Stiri Cupa României Masculin

Timba trece de Miercurea Ciuc

Gabi Pănoiu

Gabi Pănoiu
15.03.2013

Sala Sporturilor Miercurea Ciuc
joi, 14 februarie, ora 18
 3-24 Statistica  8-19

Timba a fost purtată spre victorie de tandemul Brown-Horton, cei doi reușind 62 de puncte din cele 91 înscrise de bănățeni.

Primul sfert s-a disputat echilibrat, ambele echipe succedându-se la conducere. Cu un minut înainte de prima pauză, Brown reușind un coș de două puncte, astfel Timba conducea la cea mai mare diferență de până atunci, scor 21-16. Conducătorul Timbei Dean Johnson a închis primul sfert cu o reușită de la distanță, iar după primele zece minute Timba conducea la o diferență de cinci puncte, scor 27-22.

În sfertul doi timișorenii au continuat să iși mărească avantajul, trioul Horton-Brown-Johnson o duceau pe Timba la zece puncte diferență, scor 44-34. Același Jermont Horton a marcat un coș de trei puncte, coș care mărea ecartul oaspeților, astfel că la pauza mare, Timba Timișoara conducea BC Miercurea Ciuc, scor 49-37.

După pauză ciucanii au dat semne de revenire cu ajutorul punctelor marcate de cei doi americani Jonathan Dupre și Ivan Harris, aceștia reușind să marcheze puncte consecutive, astfel ca după o reușită de două puncte a lui Bubalo, Timba mai conducea doar cu cinci puncte, scor 57-52. Americanii Timbei nu au fost de acord cu run-ul reușit de harghiteni, iar același tandem Horton-Brown a închis sfertul trei, la scorul de 72-60.

Sfertul patru a fost practic fără istoric, diferența ‘’urșilor’’ continuând să crească. Elevii lui Lastlofy Botond nu s-au regășit, aceștia au dat semne palide de revenire, astfel că tabela la finalul meciului fiind în de partea Timbei Timișoara, aceasta oprindu-se la scorul de 91-82.

Principalii marcatori ai timișorenilor au fost Horton, care a reușit 30 de puncte și 6 recuperări, și Brown cu 32 de puncte, în timp ce Glynn a terminat în double-double, cu 10 puncte și 10 recuperări.

De la gazde, Filipovic a totalizat 29 de puncte și Bubalo, 20.

Timba Timișoara a reușita a opta victorie stagională, ocupând locul 13, de cealaltă parte BC Miercurea Ciuc rămânând pe locul 15, fără victorie în acest an.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!