Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

U-BT, Watson și Richard au câștigat în instanță împotriva FRB

U-BT, Watson și Richard au câștigat în instanță împotriva FRB

Judecătoria Sectorului 2 din București le-a dat pe moment dreptate celor doi baschetbaliști naturalizați Giordan Watson și Patrick Richard, dar și clubului U-BT Cluj în disputa pe care aceștia o au cu Federația Română de Baschet.

Soluția pe scurt dată de Judecătoria Sectorului 2 este următoarea:

„Admite cererea având ca obiect ordonanţă preşedinţială. Suspendă în parte efectele Deciziei Consiliului Director al Federa?iei Române de Baschet din data de 21.09.2021 privire la măsura dispusă la pct. 14 teza I până la soluționarea definitivă a dosarului 22155/300/2021. Obligă pârâta la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti. Pronunţată astăzi, 14.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată pe portalul instanțelor.

Astfel a fost suspendată decizia Consiliului Director din 21 septembrie anul curent, prin care cluburilor le era interzis să treacă pe foaia de joc doi sportivi naturalizați. Prin faptul că decizia a fost luată printr-o ordonanță președințială măsură va fi suspendată și își va încheia efectul până la finalizarea unei hotărâri definitive din partea instanțelor.

Reamintim că Giordan Watson a mai fost în mijlocul unei astfel de controverse în sezonul 2019/2020, atunci când făcea echipă și la CSM CSU Oradea cu Kris Richard. Și atunci, ca și acum, instanțele judecătorești le-au dat dreptate jucătorilor.

Totodată, reamintim că potrivit surselor bachet.ro, cei doi sportivi s-au adresat și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

*foto: facebook U-BT Cluj-Napoca

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!