Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
Etapa a 17-a în sezonul regulat al Diviziei A la baschet masculin a programat o serie de meciuri extrem de atractive. BC Timişoara a dispus la limită de U Cluj în derby-ul rundei, iar CSM Bucureşti a trecut de BC Mureş. În plus, CSU Asesoft Ploieşti a pus punct unei serii de cinci înfrângeri consecutive, iar Gaz Metan Mediaş a urcat pe locul al 2-lea în clasament. SCM U Craiova, deşi lipsită de cel mai important om din punct de vedere ofensiv, a învins pe BCM U Piteşti pentru a întrerupe o serie negativă de îngrânferi. În fine, Dinamo şi Energia Rovinari au înregistrat succese în această etapă.
BC Timişoara - U Mobitelco Cluj 72-71
Baschet Club Timişoara a rezistat mai bine de trei minute fără punct marcat chiar la finalul jocului pentru a se impune în faţa lui U Mobitelco Cluj-Napoca cu scorul de 72-71, în derby-ul etapei a 17-a din sezonul regulat al Diviziei A la baschet masculin.
Ambele echipe au fost extrem de atente la posesia mingii. Lucru vizibil şi în statistică. Însă problema a fost pe parte de finalizare, acolo unde deciziile nu au mai fost la fel de inspirate. Mai mult, aş spune că unii dintre protagonişti nu au fost prea siguri pe deciziile pe care deja le-au luat. De aici a rezultat un meci cu multe ratări. Desigur nu trebuie să uităm de jocul defensiv, de miză şi de implicarea din punct de vedere fizic a celor două echipe.
Din punct de vedere al dispunerii tactice ambii antrenori au venit cu lecţiile învăţate. Timişoara a avut momente, chiar dacă destul de rare, în care i-a scos pe Krstanovic şi Mijovic din dispozitiv, eliberând spaţiul de trei secunde pentru şanse evidente de a aduce puncte pe tabela de marcaj din pătrunderile lui Cuic ori din angajarea lui Archie. Însă primul a fost şters în ceea ce priveşte prezenţa pe finalizare, iar cel din urmă, în pofida unui joc solid pe ambele faze în care nu a făcut greşeli eşenţiale, a fost imprecis la trimiterea mingii spre coş. Însă Popescu a profitat şi de această situaţie.
Dacă am vorbit despre lipsa inspiraţiei, trebuie pusă în balanţă precizia şi maturitatea cu care Popescu a gestionat duelurile sale directe. El a aruncat aproape perfect şi a terminat meciul cu 24 de puncte după ce a înscris de mai multe ori extrem de inspirat. El s-a folosit de fizic pentru a obţine vizite la linia de pedeapsă şi de acolo a aruncat foarte precis.
Ofensiv, U Mobitelco Cluj a demonstrat din nou, poate mai evident decât de obicei, că este o formaţie destul de limitată din punct de vedere al finalizărilor la capătul unor scheme prestabilite. Asta nu înseamnă nu ar avea potenţial să o facă.
În schimb, Clujul mizează foarte mult, în opinia subsemnatului prea mult, pe acţiunile individuale. De altfel, au fost câteva momente suficient de evidente în care ceilalţi patru jucători s-au poziţionat pe teren în aşa fel încât să îi creeze spaţiu lui Kyndall Dykes. Acesta a jucat unu la unu ori de câte ori a avut ocazia fără să ţină cont de faptul că de multe ori a fost împerecheat cu Dominique Archie. Adică cu un jucător solid din punct de vedere al modului în care înţelege jocul de baschet, respectiv din punct de vedere al membrelor extrem de lungi completate de calităţile atletice de care dispune. Analiza completă AICI.
CSM Bucureşti - BC Mureş 72-69
Unul dintre cele mai aşteptate meciuri ale săptămânii a avut loc în cursul acestei seri la Arena de Baschet din capitală. CSM Bucureşti a primit vizita lui BC Mureş, echipă pe care a depăşit-o cu scorul de 72-69.
