BC Mureș se află în fața unei eliminări premature în sezonul pe care l-a început cu scopul de a juca finala. Pentru îndeplinirea unui astfel de deziderat conducerea a pus la dispoziția antrenorului un lot foarte numeros din punct de vedere al opțiunilor.

Jocul colectiv și modul prin care BC Mureș s-a exprimat a condus la schimbarea antrenorului. Maghiarul Deri Csaba a fost înlocuit cu ex-iugoslavul Srecko Sekulovic. Un alt om venit din baschetul maghiar dar care nu a izbutit să schimbe fața și jocul echipei.

Imediat după sosirea sa în România, BC Mureș a realizat câteva premiere. Este vorba despre victoriile excelente de la Brazi respectiv Timișoara. Lucrurile nu au continuat în aceeași notă. Explicații sunt două:

1. Sekulovic a implementat un sistem defensiv de tip zonă. Acesta a avut darul de a surprinde și apărarea, combinată cu câteva momente de inspirație pe faza ofensivă, respectiv valoarea extraordinară a lui Virgil Stănescu, au adus victoriile de la Brazi, Timișoara sau Cluj. În timp Sekulovic nu a mai adus nimic nou, iar jocul lui BC Mureș a devenit prea previzibil, adversarii inteligenți și care dispun de armele necesare reușind să contracareze apărarea mureșeană.

2. O schimbare de antrenor poate avea efecte în modul de exprimare al unei echipe. De obicei, atunci când la o echipă vine un antrenor complet nou, necunoscut majorității componenților lotului de jucători, lucrurile merg pe un făgaș dorit de către acest antrenor. Dacă are forța de a se impune toți jucătorii vor răspunde în mod benefic echipei. Jucătorii au executat ceea ce li s-a cerut. A existat acel șoc la echipă. Iar unii jucători, îi știți bine, s-au înmuitat, prestând pentru echipă și nu așa cum sau cât îi taie capul. 
Dar după un anumit timp, în mod așteptat, misterul din jurul antrenorului se risipește. Intervine rutina, antrenorul inevitabil mai închide ochii la o izbucnire de individualism iar în scurt timp își dă seama că a scăpat echipa de sub control. Exact asta s-a întâmplat la Târgu-Mureș.

Astfel, playoff-ul a venit cu o surpriză. JuJuan Cooley, jucătorul aflat la al 6-lea sezon alături de BC Mureș și care a fost senatorul de drept al echipei indiferent că antrenor a fost Mihai Corui, Audrius Prakuraitis, Deri Csaba sau Srecko Sekulovic, a părăsit echipa imediat după ultima etapă din sezonul regulat.

El nu a mai revenit și în aceste condiții totul s-a năruit. Sunt departe de a fi un susținător al jucătorului JuJuan Cooley. A avut cândva viteză superioară oricărui adversar din România. Dar nu o mai are. Alte calități necesare performanței în baschetul românesc nu are. Și nici nu le-a avut vreodată. Un jucător care a dominat prea mult mingea, care și-a umflat statistica în detrimentul echipei. Pentru mulți un astfel de jucător nu poate fi lider. Dar la BC Mureș a fost. Chiar și atunci când la echipă au fost niște jucători de certă valoare, una superioară americanului.

Însă, în pofida acestor lucruri, faptul că JuJuan Cooley nu a mai fost la echipă chiar înaintea playoff-ului a afectat șansele lui BC Mureș. Nu vreau să fiu înțeles greșit. Această echipă, în formula actuală, nu este cu nimic mai slabă decât cu JuJuan în teren, însă atunci când joci un sezon întreg cu el pe poziția 1 și în majoritatea meciurilor nu ai de gând să schimbi sau să încerci alte variante, e greu să-ți schimbi jocul de la un meci la altul când te vezi în fața faptului împlinit.

Adrian Tudor nu a putut fi integrat în sistemul de joc al echipei pentru că nimeni nu i-a acordat șansa să o facă. Nici Deri și nici Sekulovic. În plus a avut și acea problemă medicală.

Însă, BC Mureș nu a jucat aproape deloc fără Cooley. Iar acum, indiferent că a jucat cu Tudor pe poziția 1 din prima secundă sau că a improvizat cu Calvin Watson, un alt jucător extraordinar de egoist de altfel, alb-albaștrii au mari probleme. Jocul decurge haotic pentru ei pe faza ofensivă. Nici cu JuJuan Cooley nu a fost mult mai organizat, pentru că trebuie să înțelegem un lucru: dacă joci poziția 1 nu înseamnă că mingea este a ta. Treaba ta e să organizezi jocul. Inevitabil și la orice echipă conducătorul de joc are cel mai mult mingea. Dar când abuzezi de ea așa cum s-a întâmplat la BC Mureș în ultimii șase ani e aproape imposibil să schimbi din mers și într-un timp atât de scurt. 

