În premieră pentru orașul Craiova, turneul final al Cupei României s-a desfășurat în noua Polivalentă de 5.000 de locuri din oraș. SCM U Craiova a avut parte de un sprijin consistent în două partide jucate în Bănie, mai ales în condițiile epidemiologice actuale, iar capitala Olteniei și-a respectat astfel reputația de oraș care respiră și trăiește pentru sport.

Singura dată când mai vizitasem Craiova o făcusem tot în calitate de reporter sportiv. Atunci lucram la Fanatik și am participat la un moment trist: înmormântarea lui Ilie Balaci, unul dintre eroii cetății din Bănie. Tot cu acea ocazie m-am întâlnit și cu Porter Troupe pentru un interviu cu ocazia Centenarului Marii Uniri. Veteranul american era în 2018 căpitanul Craiovei. Un oltean născut la New York, dacă ținem cont și de anii petrecuți la Târgu Jiu. Însă atunci n-am avut timp să trăiesc la maxim experiență craioveană, mai ales că nu prinsesem niciun meci în cocheta polivalentă, aflată la o aruncătură de băț de noul „Oblemenco”.

Primul meci dintre U-BT Cluj și CSO Voluntari a fost unul dramatic, dovadă fiind rezultatul final, în urma căruia ilfovenii s-au impus la un punct. Micuța galerie clujeană a animat o sală destul de amorțită (nici ora la care s-a desfășurat meciul în mijlocul săptămânii n-a ajutat), dar care începuse să adune oameni. Nu mă așteptam la ce avea să vină la al doilea meci.

„Așa e la Craiova, așa va fi mereu”

La a doua semifinală, jucată între gazde și incomoda echipă a celor de la CSM Galați, tribunele s-au umplut, forțând limitele impuse artificial de restricțiile epidemiologice. Au lipsit galeriile, care din câte mi s-a spus erau încă „obosite” după partida din Liga 1 de fotbal dintre cele două concitadine, CS U și FC U, care ambele își trag rădăcinile din „Știința”. Ce n-a lipsit însă a fost imnul Olteniei, interpretat chiar de către Ciri Mayer, un joc de lumini impresionant și o tribună care gusta din plin ceea ce se întâmpla pe parchet. Fanii olteni prezenți la meci au oftat la fiecare aruncare de 3 transformată de Javon Masters sau Matt Milon.

În același timp au trăit foarte intens fiecare punct urcat stângaci pe tabela de marcaj și au celebrat toate dunkurile și fazele spectaculoase semnate de Qualls, Howley sau Robinson. În cele din urmă a fost victorie pentru Craiova și calificare în finală. Totul s-a petrecut și în fața echipelor de handbal și volei din oraș.

La pauza primului meci am avut plăcerea să vorbesc cu antrenorul formației de handbal feminin, Bogdan Burcea.

"Îi urmărim mereu pe băieți. Sunt ai noștri, de aici, de la Craiova. Sunt cam permisivi, aștept să se apere mai agresiv în a doua repriză. Pe nebunul de Qualls l-aș vrea la echipă la mine. E agresiv, îndemânatic. E extraordinar."

Pe lângă polivalenta modernă și noul stadion, la Craiova se va construi un nou centru de pregătire multifuncțional. Titratul antrenor de handbal ne explică și care sunt obiectivele autorităților locale:

"Ne dorim ca orașul nostru să devină orașul numărul 1 din punct de vedere al turismului sportiv. Asta înseamnă că noi trebuie să punem mână de la mână, absolut toate sporturile, să obținem rezultate și să ținem oamenii la sală. Craiova este un oraș îndrăgostit de sport. Bănia e Bănie iar Craiova Maxima un simbol greu de întrecut."

În ziua finalei, Polivalenta s-a transformat în "noul Oblemenco"

Două zile mai târziu, a venit meciul finalei. De data aceasta a fost o forfotă imensă la sală. Pe lângă suporterii din prima zi, au mai fost prezenți și o sută de fani ai Peluzei Nord de la fotbal, copii și juniori ai Craiovei, dar și juniori ai oaspeților. Atmosfera a fost din nou foarte animată. Publicul de baschet și-a făcut simțită prezența, printre o mulțime de spectatori care păreau că sunt la prima experiență la un meci de baschet și erau foarte încântați de reușitele favoriților, dar și impresionați de cele ale ilfovenilor.

La pauza partidei am vorbit cu domnul Liviu Popescu, unul dintre cei mai vechi suporteri ai echipei de baschet din Bănie:

"Vin de 7-8 ani la sală, îmi place mult de tot. Sunt consumator mare de sport, dar baschetul e sportul meu de suflet. Pe locul 2 handbalul. Craiovenii au nevoie și de altceva. OK, și mie îmi place fotbalul, dar baschetul este cu totul altceva."

Legătura dintre suporteri și sportivii care au îmbrăcat maioul Craiovei este una specială, după cum ne spune și domnul Popescu:

"Eu sunt și vorbitor de limba sârbă și Turbo Rade Dzambic este un prieten de suflet. Mai sunt prieten și țin legătura cu Igor Mijajlovic, cu Goran Gajovic. Însă mă gândesc și la sportivii americani care au trecut pe aici. Travis Bureau, LeVar Seals făceau niște meciuri de neuitat".

Finala a fost câștigată pentru al doilea an la rând de cei de la CSO Voluntari. Ilfovenii au profitat de lipsa de experiență a adversarilor, dar și de faptul că presiunea sălii nu a apăsat pe ei.

Cu toate acestea, organizarea acestui Final Four într-o sală modern, construită în 2012, cu un public numeros și activ ar trebui să reprezinte un imbold pentru cei din club să continue să investească și să caute investitori și în sporturile extrafotbal. Asta și pentru că "iubirea alb-albastră" este contagioasă și poate ajunge ușor și la alte sporturi din capitala Olteniei.

*foto: Iulian Dobre/arhivă personală