Stiri Cupa României Masculin

Final 4 - CSM Oradea este prima finalistă

Radu Bărăian

Radu Bărăian
11.04.2014

Cupa României

Final 4 - Semifinala 1

86-84

Sala Olimpia Ploiești

  Statistică  

Formația CSM Oradea s-a calificat în finala Cupei României după ce a trecut în penultimul act de BCM U Pitești cu scorul de 86-84 (18-19, 16-20, 18-9, 19-23, 15-13), într-un meci care a avut nevoie de o repriză de prelungiri pentru a-și desemna câștigătoarea. 

Tehnicianul formației din Oradea, Cristian Achim, a început partida cu un prim cinci format din W. Franklin, R. Markovic, D. Dillon, T. Nicoară și S. Denison, în timp ce Hristu Șapera i-a trimis în teren pe  E. Sinadinovic, L. Ulmer, P. Barac, M. Durkovic, respectiv O. Barro.

Partida dintre CSM Oradea și BCM U Pitești a început cu roș-albaștri la timona jocului, aceștia având la jumătatea actului de debut un avantaj de 5 puncte, 11-6, fiind până în acel moment în permanență la conducere. După un alt minut și jumătate scurs din joc, avantajul orădenilor era tot de 5 puncte, însă tabela arăta 15-10. Din acel moment a urmat un forcing din partea argeșenilor, care au reușit să marcheze 9 puncte consecutive fără ca Oradea să vină cu replica, scor 15-19. Totuși, până la finalul sfertului, CSM-ul din Bihor a mai reușit să mai pună încă 3 puncte pe tabelă, iar Pitești conducea cu 19-18. 

Sfertul secund s-a scurs într-o notă diametral opusă față de primul, cu echipa din Pitești la conducere până cu 3 minute și jumătate înaintea pauzei, moment în care elevii pregătiți de Cristian Achim au reușit să egaleze situația pe tabelă, scor 28-28. Totuși, trupa din județul Argeș nu s-a speriat și a încercat din nou desprinderea de adversari, lucru reușit, aceștia punând între cele două combatante un ecart de 6 puncte cu 40 de secunde rămase din primele două secvențe ale întâlnirii, 31-37. În cele din urmă, echipa venită din Pitești și-a adjudecat actul secund cu un parțial de 20-16, iar tabela arăta la pauza mare 39-34 în favoarea jucătorilor lui Hristu Șapera. 

Formația de pe malul Crișului a revenit mult mai motivată de la cabine, reușind un sfert 3 excelent. La jumătatea acestei secvențe, bihorenii aveau doar 3 puncte în fața grupării adverse, scor 45-42. Penultima parte a jocului s-a încheiat cu 18-9 în favoarea roș-albaștrilor. Astfel, după 30 de minute trecute din joc, diferența dintre Oradea și Pitești era de 4 puncte, 52-48, iar sfertul decisiv se anunța a fi unul extrem de interesant și atractiv. 

La fel ca și în actul precedent, CSM-ul din Oradea a intrat mult mai bine în joc, având după aproape 4 minute jucate din acest ultim sfert un avantaj de 8 puncte pe tabela de marcaj din Sala „Olimpia”, scor 58-50. Diferența de 8 lungimi era activă și la jumătatea secvenței, 62-54, de asemenea și cu 3 minute înainte de final, 67-59. CSM Oradea părea că se detașează în câștigătoare, însă trupa din Trivale nu s-a lăsat mai prejos, reușind cu 30 de secunde rămase din joc să se apropie la doar 3 puncte de adversari, scor 69-66 pentru bihoreni. Radovan Markovic a dus scorul la 70-66, iar în replică Sinadinovic a marcat din interiorul semicercului, 70-68 cu 11 secunde rămase din partidă. Ultimele secvențe de joc au fost incendiare, Dillon a ratat o liberă din 2, 71-68, iar la faza următoare Tutt are la rândul său 2 libere, prima o înscrie, iar a 2-a o ratează intenționat, 71-69. Durkovic prinde sub panou și este faultat imediat de baschetbaliștii din Oradea. Durkovic marchează cu sânge rece cele 2 libere de care a beneficiat și trimite meciul în prelungiri, scor 71-71.

Trupa lui Achim pornește repriza suplimentară cu accelerația apăsată la maximum, ducând scorul după un minut și jumătate la 77-71. După alte 30 de secunde, oaspeții de pe foaia de joc, BCM U Pitești, vin la 2 puncte în spatele Oradei, 78-76. Avantajul de 2 lungimi era înregistrat și cu 7 secunde înainte de finalul celor 5 minute ale prelungirilor, 85-83 pentru CSM. Apoi, Franklin a fructificat o liberă din cele 2 avute la dispoziție, 86-83, iar rândul la linia de fault îi revine lui Edi Sinadinovic de la Pitești, care o înscrie pe prima și o ratează intenționat pe a 2-a, însă de această dată colegii săi nu mai reușesc să introducă mingea în coș, și meciul se încheie cu victoria formației CSM Oradea, scor 86-84. 

Punctele formației CSM Oradea au fost marcate de D. Dillon 19 (6 rec), T. Nicoară 18 (9 rec), R. Markovic 13, W. Franklin 12 (6 p.d.), Z. Comagic 9 (5 rec), S. Denison 6 (7 rec), B. Țibârnă 5, respectiv V. Subotic 4 (5 rec).

