Stiri Cupa României Masculin

Opinie. Cupa României are un format în care norocul e mai important decât valoarea

Opinie. Cupa României are un format în care norocul e mai important decât valoarea

După două luni și jumătate de pauză, baschetul românesc va reveni la finalul acestei săptămâni cu 18 meciuri din ediția 2023-2024 a Cupei României. Grupările din Liga Națională se vor duela pentru calificarea în Final 8, fiecare având programate câte două partide.

Într-un alt articol, pe care îl găsiți AICI, am dat mai multe detalii despre formatul competiției, cât și despre programul și componența celor șase grupe. De asemenea, am specificat că același format a fost utilizat și în sezonul 2022-2023.

Atunci, după terminarea primei faze a Cupei României, am publicat un articol în care mi-am exprimat opinia în legătură cu acest format, explicând de ce consider că nu este unul potrivit. Rămân fidel acelei păreri așa că voi exprima încă o dată de ce formatul ales de Federația Română de Baschet este injust.

Mai întâi, voi face o scurtă recapitulare a formatului: cele 18 formații au fost împărțite în șase grupe a câte trei echipe, urmând ca în acest weekend să joace fiecare cu fiecare. Câștigătoarele celor șase turnee se vor califica la Final 8, acolo unde vor fi însoțite de cele mai bune două locuri doi.

O mare problemă nici măcar nu ține de format, ci de modul în care au fost alcătuite aceste grupe. În cadrul unei ședințe a Consiliului Director, toate echipele au fost puse în aceeași urnă și s-au tras la sorți grupele, fără a exista nicio restricție.

Utilizând această metodă, există posibilitatea de a se forma două, trei grupe cu formațiile cele mai bune din Liga Națională și celelalte grupe cu echipe mai slabe din campionatul nostru. De exemplu, U-BT Cluj-Napoca și CSM Oradea, grupările care s-au întâlnit în sezonul precedent atât în finala LNBM, cât și în finala Cupei României, au nimerit în aceeași grupă.

O rezolvare foarte simplă ar fi ca, așa cum în formarea celor două grupe din prima fază a LNBM se ține cont de clasamentul din stagiunea 2022-2023, așa să se procedeze și în Cupa României. Primele șase clasate să fie incluse în prima urnă, următoarele șase în a doua urnă, iar cea de-a treia urnă să cuprindă următoarele patru echipe împreună cu cele două nou-promovate. Astfel, FRB s-ar asigura că există un oarecare echilibru între grupe și că eliminarea sau calificarea la Final 8-ul Cupei României nu depinde așa de mult de noroc.

În al doilea rând, noul sezon începe direct cu meciuri eliminatorii și nu oricând, ci la jumătatea lunii septembrie. Pentru majoritatea trupelor din Liga Națională, presezonul a fost mai greoi decât de-obicei, iar mutările nu au venit la fel de repede ca în trecut. Asta a dus la un start amânat al cantonamentului de vară, mai puține amicale decât de-obicei și probabil la o pregătire mai superficială decât în alte sezoane.

Cu toate acestea, într-o perioadă în care accentul ar trebui să cadă pe formarea relațiilor de joc și pe înțelegerea filozofiei antrenorului, echipele sunt obligate să aibă jocuri cu miză atât de repede. Cel puțin doi antrenori din LNBM s-au exprimat pe marginea acestui subiect:

„Eu vreau să fiu foarte, foarte sincer cu toți. Sunt primele meciuri pe 15, 16 septembrie, dar ele nu sunt singurele importante în acest sezon. E un sistem un pic eronat, din punctul meu de vedere, pentru că tu începi să joci la mijlocul lui septembrie meciuri importante, eliminatorii. Multe echipe nici n-au apucat să se antreneze. Noi am intrat în această sală acum două săptămâni. Primele meciuri dintr-un sezon lung și obositor sunt eliminatorii. Destul de apăsător”, a declarat Dragan Petricevic, tehnicianul lui SCM Timișoara, conform Radio Timișoara.

[…] Pe de altă parte nu sunt deloc de acord cu faptul că sezonul începe cu un turneul de calificare în Cupa României și cu atât mai puțin cu acest sistem, în care nu există capi de serie”, a spus Cristian Achim, antrenorul lui CSM Oradea, potrivit site-ului oficial al vicecampioanei României.

O variantă ar fi fost ca, în cazul în care se preferă acest format, aceste turnee să fie organizate mai târziu, nu să se înceapă cu ele. Mai ales că în România nu s-a ales niciodată gazda Final 8-ului atât de devreme, încât să fie nevoie să se cunoască echipele participante încă din septembrie. În același timp, este adevărat faptul că grupările din LNBM sunt angrenate în diverse cupe europene și vor avea programul foarte încărcat, astfel că probabil aceasta a fost cea mai ușoară variantă.

În al treilea rând, într-un astfel de format, coșaverajul joacă un rol foarte important. Având în vedere că, pe lângă cele șase câștigătoare ale turneelor, se califică și cele mai bune două locuri doi, acestea vor fi echipele cu coșaverajul cel mai bun. Însă, din nou, din cauza faptului că grupele nu sunt echilibrate, unor formații le va fi mult mai ușor să obțină un coșaveraj mare. De exemplu, în grupa B (CSM Oradea, U-BT Cluj-Napoca, CS Dinamo București), este puțin probabil să existe victorii la scor și atunci sunt șanse foarte mari ca echipa de pe locul al doilea să nu se califice.