Uitându-ne pe statistica meciului am putea trage concluzia că muntenegreanul Goran Martinic a decis soarta acestui meci. Căci a avut 33 puncte, adică aproape jumătate din zestrea întregii echipe bucureştene. Şi nu aş spune că suntem departe de adevăr.
Însă ar fi o mare nedreptate faţă de colegii săi, care s-au pus cel puţin la fel de mult în slujba echipei. Aceea care a fost în mod evident mai bine legată şi care a ştiut mult mai clar ce partitură trebuie să joace pentru a avea şanse de a triumfa.
Nu a surprins atât de mult faptul că Srecko Sekulovic l-a preferat pe fostul jucător al Piteştiului şi nici acel parţial de 10-0 al gazdelor pe fondul căruia CSM-ul s-a desprins pe tabela de marcaj din primul sfert. Cu adevărat surprinzător a fost modul în care Mureşul a jucat.
Ardelenii au preferat să arunce de la distanţă şi nu au căutat aproape deloc superioritatea în duelurile om la om. E posibil ca şi sistemul defensiv al adversarului să îl fi obligat pe Sekulovic să mizeze pe aruncări, însă jocul Mureşului nu a fost ajustat pe parcurs.
Mingea a pătruns în dese rânduri adânc în terenul advers pe posesiile ordonate de tandemul Fometescu - Martinic. Deşi nu a beneficiat de o seară prea reuşită din partea lui Garry Gallimore, CSM-ul a găsit soluţii de a puncta eficient din interiorul semicercului.
În plus, Rhinehart s-a achitat cu brio de sarcini chiar şi atunci când Bryson McKenzie nu a fost pe parchet. Titularul postului de pivot a făcut un tandem de excepţie cu Virgil Căruţaşu. Cei doi au combinat pentru 21 de recuperări, incluzând 10 ofensive.
Oaspeţii au mizat foate mult pe aruncările lui Dumitru respectiv pe apariţiile lui Virgil Stănescu pentru a întreprinde un parţial de 24-7 la capătul căruia Mureşul a preluat conducerea pe tabela de marcaj.
Martinic şi-a asumat mai multe acţiuni pe faza ofensivă, iar adversarul nu a reuşit să replice suficient mai ales că a rămas fidel unui joc axat pe aruncări.
BC Mureş a jucat, conform declaraţiilor lui Srecko Sekulovic de la finalul turului, cu un sistem ofensiv nou. Acesta nu a dat roade în această seară, însă îmi permit să cred că acest lucru a fost posibil datorită faptului că defensiva pregătită de Hristu Şapera a avut un cuvânt de spus. Totuşi, este limpede că acest sistem ofensiv nu a fost pe placul unor jucători precum Jason Forte. Jucător care nu a punctat deloc în aproape 30 de minute petrecute în teren.
CSM-ul a fost mai bună datorită faptului că a avut grijă de minge şi pentru că s-a impus la capitolul recuperări. Învingătorii acestei partide au tranşat disputa la general cu 41-29. Bucureştenii au avut aproape dublu la recuperări ofensive (13-7). Asta în condiţiile în care tot ei au aruncat mai precis din acţiune. Mureşul a fost sigură la posesie, însă nu a desluşit, cel puţin deocamdată, baschetul jucat pe semicerc. Oaspeţii au evoluat mult prea static. Iar un joc bazat pe atac poziţional bine pus la punct se axează pe foarte multă mişcare. Însă aceasta trebuie să fie o rezultantă a unor combinaţii şi a unei coordonări între jucători. Pentru aşa ceva trebuie muncit. Dovadă în acest sens este chiar adversarul din acest meci. Analiza completă AICI.
CSU Asesoft Ploieşti - CSM Oradea 78-66
Fosta campioană a României a obţinut prima victorie în ultimele şase meciuri de campionat disputate. Prahovenii au muncit pentru acest succes, făcând risipă de efort şi aplicând un joc defensiv extrem de agresiv pentru a realiza acest succes.
