Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
În Liga Națională de Baschet Masculin urmează o etapă intermediară, aproape toate jocurile din runda cu numărul 9 fiind programate pentru miercuri (07.12).
Conferința A propune un derby între Rapid și SCM U Craiova, iar în Conferința B se anunță un duel interesant la malul Mării Negre între CSM Constanța și Dinamo București. Pe lângă acestea, alte patru dueluri au loc miercuri, fiind vorba despre următoarele:
Ciucanii au două victorii în acest sezon, ambele obținute pe teren propriu, iar la ultima întâlnire cu fanii au putut să-și treacă în cont o prestație ofensivă excelentă. Argeșul, de cealaltă parte, se pregătește de a treia deplasare în campionat, majoritatea meciurilor de până acum jucându-le în Trivale.
În mare măsură cifrele țin cu piteștenii, cei care se remarcă în special la recuperări și capace, dar merită menționat și faptul că echipa alb-violetă este a doua în privința celor mai puține posesii irosite.
FC Argeș n-a pierdut niciodată un duel oficial cu Miercurea Ciuc, un record de puncte marcate fiind atins la ultima întâlnire directă din Harghita, când s-a încheiat cu scorul de 114 la 56 pentru piteșteni.
Voluntari are amintiri plăcute pe plan ofensiv din duelurile recente cu CSM Focșani, în sezonul trecut marcând 117 puncte acasă și 90 în Vrancea. În plus, niciodată anterior actuala vicecampioană a României nu a pierdut cu Focșaniul.
Eliminată recent din FIBA Europe Cup, CSO Voluntari a rămas să se concentreze pe campionat până la Final 8-ul Cupei României din februarie 2023 și prin această deplasare de la Focșani țintește primul succes în deplasare pe plan intern.
La procentajul liberelor transformate stau ambele foarte bine, în restul datelor statistice nefiind diferențe cu adevărat mari.
Prima întâlnire la nivel de seniori dintre cele două are o favorită clară, pe CSM Oradea, multipla campioană a țării aflându-se într-o serie de 10 victorii la rând indiferent de competiție. În contrast, Laguna încă nu a putut să câștige un meci oficial de când a promovat în LNBM.
Antrenorul Milan Minic o să debuteze pe banca celor de la Laguna cu ocazia acestei întâlniri, sârbul fiind numit în ultima zi a lunii noiembrie.
„Rechinii” sunt ultimii la cinci capitole, iar Oradea se află în Top 5 la șapte date statistice, fiind formația aflată în cea mai bună formă având în vedere rezultatele din competițiile în care participă.
Doar al doilea meci în acest sezon acasă o să fie pentru CSM Galați, dunărenii evoluând până acum de șase ori departe de casă în Liga Națională. Formația lui Florin Nini primește vizita fruntașei conferinței B, SCM Timișoara, bănățenii având un singur eșec în campionat și acela suferit în deplasare.
Cifrele țin cu Timișoara înaintea acestui meci de la Galați, precum și rezultatele ultimelor întâlniri directe. Aceste două formații stau foarte bine în privința numărului mic de posesii pierdute.
Ofensivele diferă însă mult, strict pe ultimele trei meciuri Timișoara având 91, 90 și 88 de puncte marcate, iar Galațiul 75, 61 și 81. În cazul dunărenilor, doar meciul cu 61 de puncte marcate a fost câștigat.
*foto: Facebook CSM Galați
Ainars Bagatskis acuză Oradea de lipsă de fairplay: „Au faultat, inclusiv d...
Cristian Achim recunoaște că Voluntari a fost echipa mai bună: „Voluntari a...
CSO Voluntari se impune în prelungiri în primul meci al semifinalei cu CSM...
U BT Cluj-Napoca închide în minim de meciuri seria cu CS Vâlcea
U-BT Cluj-Napoca se desprinde în semifinala cu CS Vâlcea
Victorie clară pentru CSM Oradea, care egalează seria cu CSO Voluntari
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!