Vreau să subliniez faptul că eu nu susțin ideea că FRB ar trebui să gândească un format care să avantajeze cele mai bune echipe din Liga Națională și să le dezavantajeze pe celelalte. Însă îmi doresc un format care să fie corect și în care norocul să nu aibă un rol atât de important. De asemenea, cred că ar fi de dorit ca cele mai puternice grupări să participe la Final 8, astfel încât spectacolul să fie garantat.

Un Final 8 poate fi o bună ocazie de a promova baschetul într-un oraș și de a atrage sponsori și parteneri și tocmai de aceea FRB trebuie să facă tot posibilul pentru a se asigura că la acest turneu participă formațiile cele mai bune. Știu că, în general, cupele naționale sunt recunoscute ca turnee ale surprizelor și asta aduce un farmec aparte acestor competiții, însă de-obicei surprizele apar datorită formei de moment al unor echipe. Ori faptul că o echipă profită de conjunctură și se califică la Final 8 în septembrie nu garantează că va fi la un nivel ridicat în februarie când se va juca turneul.

Tocmai de aceea revin la sugestia pe care am făcut-o și anul trecut, inspirat fiind de sistemele din Spania și Italia. Acolo, primele opt echipe din clasamentul ligii naționale până la o anumită dată se califică automat în Final 8. Astfel, federațiile se asigură că formațiile tratează serios prima parte a campionatului și, în același timp, lasă spațiu și pentru surprize, motivând grupările mai slabe să lupte pentru un obiectiv. În Liga Națională de Baschet Masculin, sistemul acesta ar putea fi introdus cu o mică modificare. Având în vedere că formațiile sunt împărțite în două conferințe, o variantă ar fi ca, la finalul primei faze, primele patru echipe din fiecare conferință să se califice la Final 8. Astfel, s-ar evita atât încărcarea programului, cât și începerea prematură a sezonului.

O ultimă problemă a acestui format pe care doresc să o menționez în acest articol este că echipele pot să ajungă în situația în care să nu mai fie motivate să lupte. În cazul în care o grupare pierde primul joc la o diferență mare, aceasta nu va mai fi ambiționată să joace la capacitate maximă în meciul al doilea. Într-un format cu partide tur-retur, acest lucru ar afecta doar formația respectivă, însă în actualul format, decizia de a nu da totul afectează și restul grupărilor, fiindcă coșaverajul joacă un rol important.

Așadar, în concluzie, sistemul din Cupa României este unul injust, în care echilibrul nu este asigurat și în care norocul și coșaverajul sunt mai importante decât valoarea echipelor.

*foto: Facebook – CSM Constanța Baschet

5 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca Acs Titi :

    Contra-opinie !
    Ca joc de cuvinte si in niciun caz ca o opinie contradictorie ! Sunt cu totul de acord cu mare parte din articol, mai putin sa zicem sitemul de organizare.
    Situatia actuala refelecta miserupismul de la nivelul ferebeului. "Da-i in colo de nerozi, ce le trebuie Cupa Romaniei, nu vezi ca ne rugam de ei sa organizeze cineva chermeza ( pardon turneul final ) ? " Cam acesta este sloganul federalilor.
    In mod normal o Cupa a ROMANIEI ar trebui sa cuprinda inclusiv echipele de amatori, dar sa zicem ca ne limitam la "profesionisti". De aceea propunerea mea ar fi ca echipele LNBM care NU participa la competitii internationale sa joace niste preliminarii cu echipele din Liga 1. Datele ar fi exact cele in care se disputa si meciurile internationale. Iar pentru egalizarea sanselor, echipele LNBM eliminate prematur din internationale sa mai joace eliminatorii cu echipele ramase. Cele 1-2-3 echipe care continua in Europa si in luna Ianuarie sa fie primite direct la Final 8 ( sau alt sistem de calificare in caz de Final 4 ). E prea complicat ?

    cu 8 luni în urmă (12.09.2023) Raspunde
  • pipzn :

    De acord
    cu tot s-a scris in articol.

    Singura interpretare cat de cat pozitiva pe care o pot gasi in sistemul actual este urmatoarea: echipe slabe pot ajunge in fazele superioare ale competitiei. Rezultatul/rezultatele pozitive pot sa aduca public mai mult si mai ales viitori sponsori.
    Da, o multime de "pot" sau "ar putea"

    cu 8 luni în urmă (12.09.2023) Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca M F :

    frumoasa dar cam nerealista propunerea
    Foarte buna analiza, felicitari. Marea problema legata de: "primele opt echipe din clasamentul ligii naționale până la o anumită dată se califică automat în Final 8." - este ca meciurile din LNBM se decaleaza, destul de mult, din cauza meciurileor internationale (mai ales ca anul asta se joaca j de cupe/campionate/ligi/intreceri si mai ales in prima jumatate a sezonului). Astfel ca pare imposibil ca pana in februarie sa poti face un clasament pe LNBM... Altfel, buna ideia.

    cu 8 luni în urmă (12.09.2023)
    • Jess:

      Pai Ligile indicate
      Au echipe in competitii europene etc, chiar mai multe ca Romania, deci ala nu poate fi considerat impediment

      cu 8 luni în urmă (12.09.2023)
    • m4riu5:

      clasament real
      se poate face în orice moment, dacă singura condiție a departajării echipelor este procentajul de victorii, ca în NBA, nu punctele acumulate, ca la fotbal

      cu 8 luni în urmă (15.09.2023)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!