Așteptat cu interes, duelul dintre CSU Asesoft Ploiești și BC Timișoara, contând pentru etapa a 26-a în sezonul regulat al Ligii Naționale, a fost unul dezamăgitor. Spun dezamăgitor deoarece s-au întâlnit două dintre forțele campionatului, finalistele precedentei ediții, două dintre echipele cu potențial financiar și nu numai, respectiv două dintre echipele care s-au calificat la turneul final al Cupei României.

Având în vedere faptul că totuși ne aflăm la etapa a 26-a din sezonul regulat, unii dintre noi ar avea pretenția ca jucătorii să știe care le este rolul pe parchet. Dar asta e doar teorie. Pentru că în practică meciul a lăsat foarte mult de dorit.

Ritmul de joc a fost atât de scăzut încât Zlatko Jovanovic a jucat ultimele aproximativ 15 minute ale partidei într-un picior. Atât de static s-a jucat. Pe de altă parte, dacă jocul nu a avut ritm ne-am putea imagina că jucătorii vor da dovadă de mai multă siguranță în ceea ce privește faza de construcție. Ei bine, s-au consemnat 31 de posesii pierdute. Sau, cel puțin să se arunce cu precizie. Însă, ambele formații au irosit 21 de aruncări libere, iar procentajele la aruncările din acțiune au fost decente, nicidecum strălucitoare.

CSU Ploiești a câștigat acest meci datorită defensivei extrem de agresive, permisă într-o singură direcție de maniera de arbitraj. Oricine cu un dram de echilibru și obiectivitate care a văzut acest meci va admite că s-a fluierat cu două unități de măsură. Dar nu aceasta a fost toată istoria meciului. Elevii lui Arnautovic au avut o misiune mai ușoară împotriva unei zone desprinse din altă epocă. Așa apărare nu prea mai vezi în zilele noastre. Aș îndrăzni să spun că la nivel de EuroChallenge (nici nu mă gândesc să compar cu Euroliga) apărarea zonă este inexistentă. La noi se folosește din belșug, dar asta nu înseamnă că este utilizată în mod eficient sau că este una mobilă și bine pusă la punct. Lucru ce permite jucătorilor inteligenți (Asesoftul are destui la acest capitol) să expună și pedepsească aspru acest gen de apărare.

Trebuie notat faptul că Timermanis a fost inexistent, Mohammed este departe ceea ce ne-am fi așteptat de la un jucător care a venit direct din Liga ACB, iar conducătorii de joc ai campioanei nu au avut niciun coș din acțiune. În plus, prahovenii au jucat din nou fără Levi Szijarto. Însă, Burlacu a făcut de toate, Tica a fost impecabil în ofensivă, atât la finalizare cât și la recuperare, iar Stănescu a oferit un veribabil plus în spațiul de trei secunde în pofida impreciziei de la finalizare. În fine, Miletic și Nyakundi au contribuit pe tabela de marcaj în momente în care echipa a avut nevoie.

În schimb, BC Timișoara a încercat să se mențină în joc pe același stil. Multe acțiuni individuale. Spre deosebire de jocul cu Craiova cei doi fundași au avut mingea aproximativ în egală măsură. Ceea ce a însemnat că ceilalți jucători vor vedea mingea pe urmărire. E incredibil cum nu sunt puși în valoare baschetbaliști precum Dominique Archie (extrem de atletic), Bogdan Popescu (excelent pe pick and roll grație jocului agresiv) respectiv Robert Sarovic (unul dintre cei mai periculoși jucători de pick and pop în sezonul precedent). Este tardiv să vorbim despre faptul că puternicul Popescu, respectiv alteticul Johnson nu sunt căutați aproape deloc cu mingea. Cei doi pivoți au avut, împreună, patru aruncări la coș în acest meci! Vorbim totuși despre o echipă cu valori individuale superioare aproape oricărui adversar. Pe fiecare poziție. Însă acest lucru nu se vede absolut deloc.
Faptul că Downey beneficiază mai mult de minge creează panică în defensiva adversă, însă după prima imagine, cea din jocul cu Craiova, era cât se poate de evident că o echipă precum Asesoft își va face temele pentru a-l limita pe american. Iar acest lucru s-a întâmplat. Devan a pierdut posesia mingii de șapte ori! În plus a fost imprecis la linia de pedeapsă.

De notat că Asesoft a fost net superioară la recuperare. Raportul general a fost de 37-27, cu 16-8 la recuperările ofensive! Desigur la acest lucru a contribuit și faptul că jucătorii mari ai Timișoarei au avut probleme cu greșelile personale pe tot parcursul jocului. Nu vom sta să despicăm firul în patru, însă cine a văzut meciul își poate forma o proprie opinie cu privire la modul în care au fost împărțite fluierele în acest meci.

În condițiile în care din punct de vedere colectiv niciuna nu a demonstrat mare lucru se poate spune că diferența, între două echipe sensibil apropiate valoric, a fost făcută pe fondul ierarhiei existente la Ploiești. Această echipă joacă în acest stil de ani de zile. Dar există o ierarhie. Se știe cine e cel mai bun jucător și cine sunt jucătorii de valoare, cei care pot să câștige meciurile. Ei au prioritate pe faza ofensivă. De cealaltă parte, Timișoara nu are așa ceva. Are jucători care domină mingea și o grămadă de alți oameni care nu sunt folosiți la adevăratul potențial. Pentru că acesta nu este exploatat așa cum ar trebui.

Totuși, făcând abstracție de maniera de arbitraj, în primul rând trebuie să ne îngrijoreze cum se joacă în finalul sezonului regulat. Două dintre echipele de top, finalistele ediției precedente și două dintre cele mai potente echipe ale prezentului, atât din punct de vedere al talentului cât și financiar (al doilea aspect trece în plan secundar după 28 februarie întrucât nu se mai pot face legitimări), au oferit un baschet modest. Și nu a fost o întâmplare nefericită. Sunt jocuri, prestații care se perpetuează. Să fie o explicație a echilibrului existent? Posibil.

Putem să ne certăm cât dorim. Adevărul e că batem pasul pe loc. Și sunt elegant cu această exprimare. Dacă s-ar juca astfel cu românii sălile ar fi goale. Dar aș înțelege motivul pentru care se joacă atât de prost. Pentru că românii nu au experiența jocului. Aș înțelege să joace modest din lipsa exercițiului.

În încheiere am să parafrazez un antrenor din Liga Națională: 'Văd echilibru. Din păcate asta e tot ce văd!'

Foto: Răzvan Păsărică (www.rpressport.ro)