Stiri Cupa României Masculin

U-BT Cluj și CSO Voluntari ratează primul turneu al Cupei României

U-BT Cluj și CSO Voluntari ratează primul turneu al Cupei României

Pandemia de coronavirus produce deja primele scenarii neplăcute în baschetul românesc. Astfel, după cele întâmplate zilele trecut în urma turneului Memorial Elemer Tordai, CSO Voluntari și U-BT Cluj vor rata participarea în prima fază a Cupei României.

Potrivit mai multor surse baschet.ro, ambele echipe nu au primit avizul din partea DSP Ilfov, respectiv Cluj, pentru a participa la turneu. Ceea ce înseamnă că cele două formații nu vor mai juca în turneele care deschid sezonul 2020/2021 din baschetul românesc. 

Ilfovenii au cel puțin 9 cazuri pozitive de covid-19 în sânul echipei în timp ce clujenii au alte opt cazuri, în urma meciurilor disputate în cadrul turneului amical de la Sibiu.

U-BT Cluj era distribuită în Grupa A din București, alături de Dinamo-Știința, CSM Galați și BCM U Pitești. De asemenea, CSO Voluntari trebuia să joace în Grupa C, cu CSU Sibiu, CSM Târgu Jiu și SCM Timișoara.

Astfel, cele două formaţii ratează şi orice şansă la calificarea în turneul Final 8 al Cupei României. 

Deocamdată cele două turnee nu sunt în pericol să nu se dispute. După cum ne-a confirmat oficialul FRB Tiberiu Rist, turneele merg mai departe dacă cel puțin trei echipe se prezintă pe parchet. VEZI DETALII AICI

*foto: facebook CSU Sibiu

5 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea ajax :

    Ok
    Problema nu e ca nu participa CJ la turneu, ci Voluntari, care a căzut victimă a neglijentei (sau ce o fi) celor din staff-ul Clujului. Astfel de cazuri vor mai fi, având în vedere ca, noi, ca nație, incercam sa eludam legea, crezându-ne mai cu cojones decât alții. TRIST!!!

    cu 3 ani în urmă (15.10.2020)
    • U BT Cluj-Napoca hunterUCJ:

      Fals
      Nu cei de la Cluj i-au îmbolnăvit pe cei de la Voluntari. Ar fi bine să termine toată lumea cu prostia asta, inclusiv Georgescu care știu că citește ce se scrie aici. E profund incorect ce face și ar fi onorabil pentru el să termine cu acuzele nefondate că nu-i fac cinste.

      ! ATENȚIE! Eu nu scuz faptul că UBT s-a dus fără testele la zi, aia e altă mâncare de pește. Nu e deloc corect ce au făcut și sunt în profund dezacord cu decizia asta!

      Dar la fel de incorect e să se pună în cârca UBT îmbolnăvirile de la Voluntari. Există mai multe argumente în acest sens, atât logice cât și medicale.

      Două dintre ele sunt perioadă de incubație până la apariția primelor simptome, faptul că nu toți de la UBT care au făcut deplasarea au fost depistați pozitiv.

      Un al treilea argument este că Voluntari au mai mulți bolnavi decât cei de la Sibiu, în condițiile în care și cei de la SIbiu au jucat cu UBT.

      Continuăm raționamentul.

      Apariția primelor simptome la Cluj a coincis cu apariția primelor de la Voluntari.
      Cei de la Voluntari aveau teste cu 2 zile înainte.

      Așadar scenariul cel mai plauzibil este că atât Voluntari cât și UBT au luat contact cu virusul cu 1-2 zile ÎNAINTE de meciul direct, poate chiar la Sibiu.

      Varianta 2 - s-a luat contact înainte să ajungă la Sibiu, fiecare echipă separat.

      cu 3 ani în urmă (15.10.2020)
    Raspunde
  • pipzn :

    Mda
    Si uite asa se rateaza si urmatorul obiectiv a lui "U"

    Ca suporter ma astept acum ca in campionat sa joace la intensitate maxima TOATE meciurile pentru ca nu va exista nici scuze cu oboseala si meciuri in plus nici pentru cupele europene (raman la parerea ca ar fi trebuit de la bun inceput sa mearga la un nivel mai jos, daca nu de la bun inceput, dupa pierdearea calificarii), nici pentru Cupa Romaniei.

    Altfel, sanatate tuturor

    cu 3 ani în urmă (15.10.2020)
    • West Petrom Arad jordan 23:

      obiectiv
      Am auzit saptamana trecuta o informatie (de la o persoana din conducerea BT) conforma careia decizia de a participa doar in Champions League nu a fost a U BT-ului ci ar fi fost un obiectiv impus de banca pt sustinerea la acelasi nivel; al clubului plus un bonus in iarna daca aveau si rezultate bune acolo.
      Nu e certa dar persoana respectiva nu avea nici un motiv sa ma induca in eroare pt ca eram la o discutie amicala dupa o intalnire de afaceri. Daca e adevarata inseamna ca U BT deja a ratat obiectivul impus de sponsorul principal.

      cu 3 ani în urmă (15.10.2020)
    • U BT Cluj-Napoca hunterUCJ:

      Doar bârfe
      Cineva care e înstare să ”dezvăluie” informații care ar trebui să fie confidențiale nu are în primul rând acces la ele. Deciziile legate de strategie și sponsorizare sunt multe peste nivelul cuiva care nu știe să-și țină gura.

      Omul știe că ești fan baschet și a vrut să pară interesant oferindu-ți o informație care sigur ți s-a părut senzațională, dar pe care nu o poate nici proba și nici susține.

      E adevărat, se învârt multe legende în jurul a ce se întâmplă cu echipa de baschet, care-s sumele, condițiile, etc. Până la urmă Banca Transilvania e o ”fabrică” foarte mare și ca în orice fabrică există extrem de mult ”folclor local”.

      Ce nu este folclor local, însă, e că factorii de decizie din upper managementul BT sunt oameni cu scaun la cap care știu când e cazul să impună un target ambițios și când nu. Atât am de spus pe tema asta.

      cu 3 ani în urmă (16.10.2020)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!