Trupa pregătită de către Dado Arnautovic a început destul de prost acest meci văzându-se condusă cu opt puncte pe tabela de marcaj, situaţie datorată lipsei de idei pe faza ofensivă. Pe parcurs, prahovenii au ridicat nivelul de energie pe faza de apărare şi din acest motiv au oprit şarjele ofensive ale adversarului.
De această dată prahovenii au pregătit cum se cuvine registrul tactic. Ei au dejucat schemele ofensive ale adversarilor şi i-au forţat pe aceştia să arunce hazardat, forţaţi de expirarea timpului de atac, ori de lipsa soluţiilor în vederea continuării schemei prestabilite. Spre deosebire de adversar, CSU Ploieşti a rotit foate bine şi mai ales a găsit modalitatea de a câştiga mingea şi de a porni pe nişte atacuri rapide. Lucru de apreciat întrucât Oradea este cunoscută pentru faptul că are grijă de minge.
Din punct de vedere ofensiv CSU Ploieşti a demonstrat că deţine mai multe arme, chiar dacă această partidă a fost decisă de către jocul defensiv şi nivelul e intensitate folosit de prahoveni în jocul de apărare, mai ales spaţiul de trei secunde.
Aruncările pe care elevii lui Cristian Achim le-au efectuat au fost serios contestate. Acestui fapt i se datorează procentajul modest. CSM Oradea a avut sub 50% la aruncările de două puncte pentru a doua oară în acest sezon competiţional.
CSU Ploieşti a avut mare grijă la posesia mingii şi nu a permis adversarului să obţină vreo intercepţie în prima repriză. De fapt, prima minge câştigată de orădeni s-a consemnat în ultima secundă din sfertul al 3-lea, atunci când această situaţie nu a putut fi transformată în puncte pe tabela de marcaj întrucât se epuizase timpul de joc. În total, CSM-ul a avut trei intercepţii în acest meci.
Astfel, orădenii nu au avut şanse de a pune puncte uşoare pe tabela de marcaj. CSM-ul avut de muncit pentru tot ce a obţinut. În plus, duelurile de sub coş nu i-au avantajat pe oaspeţi. Pe parcursul primei reprize au plătit tribut jocului nesigur prestat de către Milos Pesic, jucător ce a pierdut cele cinci posesii în primele 20 minute de joc efectiv.
SCM U Craiova - BCM U Piteşti 77-64
Unul dintre rezultatele surpriză ale debutului de retur în Divizia A masculin s-a consemnat duminică (22.01) la Sala Sporturilor din Craiova. Formaţia pregătită de către Andjelko Mandic a dispus de BCM U Piteşti la capătul unui meci disputat.
Gazdele au început mai bine însă păreau să piardă teren în condiţiile în care au înscris de abia 26 puncte pe parcursul sferturilor 2 şi 3. Situaţia s-a schimbat radical în secvenţa decisivă. Craiovenii au înscris 31 puncte şi au încasat doar 12 pentru a se impune la o diferenţă de 13 lungimi.
Donte Gennie a avut 15 puncte în sfertul decisiv şi a terminat cu 25 puncte. Americanul a izbutit această performanţă împotriva echipei la care a evoluat în sezonul trecut, alături de care a debutat în Divizia A.
Steve Ross a avut 27 puncte, iar Iulian Orbeanu a terminat cu 7 puncte, 10 recuperări şi 3 intercepţii.
În replică, Damien Kinloch a izbutit 16 puncte şi 17 recuperări, Darko Vujacic a avut 14 puncte şi Slobodan Popovic a terminat cu 13 puncte pentru Piteşti.
Craiova obţine cea de-a 5-a victorie stagională în condiţiile în care Branislav Tomic, unul dintre cei mai importanţi jucători ai echipei în acest sezon competiţional, nu a jucat, fiind accidentat. Mandic întrerupe astfel o serie de nouă înfrângeri consecutive (care ar fi fost 10 dacă meciurile cu Otopeni erau contabilizate în continuare).
