BT Cluj-Napoca obține o victorie imensă pe terenul lui Umana Reyer Venezi...
Mirel Dragoste își continuă cariera la U-BT Cluj-Napoca, după despărțirea d...
U-BT Cluj are în față un meci crucial în vederea luptei pentru calificarea...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!