Primul tur al playoff-ului s-a încheiat în cursul serii de duminică (22.04). Judecând la rece, cu mici și evidente excepții, putem afirma că meciurile nu au fost influențate de maniera de arbitraj.

Dar acest lucru nu este tocmai conform cu realitatea.

Admit că nu este ușor să fii arbitru. Și sincer nu mi-aș dori pentru nimic în lume să fiu în locul lor. Mai ales atunci când sunt nevoiți să fluiere o decizie împotriva echipei gazdă.

Admit și faptul că este foarte ușor să tragi concluzii după ce vezi reluări și revezi meciuri. Cavalerii fluierului nu au norocul de a judeca fazele la rece. Atenția lor este solicitată  in permanență pe toată desfășurarea unui meci. Nu au momente de răgaz și trebuie să se adune imediat după o decizie controversată aspru sancționată de tribune. Și de cele mai multe ori ei trebuie să fie foarte atenți la tot ce se petrece pe parchet și în apropierea lui. Pentru că știm foarte bine câte se întâmplă.

Baschetul este un sport aparte. Nu doar pentru faptul că îl iubim în așa manieră cum (unii dintre noi) nu putem nutri sentimente față de un om. Ci și pentru faptul că are parte de acțiune continuă. Care îți solicită capacitatea de concentrare și te provoacă se te uiți în mai multe direcții. În baschet, pentru a-l înțelege pe deplin, nu te uiți doar la minge. Urmărești ce fac ceilalți patru oameni. Cum se așează ei, ce schemă indică omul cu mingea? Cum răspunde apărarea, ce dispunere folosește? Și așa mai departe.

Sunt doar zece oameni în același timp pe teren, fiind sportul cu cei mai puțini jucători în teren. Dar viteza, ritmul, iuțeala, contactele, intervențiile și prevederile regulamentului solicită atenția arbitrilor la un nivel foarte, foarte ridicat.

Acestea sunt lucruri știute de către toată lumea. Pe care, însă, le uităm prea repede sau le omitem intenționat. 

Însă există anumite aspecte pe care nu pot să le înțeleg. Unul dintre ele, în directă legătură cu arbitrajul, se referă la măsura cu care se fluieră.

Se știe foarte bine că nu există doi oameni identici. De aici devine foarte limpede că niciodată nu vom vedea decizii identice luate de doi sau mai mulți cavaleri ai fluierului. Ceea ce nu este un lucru neapărat rău. Din contră.

Dar problema este cu totul alta. De ce se fluieră cu măsură diferită în cadrul aceluiași meci? De ce același om fluieră în mod diferit la un panou și complet diferit la celălalt?

De ce un arbitru fluieră prompt orice contact într-o parte, deși respectivul jucător a făcut tot posibilul de a juca corect și permite descătușarea fizică, folosirea și impunerea unui joc în forță peste limita pe care o permite celeilalte echipe folosindu-și rar sau chiar deloc fluierul?

Sau, de ce în debutul unui meci anumiți jucători sunt sancționați pentru orice gest sau mișcare, iar în cazul altora se mai închide un ochi sau chiar amândoi?

De ce anumiți jucători pot să staționeze în spațiul de trei secunde pe toată desfășurarea acțiunii ofensive a propriei echipe, iar alții sunt sancționați chiar dacă se străduiesc și fac un efort vizibil de a nu se abate de la această regulă?

Cum este posibil ca jucătorii corecți să fie aspru sancționați și unii dintre ei chiar vânați sau provocați în vreme ce jucătorii șmecheri (ca să folosesc o exprimare elegantă) pot să simuleze, să plonjeze sau să cadă secerați de la înălțimea de peste doi metri de parcă i-ar fi lovit trenul?

De ce unora li se permite să protesteze la orice decizie a arbitrilor și să folosească un limbaj trivial sau chiar să agreseze ușor arbitrii în vreme ce altora li se aplica strict regulamentul?

De ce o echipă are voie să se apere la un nivel extraordinar de ridicat din punct de vedere al agresivității, iar adversara este sancționată imediat ce încearcă să-și eleveze nivelul de implicare fizică?

Câte meciuri ați văzut în primul tur al playoff-ului arbitrate cu aceeași măsură la ambele panouri?

Unde e măsura? Unde este echilibrul?

În cadrul acestui articol nu am dat nume cu un scop: toți, dar absolut toți cei prezenți la un meci de baschet se revoltă pe deciziile arbitrilor. Unii au ochiul format, au jucat sau petrecut o viață întreaga în preajma terenului de baschet și prin experiența acumulată au învățat să înțeleagă regulamentul și arbitrajul. Alții se duc la sală pentru a se descărca și înjura tot ce le iese în cale. Arbitru, jucător sau echipă vizitatoare, ori prestația mai puțin reușită a jucătorului sau antrenorului echipei locale. Fiecare dintre ei are momente de nemulțumire referitor la arbitraj.

Ceea ce este important, pentru aceia dintre dumneavoastră care vor să vadă un spectacol baschetbalistic agreabil și câștigat întotdeauna de echipa cu adevărat mai bună am o rugăminte: încercați să priviți lucrurile cu un ochi mai obiectiv. Pentru că puteți fi susținătorii unei echipe chiar și atunci când observați și simțiți că echipa favorită este împinsă de la spate.

Gândiți-vă că uneori echipa favorită este avantajată de arbitraj (pentru că se întâmplă cu toate echipele, unele însă mai mult, altele mai puțin). Vi se pare un lucru corect? Nu uitați că mâine inversa i se poate întâmpla propriei favorite. Și chiar o va păți mai devreme sau mai târziu.