Stiri Cupa României Masculin

Patrick Richard: „Știm că fanii văd că ne luptăm și vom continua să facem asta”

Patrick Richard: „Știm că fanii văd că ne luptăm și vom continua să facem asta”

U-BT Cluj-Napoca a învins-o aseară pe Joventut Badalona cu scorul de 98 la 82, iar unul dintre principalii remarcați ai alb-negrilor a fost Patrick Richard, baschetbalist care a evoluat în trecut pentru gruparea spaniolă.

Căpitanul clujenilor a adunat 14 puncte, 6 pase decisive și 4 recuperări, având două reușite de la distanță și patru din interiorul semicercului.

„Pentru mine e și mai dulce victoria fiindcă am obținut-o împotriva fostei mele echipe. Voiam să ne protejăm terenul propriu și în sfârșit am aruncat la coș extraordinar. Știam că suntem capabili de asta chiar dacă am avut probleme la acest capitol, ca echipă. În sfârșit ne-am intrat în mână și am înscris 98 de puncte în fața unei formații foarte bune. Dar e un singur meci, ne vom bucura de el și apoi vom începe pregătirile pentru duelul cu Prometey. Nu vom juca în campionat în acest weekend așa că avem timp mai mult să ne pregătim pentru confruntarea cu Prometey. Cu siguranță suntem fericiți pentru că ne-am apărat terenul în fața unei formații ca Badalona”, a declarat Richard la finalul jocului.

De asemenea, baschetbalistul în vârstă de 32 de ani a lăudat și atmosfera din BTarena.

A fost extraordinară la fel ca în toate jocurile de până acum din EuroCup. Mereu le mulțumim fanilor pentru că vin la sală și îi încurajăm să continue să ne susțină. Le aducem niște echipe foarte bune aici și pot să vadă jucători de mare calitate. Dăm tot ce avem, suntem noi în această competiție dar aparținem acestui loc, cu siguranță. Știm că fanii văd că ne luptăm și vom continua să facem asta.

Întrebat ce a făcut diferența între U-Banca Transilvania și Joventut Badalona, Richard a răspuns următoarele:

Evident, am înscris 16 coșuri de trei puncte. Defensiv am jucat mult mai bine în repriza secundă și am rămas în meci, chiar și după acțiuni reușite ale lor. Și ei au înscris foarte bine în prima repriză dar am rămas concentrați. Ne-am dorit foarte tare victoria, ne-am dorit-o mai mult decât ei. Cred că asta a fost diferența.

La final, jucătorul aflat în al 4-lea sezon la U-BT a vorbit despre importanța acestui succes și despre următorii pași pe care trebuie să îi facă echipa.

Nu vom arunca așa de bine în fiecare meci. Așa e baschetul: uneori marchezi, alteori ratezi. Dar dacă reușim să fim constanți în apărare, să oprim mai multe atacuri la rând și să pornim pe contraatac, având mulți jucători atletici, cărora le place să alerge, va fi bine. De asemenea, e important să ne protejăm avantajul terenului propriu și, în același timp, să obținem victorii și în deplasare, acolo unde până acum am pierdut la limită. Trebuie să rămânem concentrați, să luăm fiecare meci la rând și vom vedea ce se întâmplă.

Peste o săptămână, în 14 decembrie, U-BT Cluj-Napoca va evolua în deplasare, împotriva lui Prometey, grupare ce joacă meciurile de pe teren propriu în Riga, capitala Letoniei.

*foto: Arman Noemi

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!