Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Victorie pentru Steaua în fața celor de la U-BT Cluj după un sfert 4 de excepție

Radu Bărăian

Radu Bărăian
27.03.2018

Baschetbaliștii de la CSM Steaua EximBank București au reușit un rezultat excepțional pe teren propriu în fața celor de la U-Banca Transilvania Cluj-Napoca, scor final 84-74. Rezultatul este excepțional în condițiile în care la pauza mare, oaspeții conduceau la 12 puncte diferență, scor 47-35, iar sfertul decisiv a fost adjudecat de bucureșteni la 17 puncte diferență cu un parțial de 29-12. 

Startul confruntării din arena bucureșteană a aparținut oaspeților, care au reușit un prim sfert extrem de solid. După 5 minute scurse din joc, tabela indica un 10-4 pentru gruparea ardeleană, care ulterior a reușit să se distanțeze și mai tare. Primele 10 minute de joc s-au încheiat cu un parțial de 26-15 pentru formația pregătită de Silvă. Sfertul cu numărul 2 a început cu un coș marcat de roș-albaștri, însă imediat clujenii au oferit replica care au dus ecartul la 13 puncte, 30-17. Mai mult de atât, la jumătatea acestei secvențe, Clujul a reușit să se desprindă la +15, 36-21. Până la pauză jocul s-a mai echilibrat puțin, însă fără reușite semnificative de partea gazdelor. După un 21-20 în sfertul 2, campioana en-titre a intrat la vestiare cu 12 puncte în avantaj, 47-35. 

După revenirea din pauza mare, în primele minute, tot gruparea oaspete a fost aceea care a reușit să gestioneze mai bine jocul de pe parchet, reușind în continuare să mențină o diferență decentă pe tabela de marcaj, 51-41. Însă, după o perioadă semnificativă de timp a venit și rândul vicecampionilor de la Steaua să-și arate colții, iar imediat diferență de 10 puncte s-a transformat în una de doar 4, scor 53-49 pentru Cluj. Într-adevăr secvența cu numărul 3 a aparținut bucureștenilor, câștigată cu 20-15, însă tot U-BT a fost echipa care a intrat în decisiv în avantaj cu +7, scor 62-55. Diferența nu era însă una care nu putea fi recuperată, iar astfel ultimele 10 minute de joc se anunțau de-a dreptul incendiare. 

Și cele 7 puncte avute în avantaj de Cluj au fost anulate imediat de către gruparea lui Toijala în debutul sfertului 4. În mai mai puțin de 2 minute, CSM Steaua EximBank București a reușit să marcheze 9 puncte la rând fără nicio replică din partea adversarilor, iar Steaua a trecut astfel la conducere, scor 64-62. Gheața a fost spartă în sfertul 4 pentru Cluj de Calnicenco printr-o aruncare de la mare distanță, reușită care a adus-o pe Cluj din nou în avantaj, 65-64, însă nu pentru mult timp, Falker punctând pentru gazde pe contraatac, scor 66-65, iar cele două combatante mergeau umăr la umăr spre victoria finală. Până la 70-70 cele două finaliste din stagiunea precedentă au mers umăr la umăr, moment din care situația s-a schimbat radical. Dacă până atunci o mare parte din joc a fost controlată de clujeni, a venit rândul steliștilor, care s-au desprins decisiv. Baschetbaliștii Stelei și-au adjudecat sfertul 4 cu un parțial neverosimilor de 29-12 și au câștigat astfel confruntarea la 10 puncte diferență, 84-74, venind de la un deficit de 15 puncte consemnat în actul secund. 

Punctele victoriei steliste în acest meci au venit pe mâna jucătorilor Jonte Flowers 20, Randal Falker 17, Marius Runkauskas 16, Luka Lapornik 13, Cătălin Baciu 8, Iuri Fraseniuc 4, Dragan Zekovic 2, Pavel Marinov 2 și Georges Darwiche 2. De cealaltă parte, din lotul Clujului au punctat Zeljko Sakic 29, Ousmane Barro 16, Giordan Watson 8, Adomas Drungilas 6, Nandor Kuti 5, Lasan Kromah 5, Andrei Calnicenco 3, respectiv Aleksandar Rasic 2. 

După victoria din această seară, vicecampionii de la Steaua au ajuns la un bilanț de 16 victorii și 7 înfrângeri și au urcat provizoriu până pe locul 3 în LNBM. De cealaltă parte, U-BT a ajuns la un bilanț de 18 meciuri câștigate și 5 pierdute, fiind astfel la un punct în spatele marii rivale BC CSU Sibiu, liderul Ligii Naționale. 

În runda următoare, programată în weekend, Steaua va juca în deplasare pe terenul celor de la Sibiu, în timp ce Clujul va primi vizita Timișoarei. 

*Foto: Valentin Todea @totalbaschet.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!