De cealaltă parte, de la Pitești, P. Barac a terminat cu 17 puncte, iar M. Durkovic tot cu atâtea puncte, având de altfel și 10 recuperări. Cei doi au fost urmați de O. Barro 14 (7 rec), E. Sinadinovic 12 (6 rec, 5 p.d.), K. Tutt 9, L. Ulmer 8 (11 rec), V. Corpodean 5 și I. Orbeanu 2. 

În finala Cupei României, CSM Oradea va întâlni învingătoarea jocului dintre CSU Asesoft Ploiești și Energia Rovinari.

11 comentarii la aceasta stire:
  • tzontzolino :

    pacat
    Pacat de efortul depus, s-a vazut lipsa lui Ulmer. Arbitrajul dubios la unele faze in rest ok, felicitari Oradea, sper sa castigati finala voi :).

    O intrebare...se presupune ca invingatoarea din Cupa va juca in EuroChallenge. Daca Oradea si Asesoft termina isi castiga dreptul direct din campionat, locul 4 se duce in Eurochallenge sau locul 3 din Cupa?

    cu 10 ani în urmă (11.04.2014)
    • CSM CSU Oradea mitupower:

      Raspuns
      Raspunsul il poti afla ... punand aceasta intrebare pe www.24secunde.ro .

      cu 10 ani în urmă (11.04.2014)
    Raspunde
  • BC Mureș Târgu Mureș oldboy :

    Felicitari
    Felicitari Oradea! O sa jucati finala cu Energia Rovinari!
    Ce meciuri nebune si spectaculoase!

    cu 10 ani în urmă (11.04.2014) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca ydesh_apu :

    iar arbitrii
    apreciez ca arbitrii au gresit mult. oradea a avut pe langa un lot mai valoros, 4-5 decizii ale arbitrilor care au avantajat-o. la asemenea scor, conteaza enorm. ca un 5% pentru gazde. daca lotul oradiei este mai bun, antrenorul pitestiului mi s-a parut cel mai bun din tot ce am vazut acolo. deci: sapera, felicitari!

    cu 10 ani în urmă (11.04.2014)
    • CSM CSU Oradea soso69:

      arbitrii
      Arbitrajul a fost in nota obisnuita. Nu a fost nici un avantaj pt niciuna din echipe. Si mie mi s-a parut fault in atac la Subotic dar de asemenea la faza cand si-a spart capul Denison, a fost fault in atac clar la Nicoara. O alta greseala a fost acel aut pt Oradea dar din fericire arbitrii au revenit si au primit mingea pitestenii. In rest nu am vazut greseli majore, eventual faulturile acordate prea usor dar asta a fost pt ambele echipe. Per ansamblu nu cred ca arbitrajul a influentat rezultatul. Daca era asa cum zici tu si vroiau sa castige Oradea, era mult mai usor ca la ultima faza din sfertul 4, la recuperarea ofensiva sa nu dea fault pt Pitesti, pt ca a fost o faza destul de confuza. A fost fault, s-a dat si s-a mers in prelungiri.

      cu 10 ani în urmă (12.04.2014)
    • U BT Cluj-Napoca ydesh_apu:

      arbitrii
      cum o reluare a inregistrarilor tuturor fazelor, desi mi-ar da dreptate, ar fi inutila la acest nivel, eu ma bucur ca nu am gresit in privinta arbitrajului. altii pe care i-am citit pe-aici si carora le pretuiesc parerile din alte comentarii au observat acelasi lucru. oradea a fost usor impinsa de la spate de arbitraj.

      cu 10 ani în urmă (12.04.2014)
    • U BT Cluj-Napoca meea:

      eu
      si azi in finala am avut aceasta impresie...imi pare rau!

      cu 10 ani în urmă (12.04.2014)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea soso69 :

    spectatori
    Eu nu am inteles de ce s-a pus scaune pt spectatori in spatele panourilor. Oricum sala era pe jumatate goala...
    La finalul sfertului 4, cand era la linia de aruncari Dillon, Ziguli mai ca nu-i arunca cu un banner din plastic in ochi jucatorului oradean. Astepta sa se pregateasca si cand vroia sa arunce sarea in sus cu banner-ul ca si cum ar vrea sa-l arunce. E clar o intimidare a jucatorului care nu inteleg de ce a fost permisa. Nu am vazut in nici o sala de baschet spectatori in spatele panourilor (eventual stau acolo cameramani si fotografi).
    Sunt curios daca exista reglementari in acest sens.
    Revenind la spectatori sper ca s-a convins federatia ca nu conteaza doar cine are bani mai multi sau influenta mai mare atunci cand alegi gazda Final 4. Sunt convins ca daca se jucau meciurile la Tg Jiu, Pitesti sau Oradea, salile erau pline. Maine la finala mare o sa fie doar galeriile celor 2 echipe.

    cu 10 ani în urmă (12.04.2014)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca ARM:

      !
      Salile moderne au tribune roata nu doar pe laterale!

      cu 10 ani în urmă (12.04.2014)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe silviu:

      aha
      Ca la Medias nu?

      cu 10 ani în urmă (12.04.2014)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca ARM:

      !
      Vorbim de sali moderne....

      cu 10 ani în urmă (12.04.2014)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!