Stiri Cupa României Masculin

Oradea vs Piteşti, primul meci al Final Four-ului

Lucian Călinescu

Lucian Călinescu
10.04.2014

 

 Semifinala1

vineri (11.04), ora 17:30

Digi Sport 2 

 


Fişa meciului

Final Four-ul Cupei României bate la uşă! Patru formaţii se află aici, una mai puternică decât cealaltă. CSU Ploieşti, echipa gazdă, CSM Oradea, locul 2 al sezonului, BCM U Piteşti şi Energia Rovinari.

Pentru Final Four-ul Cupei României, sorţii au fost cei care au decis cu mult timp în urmă. CSU Ploieşti se va lupta pentru finală cu Energia Rovinari, iar CSM Oradea cu BCM U Piteşti. La prima vedere, duelurile par puţin dezechilibrate, cu Ploieşti şi Oradea în posturile de favorite.

Însă, nimeni nu este de dat la o parte în acest Final Four. Mai ales că atât Piteştiul cât şi Rovinariul au prins play-off-ul în acest sezon. CSM Oradea a terminat pe locul 2, la bătaie mare cu echipele din Mureş şi Sibiu, fiecare având câte 45 de puncte. Iar Piteştiul a încheiat pe locul 6 cu 42 de puncte, după ce le-a luat faţa adversarilor din Craiova şi Rovinari.

Vorbind de meciul Oradea - Piteşti, acesta este unul important pentru ambele formaţii. Oradea, cu siguranţă vrea Cupa României. Mai ales că poate fi chiar primul trofeu al sezonului. Într-o eventuală finală cu Ploieştiul, orice poate fi posibil pentru Oradea. Chiar dacă cei de la CSU sunt gazde, într-un singur joc oricine poate triumfa.

De partea cealaltă, şi Piteştiul arată bine. Mai ales că BCM U nu are absolut nimic de pierdut. Echipa a prins după doi ani play-off-ul de campionat, iar acum încearcă din nou o performanţă notabilă în Cupa României. 

În meciurile directe, Oradea are avantaj contra Piteştiului. În acest sezon, atât la Piteşti, cât şi la Oradea, cei de la CSM au fost câştigătorii. Asta chiar dacă de fiecare dată duelurile au fost unele extrem de strânse.

CSM Oradea vs BCM U Piteşti va fi primul duel din Final Four-ul Cupei României. Meci ce este programat pentru ziua de vineri, începând cu ora 17:30. 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!