Stiri Cupa României Masculin

Final 4. Pankracije Barac: "Cred că detaliile vor decide câştigătoarea"

Radu Bărăian, Lucian Călinescu

Radu Bărăian, Lucian Călinescu
10.04.2014

BCM U Piteşti şi CSM Oradea se vor duela vineri, 11 aprilie, într-un meci din cadrul semifinalelor Cupei României. Partida se va desfăşura în Sala Olimpia din Ploieşti, începând cu ora 17:30. Pankracije Barac, baschetbalistul echipei din Trivale, a vorbit pentru TotalBaschet despre acest prim duel din cadrul Final Four 2014. 

"Este un singur meci, decisiv, şi orice se poate întâmpla. În ultima parte a sezonului oricine a învins pe oricine, aşadar detaliile vor decide. Cred că avem şansa noastră, dar se anunţă un meci dificil cu CSM Oradea la finalul căruia sper că vom ieşi învingători. Echipa din Oradea este una foarte bună, sunt buni pe toate poziţiile, dar şi noi suntem la fel, deci, după cum spuneam, cred că detaliile vor decide câştigătoarea", a punctat croatul. 

Grupările din Piteşti şi Oradea se întâlnesc pentru a 3-a oară în acest sezon competiţional, după ce în LNBM bihorenii s-au impus de fiecare dată în faţa trupei lui Şapera, 80-65 în deplasare, respectiv 72-66 în propriul fief. În cele două confruntări, Barac a totalizat cifre de 18 puncte, 9 recuperări şi 7 unităţi în dreptul eficienţei. 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!