Asta ca să nu mai vorbim despre faptul că după șase ani în care toate mofturile i-au fost satisfăcute și în schimb nu au primit nimic, cei de la BC Mureș nici măcar nu au avut satisfacția de a renunța la Cooley. A renunțat el la ei.

BC Mureș are un lot de jucători foarte valoros. Dispune de cel mai important și în continuare valoros baschetbalist al campionatului. Virgil Stănescu este întruchiparea jocului colectiv. Totodată este un pivot fantastic. Echipa ardeleană îi are la dispoziție pe Liviu Dumitru și Flavius Lăpuște, doi jucători de rotație extrem de productivi și capabili pe un sistem bine pus la punct. Toți aceștia dispun de experiență pe măsură.

În plus, Jason Forte are calități fizice și este genul de jucător ce poate fi antrenat. Dacă știi să vorbești cu el și să-l folosești așa cum trebuie și unde trebuie. Nu mai vorbim despre Miladin Pekovic. Și despre ceilalți jucători care alcătuiesc nucleul de bază al lui BC Mureș.

Mi se pare ridicol ca un antrenor, originar din spațiul ex-iugoslav, o zonă în care baschetul a fost, este și va fi întotdeauna ceva ce la noi nu poate să fie, să vină și să îl acuze pe un antrenor că a cerut timeout la plus 10 puncte pentru echipa sa și că acest lucru nu se impune respectiv că e o formă de a-și umili omologul. Sau exact invers, să spună că nu se impunea să ceară el însuși timp de odihnă la -15 puncte. Pentru că e lipsă de respect față de omolog. De antrenori ca și acesta mai bine ne lipsim, sincer. Pentru ca în loc să facă astfel de afirmații mai bine și-ar fi văzut de echipă și de problemele care au condus la situația dezastruoasă în care se află. Ca să nu mai vorbim că din punct de vedere tactic Mureșul e în aer.

Să nu uităm că și Srecko Sekulovic, la fel ca și oricare alt antrenor, este remunerat pentru activitatea pe care o depune în echipă. Datoria lui, ca antrenor, este să-și vadă de treabă și să facă tot posibilul, uneori chiar și imposibilul, pentru a conduce echipa spre victorie. Iar la valorile certe existente în lotul lui BC Mureș nimeni altcineva nu este mai vinovat pentru situația în care s-a ajuns. Dar cu siguranță nu este antrenorul în măsură să evalueze dacă se impune sau nu să ceară timeout. Îl ceri chiar dacă nu ai nimic de spus, deși asta dovedește destul de multe despre capacitatea de a aduce o schimbare în joc. Un antrenor, fie că vine din Serbia și crede că acest lucru îl califică automat ca antrenor de alt calibru sau că vine din altă parte, are obligația de a-și desfășura activitatea cu maxim de seriozitate și conștiinciozitate până la sfârșit. Acestea sunt doar două dintre calitățile pe care un antrenor trebuie să le dețină obligatoriu dacă vrea să se impună în fața jucătorilor.

Însă cu atitudinea de care dă dovadă nici nu trebuie să ne mirăm de faptul că la BC Mureș domnește haosul. Dar nu trebuie să ne mire foarte tare faptul că în România lucrează antrenori străini indolenți. La noi se poate lucra și așa. Pe bani destui.

Miercuri și cine știe, poate chiar și joi, Sekulovic mă va contrazice.

Profesionalismul conducerii sau modul în care este păstorit acest club ridică anumite semne de întrebare. Până la urmă ea a adus acești antrenori la echipă și tot ea a contribuit la ridicarea lui Cooley la un nivel mult prea ridicat pentru valoarea sa intrinsecă respectiv pentru rezultatele echipei. Pentru că acei jucători de certă valoare, care au trecut pe la echipă în toți acești ani sunt, deja istorie. Au venit, au văzut, nu au cucerit, pentru că s-au lovit probabil de aceleași bariere, și au plecat. Cooley a rămas. Revenim la antrenori sau la personalul străin: atunci când alegem să populăm baschetul din țara noastră cu străini, fie ei sârbi, americani sau alte naționalități, jucători sau antrenori, ar fi indicat să o facem cu oameni mai capabili decât ai noștri și care sunt dispuși să muncească la fel de serios cum o făceau acolo de unde au venit. De la care să avem ce învăța. O parte a lor, din păcate destul de mică, a lăsat în urmă lucruri pozitive. De pe urma lor au apărut, de exemplu, antrenori precum Țenter sau Șapera.

Foto: Biro Zoltan, Andor Marton