Stiri Cupa României Masculin

CSM Miercurea Ciuc, victorie pe teren propriu cu CSM Târgu Jiu

CSM Miercurea Ciuc, victorie pe teren propriu cu CSM Târgu Jiu

CSM VSKC Miercurea Ciuc a câștigat duelul de pe teren propriu contra celor de la CSM Târgu Jiu, scor 86-81, în etapa a 25-a din LNBM.

Ciucanii au început meciul în formula Bogdanovic, Cioacătă, Ciucă, Vujadinovic, Lam. De partea cealaltă, Târgu Jiu i-a avut în primul cinci pe Carl, Hamilton, Troupe, Morgan și Ilie.

Gorjenii s-au impus în primul sfert, scor 22-17, dar ciucanii au întors scorul în sfertul secund, deschis cu un run de 10-2 și au avut chiar și un avantaj de șase puncte, 34-28. Finalul primei reprize a aparținut din nou oaspeților, care au pus la cap un run de 12-3 și intrau la pauză cu un avantaj de trei puncte, scor 37-40.

Târgu Jiu părea că deține controlul partidei, iar după un and-one al lui Ahmad aveau un avantaj de șase puncte, scor 46-52. Gazdele au reintrat în meci cu un run de 10-2, tăiat de triplă lui Morgan. Lam a fost însă cel care a stabilit scorul după 30 de minute la 61-57 pentru gazde. De altfel ciucanii au început ca din tun sfertul decisiv, cu opt puncte consecutive (69-57). În ciuda efortului lui Morgan, Nicoară sau Ahmed, Miercurea Ciuc a câștigat în cele din urmă la cinci puncte diferență, scor 86-81.

Mihajlo Bogdanovic a marcat 26 de puncte cu 7 pase decisive, în timp ce Lock Lam a adunat 25 de puncte cu 8 recuperări. De partea cealaltă Muhammed Ahmed a marcat 15 puncte și Malik Morgan 14 puncte cu 8 pase decisive, dar și 3/14 din acțiune.

După acest meci, Miercurea Ciuc ajunge la 5-19, în timp ce CSM Târgu Jiu coboară la 7-18.

*foto: Szekely Sport/ facebook CSM Miercurea Ciuc

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!