Stiri Cupa României Masculin

CSU Sibiu se impune la Miercurea Ciuc și ajunge la trei victorii consecutive în campionat

CSU Sibiu se impune la Miercurea Ciuc și ajunge la trei victorii consecutive în campionat

BC CSU Sibiu s-a impus pe terenul lui CSM VSKC Miercurea Ciuc, scor 78-75 într-un meci disputat sâmbătă, 2 aprilie, în cadrul etapei a 27-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin.

Primul 5 al harghitenilor a fost alcătuit din Ionescu, Bogdanovic, Cioacătă, Ciucă și Lam, iar sibienii au replicat prin Tojătan, Tamulis, Dragoste, Padgett și McGrew.

Cu patru puncte la rând au deschis sibienii partida, ulterior Bogdanovic restabilind egalitate (4-4), Tamulis răspunzând pe următorul atac. Lock Lam a finalizat cu coș după trei încercări consecutive ratate din acțiune de ciucani, pentru a egala, apoi McGrew cu scuturat de două ori plasa de la distanță și CSU Sibiu mergea la 12-6 după șase minute de joc. Gazdele au beneficiat de un three-point play după time-out, sibienii formându-și un avantaj de trei posesii prin reușita lui Dragoste, 18-11. Ecartul avea să crească cel mult la +9 pentru CSU Sibiu, care conducea la finalul sfertului inaugural cu 22-15.

Formația lui Miguel Angel Hoyo a început cu un run de 7-2 sfertul al doilea, după coșul lui Pratt harghitenii solicitând time-out când scorul era 29-17 în favoarea lui CSU Sibiu. Ciucanii au venit la o diferență formată dintr-o singură cifră prin tripla lui Zerkula, după care Bogdanovic a fost precis și el de la distanță, avantajul sibienilor reducându-se la șase puncte. Run-ul gazdelor a ajuns la 10-2, fiind oprit de liberele lui Tohătan (35-29) și apoi Tamulis a pus trei posesii între la 38-31, marcând cea de-a șasea triplă pentru CSU Sibiu în prima repriză. Vizitatorii au putut să se ducă la peste 10 puncte în față până la pauză, AJ Sumbry stabilind scorul pauzei, 47-35 pentru CSU Sibiu.

Trupa de pe malul Cibinului avea 46% procentaj de la distanță în prima repriză, McGrew și Dragoste contribuind pentru 5/6 la acest capitol. Miercurea Ciuc conducea la recuperări (17-13) și la punctele din căciulă (26-20), dar a comis 11 turnovers în primele 20 de minute. CSU Sibiu a avut 8 intercepții în prima repriză, Dragoste și Tohătan având câte două mingi „furate”.

Ciucanii au recuperat din handicap și veneau la 50-43 după aproape patru minute trecute din repriza secundă, moment în care oaspeții cereau time-out, pauza forțată fiind urmată de punctele lui Tamulis (53-43), apoi Sebastian Ionescu a replicat de la distanță și ecartul era de două posesii. CSU Sibiu a marcat apoi șase puncte la rând și se făcea 59-46 prin contraatacul finalizat de Tohătan, ulterior avantajul oaspeților fiind tăiat la 59-53 cu tripla lui Bogdanovic. Ciucanii au continuat să se apropie, în sfertul patru intrându-se cu 63-59 pentru Sibiu.

Avantajul oaspeților a scăzut la o singură posesie după coșul lui Djurovic, iar după reușita lui Padgett ambele combatante au ratat mai multe încercări ofensive, tot Djurovic modificând scorul și apoi Sumbry a restabilit egalitatea, 65-65. Lucas Tohătan și-a dus formația la 70-67, apoi Pratt a mărit diferența la cinci puncte, ratând și o liberă după tehnicul încasat de antrenorul ciucanilor, același baschetbalist american fiind precis la 74-67 la capătul unei faze rapide. CSM Miercurea Ciuc a replicat cu șase puncte consecutive și diferența era minimă cu două minute până la final, apoi Bogdanovic și-a dus în premieră echipa la conducere, Pratt transformându-și ambele aruncări libere și CSU Sibiu avea 76-75. Gazdele și-au irosit ultimele încercări și Padgett a stabilit scorul final, 78-75 pentru sibieni.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Baschet.ro (@baschet.ro)

CSU Sibiu trece la 14-12 bilanț și o să primească vizita lui FC Argeș, în vreme ce CSM VSKC Miercurea Ciuc coboară la 5-21 și o să joace la Galați, în duelul formațiilor cu cele mai multe înfrângeri din LNBM.

Justas Tamulis a contribuit cu 14 puncte și 5 recuperări pentru sibieni, urmat de James Padgett (13 puncte) și Lucas Tohătan (11 puncte, 3 pase decisive, 2 intercepții). Mihajlo Bogdanovic a terminat cu 20 de puncte, 8 recuperări și 5 pase decisive pentru ciucani, secondat de Lock Lam (17 puncte, 8 recuperări) respectiv AJ Sumbry (14 puncte, 7 recuperări).

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!