Piteşti, echipă calificată la turneul final al Cupei României, pierde pentru a 9-a oară în acest sezon competiţional şi rămâne cu două victorii în urma echipelor din Ploieşti şi Sibiu, situate pe poziţiile 7 şi 8.
Dinamo Bucureşti - CSŞ Giurgiu 83-71
În ciuda câtorva faze spectacol reușite de bucureșteni, meciul dintre Dinamo și CSȘ Giurgiu a fost unul tern. Echipa lui Nicu Toader a dominat de la un capăt la celălat partida și s-a impus cu 83 – 71. Faptul că problema câștigătoarei nu s-a mai pus de prin minutul 12 ne-a oferit ocazia de a trage câteva concluzii despre cum ar trebui să arate pentru ambele echipe restul unui sezon în care nicio formație din coada clasamentului nu are emoții în privința eșalonului unde va evolua sezonul următor.
Victoria de vineri seară este importantă pentru moralul echipei, dar nu trebuie mulțumească staff-ul dinamovist. Bucureștenii au arătat bine în ambele faze ale jocului doar prin comparație cu CSȘ Giurgiu. Superioritatea gazdelor a apărut în fața unei echipe care în atac a făcut aproximativ 10 blocaje tot meciul, iar în apărare a trasat parcă planurile unei autostrăzi ce ar putea lega Capitala de orașul din sudul țării. Totuși, trebuie remarcat faptul că, spre deosebire de turul campionatului sau de meciurile din sferturile de Finală ale Cupei României, Dinamo a executat bine multe seturi ofensive. Reușitele au adus entuziasm pe banca tehnică, însă nu trebuie scăpat din vedere faptul că în momentele în care prima variantă a schemelor nu a reușit să scoată un jucător liber, bucureștenii s-au precipitat și nu au mai fost capabili să execute și variantele doi sau trei ale seturilor. Au preferat să ia acțiuni pe cont propriu, pe care de această dată le-au finalizat, însă este greu de crezut că vor mai reuși acest lucru în fața unor echipe cu defensive mult mai bine puse la punct, precum U Mobitelco sau CSM Oradea.
Rămânând la capitolul antrenori, dar trecând în tabăra Giurgiului, remarc doar două lucruri. Unu: oaspeții au permis bucureștenilor un parțial de 12 – 2 pe parcursul sfertului doi fără să ceară time out și doi: în aceeași perioadă Ray Kraemer a rămas pe teren cu 4 greșeli personale. Nu mai vorbim de felul cum s-au exprimat în atac, acolo unde singura schemă a constat într-un blocaj pe partea cu mingea. În acest timp restul jucătorilor stăteau și priveau faza, uitând total de mișcarea pe partea ”slabă”, opusă mingei, mișcare ce nu ar fi avut neapărat rolul de a elibera un jucător pentru a deveni o opțiune secundară a atacului, ci de a ține ocupată apărarea și eventual a o determina să piardă un tempo pe o rotație defensivă. Când schema cu blocajul nu era pusă în aplicare, mingea era ”arestată” de unul dintre jucătorii americani. ”Epidemia” de individualism a plecat de la Powell și a cuprins tot lotul de jucători, iar de aici până la dezastru nu a fost decât un pas.
Nu ar trebui făcut un capăt de țară din felul în care a jucat CSȘ în aceat meci, iar faptul că i-a lipsit noul pivot acordă și anumite circumstanțe atenuante pentru evoluția echipei. Trebuie remarcat însă faptul că giurgiuvenii au ținut-o din gafă în gafă din punct de vedere al selecției lotului de jucători și a staff-ului tehnic, lucru explicabil într-o anumită măsură. Echipa se află pentru prima dată în Divizia A și lipsa de experiență în abordarea acestei competiții, cu tot ce presupune aceasta, nu putea fi evitată decât dacă transferau tot managementul unei dintre echipele de pe locurile 1 – 8. Acest lucru s-a văzut și sezoanele trecute la CSM București sau Energia Rovinari. Analiza completă AICI.
