Stiri Cupa României Masculin

Patrick Richard: „Este pentru prima dată când îmi întâlnesc o fostă echipă în deplasare”

Patrick Richard: „Este pentru prima dată când îmi întâlnesc o fostă echipă în deplasare”

U-BT Cluj-Napoca se pregătește de duelul cu Joventut Badalona, din etapa a 16-a a 7DAYS EuroCup. Ardelenii mai au șanse la calificarea în playoff, însă nu mai au voie să facă pași greșiți și trebuie să beneficieze și de jocul rezultatelor.

Cu toate acestea, clujenii își propun să facă un joc cât mai bun și să obțină victoria. Iată ce a declarat Patrick Richard, căpitanul lui U-Banca Transilvania, conform u-bt.basketball:

„Mă bucur să joc împotriva celor de la Badalona. Este pentru prima dată când îmi întâlnesc o fostă echipă în deplasare. Noi jucăm fără presiune, dar vrem să avem o evoluție colectivă și să ne ajutăm reciproc. Știm că va fi un meci greu, însă suntem optimiști. Am aflat că numeroși fani au făcut deplasarea, așa că le transmit un simplu mesaj: Haideți să câștigăm împreună!”

Richard a evoluat în stagiunea 2017-2018 pentru Joventut Badalona, având medii de 11.0 puncte, 3.2 recuperări, 1.8 pase decisive și 1.2 intercepții.

Liderul alb-negrilor nu este, însă, singurul baschetbalist din lotul lui Mihai Silvășan care a jucat în prima ligă din Spania. Pe lângă Richard, mai sunt încă patru „studenți” care au evoluat în peninsula iberică: Stefan Bircevic, Jalen Jones, Leo Meindl și Emanuel Cățe.

Bircevic a făcut parte din lotul lui Estudiantes vreme de două sezoane, în perioada 2014-2016, având medii de peste 5 puncte/joc și de aproape 3 recuperări/partidă. Jones a jucat în 2019 pentru Baskonia și a strâns 5.3 puncte și 2.9 recuperări.

Meindl și Cățe sunt jucătorii care au venit la U-BT chiar din Spania. Brazilianul a jucat în perioada 2020-2022 pentru Urbas Fuenlabrada, având, în al doilea sezon, cifre excelente: 13.1 puncte, 5.6 recuperări și 2.1 pase decisive.

Cățe și-a făcut junioratul în Spania, la Real Madrid, și a jucat pentru două formații în liga ACB: Coosur Real Betis și UCAM Murcia. La Murcia, pivotul naționalei României a evoluat timp de patru ani, în perioada 2018-2022, iar în sezonul trecut a avut 4.9 puncte și 3.9 recuperări.

Duelul dintre Joventut Badalona și U-BT Cluj-Napoca va începe la 21:15 și va fi transmis, în direct, pe Prima Sport 3.

*foto: Manases Sandor/u-bt.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!