Stiri

Franța câștigă medalia de bronz

Franța învinge Australia cu scorul de 67 la 59, într-un meci contând pentru medalia de bronz a Campionatului Mondial de Baschet.

După primul sfert scorul era de 16 la 11, în favoarea australienilor. Chiar dacă acest meci a fost o reeditare a partidei disputate în faza a două a grupelor, francezii nu au găsit înca soluția să il oprească pe Patty Mills care termina primul sfert cu 8 puncte marcate.

Francezii au continuat să nu găsească soluții în ofensivă și au terminat primele 20 de minute cu doar 21 de puncte marcate. Australienii au pus mare presiune pe principalele arme ofensive franceze, Fournier și De Colo nereușind să ajungă în poziții favorabile pentru a finaliza. Astfel la pauză Fournier avea un procentaj de 22% la aruncările de 2 puncte cu o reușită din 8 aruncări. Pe fondul acestei aparări agresive Australia conducea la pauză cu 30-21, la capătul unei prime reprize în care cele două echipe au marcat împreună doar 51 de puncte.

Sfertul al treilea a debutat cu Rudy Goubert obținând al treia greșeală personală și fiind nevoit să ia loc pe banca de rezerve.

Francezii au continuat să sufere în ofensivă și australienii au reușit să ajungă chiar și la 15 puncte avans pe parcurusul acestui sfert.

De Colo și Nicolas Batum au condus revenirea Franței. Batum a fost colosal în defensivă și a obținut 3 faulturi ofensive și 2 intercepții.

Sfertul 3 a fost primul câștigat de francezi, 21-16. Aceștia au înscris în acest sfert același număr de puncte cât în toată prima repriza.

Sfertul decisiv a început de la scorul de 46-42 pentru Australia. Sfertul a debutat cu 8 puncte consecutive marcate de Nando De Colo, astfel Franța a preluat conducere pentru prima oară în această partidă.

Cu 3 minute rămase pe tabelă, aceasta indica scorul de 58-56 în favoarea francezilor. Goubert a înscris primele sale puncte din partidă și a dus Franța la 4 puncte avans. Albicy a profitat de o mare eroare a lui Patty Mills și a înscris un coș de la mare distanță care a dus Franța la o diferență de trei posesii.

Mills și-a recuperat greșeala și a înscris un coș de trei puncte care a mai dat o ultimă speranță australienilor, dar De Colo cu un lay-up și Batum cu o liberă au închis partida.

Franța a câștigat medalia de bronz, la capătul unui meci care s-a încheiat cu scorul de 67 la 59.

Nando de Colo a terminat cu 19 puncte, Evan Fournier cu 16 puncte , Nicolas Batum cu 9 puncte, 6 pase decisive și 3 intercepții și Vincent Poirier cu 8 puncte și 7 recuperări.

De la australieni s-a remarcat Joe Ingles cu 17 puncte și 5 recuperări, Patty Mills cu 15 puncte și Matthew Dellavedova cu 4 puncte, 4 recuperări și 5 pase decisive.

Franța repetă performanța din 2014 și pleacă acasă cu medalia de bronz, în timp ce Australia, în ciuda înfrângerii de azi, obține cea mai bună clasare din istorie.

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!