BC Miercurea Ciuc - Energia Rovinari 81-89
Echipa pregătită de către Laszlofy Botond a suferit al doilea eşec în retur. Asemenea meciului de la Piteşti, harghitenii au plătit tribut modului în care au gestionat anumite momente din finalul partidei.
Energia Rovinari nu a reuşit să pună stăpânire pe joc în pofida faptului că a întâlnit penultima clasată în ierarhia la zi a Diviziei A, în condiţiile în care gorjenii îşi propun să pătrundă între primele opt clasate.
Totuşi, experienţa superioară, inspiraţia şi faptul că Miercurea Ciuc a rămas fără cel mai bun marcator al său au fost argumente decisive pentru cauza echipei din Târgu Jiu.
Confruntarea a consemnat 13 schimbări de lider şi cam tot atâtea egalităţi într-un meci în care Slobodan Nikolic nu a beneficiat de prea multă susţinere din partea rezervelor.
Porter Troupe a confirmat aşteptările marcând şase coşuri de trei puncte pentru un total de 22 puncte. El a fost devansat de către compatriotul său, Louis Darby, autor a 24 puncte şi 8 recuperări. De asemenea, David Steffel a avut o prestaţie solidă cu 13 puncte şi 17 recuperări.
În formaţia harghiteană s-a remarcat din nou americanul Ashley Champion, autor a 25 puncte. Emmanuel Dies a reuşit 12 puncte şi 11 recuperări.
Energia Rovinari ajunge la 8-8 în ceea ce priveşte bilanţul general. Oltenii au obţinut a 3-a victorie externă în acest sezon competiţional. În schimb, Miercurea Ciuc are 1-14 la general şi ocupă poziţia a 14-a.
Gaz Metan Mediaş - Politehnica Iaşi 105-54
Echipa pregătită de către Ovidiu Teleabă dispus în manieră categorică de ultima clasată în Divizia A masculin. Ardelenii au rulat întregul efectiv de jucători înscris pe foaia oficială a acestui meci.
Poli Iaşi a reuşit să se autodepăşească în prima repriză şi a izbutit să se instaleze la conducere de câteva ori în prima secvenţă. Totuşi, Gaz Metan s-a desprins până la pauză la 39-32. În sfertul al 3-lea medieşenii au făcut diferenţa marcând 33 puncte şi au încasat doar 7.
Titus Nicoară a realizat al 9-lea double-double stagional şi a condus o ofensivă ce a produs cinci jucători cu cel puţin 13 puncte marcate.
În replică, Constantin Amărghioalei, Mădălin Nicolae şi Vlad Popovici au avut câte 13 puncte. Pentru echipa din Moldova a debutat ex-iugoslavul Marko Zarkovic. El nu a punctat în 26 minute de joc şi a avut -1 la eficienţă.
Mediaş a avut 71% la aruncările de două puncte şi un număr dublu de recuperări. Totuşi, gazdele acestei confruntări au pierdut prea mult posesia mingii, raportul la acest capitol fiind echilibrat: 15-19.
Echipa de pe Târnava Mare a înregistrat cea de-a 12-a victorie stagională, în vreme ce ieşenii suferă eşecul cu numărul 16.
Foto 1: BC Timişoara (Facebook)
Foto 2: Radu Roşca (www.staychill.net)
Foto 3: Răzvan Chiriac
Foto 4: Andor Marton
Micuțul baschetbalist Răzvan Țârlea s-a stins din viață, în urma accidentul...
Ben Altit revine pe parchet și va evolua pentru U-BT Cluj
SCM Craiova l-a semnat pe Kendall Robinson, care în sezonul precedent a evo...
Ben Altit revine pe parchet și va evolua pentru U-BT Cluj
SCM Craiova l-a semnat pe Kendall Robinson, care în sezonul precedent a evo...
Tyrell Johnson sosește din Serbia și va evolua pentru Corona Brașov
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!