BC Timișoara a încheiat sezonul competițional 2011/12 în calitate de vicecampioană națională a României. Acest rezultat vine să completeze un sezon foarte lung, dar lipsit de trofeu sub comanda lui Predrag Badnjarevic, în condițiile unui buget sănătos pe care ne-am dori să-l regăsim la cât mai multe echipe din Divizia A. 

Leii din Banat terminaseră sezonul precedent pe locul 11. Așadar în afara playoff-ului la prima ediție de campionat în care alb-violeții nu au avut niciun fel de probleme financiare. El a coincis cu cel mai modest parcurs al Timișoarei în era Dragan Petricevic, un nume de referință pentru palmaresul și istoria recentă a acestui oraș în baschetul românesc.

Dacă nu au existat probleme financiare, au fost altele, de cu totul altă natură. De comunicare sau conviețuire între persoanele influente din club, coroborate cu sezonul mai modest, unul altfel de tranziție în condițiile în care echipa a fost construită peste noapte, banii apărând foarte târziu la echipă și acest lucru a privat antrenorul să-și stabilească din timp strategia și totodată legitimarea jucătorilor potriviți. A fost o sumă de motive pentru care nu s-a putut continua colaborarea. Antrenorul a fost îndepărtat și a început o nouă eră pe Bega.

În schimb, în vara anului 2011 strategia conducerii a fost stabilită din timp. Predrag Badnjarevic a fost numit antrenor principal, iar acesta a început o colaborare cu Milorad Perovic, un antrenor experimentat în Divizia A și capabil.

Lotul a fost modificat radical. Dintre jucătorii care au făcut parte din rotația obișnuită sub conducerea lui Petricevic au rămas doar Nenad Markovic și Dan Păltinișanu, jucători cu contracte semnate înainte ca Badnjarevic să fie numit antrenor. Cei doi nu s-au mai apropiat de rolurile încredințate în trecut.

Bogdan Popescu a devenit românul de bază, dar legitimarea lui a îndepărtat o parte a publicului din sală. Aceasta nu a revenit la sentimente mai bune nici măcar la finală, după un sezon în care jucătorul originar din București s-a sacrificat pentru binele echipei.

La capitolul străini au venit Zlatko Jovanovic, Dominique Archie și Robert Sarovic. Toți aflați la primul contract în Divizia A masculin. În plus, a fost transferat și Branko Cuic, recent devenit campion al României alături de U Mobitelco Cluj-Napoca.

Noutățile au fost multe și timpul foarte scurt în care totuși relațiile de joc dar și cele de comunicare s-au sudat foarte solid. Drept consecință BC Timișoara a eliminat pe BC Mureș în primul tur al cupei, într-o dublă pe care bănățenii au început-o cu șansa a doua.

Lucrurile au continuat în aceeași notă, Leii din Banat câștigând 13 din primele 14 etape din sezonul regulat al Diviziei A. Preactic până la sfârșitul turului doar două echipe au avut puterea de a învinge Timișoara. Este vorba despre U Mobitelco Cluj, în etapa a 2-a, la prima deplasare din campionat a bănățenilor, respectiv BC Mureș, formație ce a învins în manșa a doua din primul tur al cupei, dar și în ultima etapă din turul campionatului.

În paralel, Timișoara a jucat în Liga Balcanică. Acolo unde a fost competitivă împotriva echipelor întâlnite, însă nu a avut finaluri prea bune de meci și a pierdut câteva șanse de a avansa, în premieră pentru România, în playoff-ul BIBL.

De notat că pe parcursul turului de campionat, Robert Sarovic a suferit o accidentare ce a necesitat o intervenție chirurgicală care l-a ținut departe de teren pentru următoarele aproape patru luni de zile. El a fost înlocuit în primă fază de Nikola Jovanovic, un jucător cu profil asemănător: un 5 pe hârtie, dar de fapt un jucător cu mână și capabil să joace în afara semicercului. Adică un 4 modern.

În pauza dintre tur și retur Nikola Jovanovic a fost schimbat cu Sime Spralja. El a intrat foarte repede în focuri. Chiar în sfertul de finală disputat împotriva lui CSU Asesoft Ploiești.

Au fost două meciuri încheiate cu victorii concludente pentru gazde, Timișoara calificându-se pentru un succes la o diferență ceva mai mare în prima manșă. Înfrângerea de la Brazi avea să fie primul semnal, dacă meciul din ultima etapă a turului cu BC Mureș nu a fost, că BC Timișoara nu se mai ridică la nivelul de intensitate și viteză în joc etalate în prima parte a sezonului. Chiar dacă e posibil să fi fost mult prea devreme, adevărul este că de aici începând Timișoara a avut un ritm de joc tot mai scăzut. Suprasolicitarea unor jucători nu a adus nimic bun bănățenilor.

Echipa lui Badnjarevic a avut rezultate bune la startul returului, dar meciurile cu BCM U Pitești au durut foarte tare. Mai ales al doilea, cel din finala Cupei României. Pierdut la 13 lungimi după ce alb-violeții au avut un avantaj consistent pe tabela de marcaj în timpul desfășurării finalei.

Parcursul până la încheierea sezonului regulat a fost unul cu urcușuri și coborâșuri pentru BC Timișoara. Programul echipei a fost foarte încărcat, cu meciuri în sistemul marți - sâmbătă. Bănățenii au continuat aventura în BIBL, iar în campionat s-au consemnat înfrângeri surprinzătoare la Giurgiu și Târgu Jiu. De asemenea, în ultima etapă din sezonul regulat, alb-violeții au pierdut pentru a 3-a oară în fața Mureșului.

De această dată eșecul cu Stănescu&co a ridicat niște semne de întrebare, pentru că Timișoara ar fi terminat sezonul regulat pe locul al 2-lea, însă i-ar fi oferit un parcurs mai accesibil până în finala campionatului decât s-ar fi întâmplat în cazul în care ar fi terminat faza regulată pe prima poziție.

Să ne reamintim, prin clasarea pe locul al 2-lea, BC Timișoara primea pe CSM București, o echipă lipsită de Virgil Căruțașu, unul dintre cei mai experimentați și totodată valoroși jucători din tot campionatul. De asemenea, în semifinale a evitat CSU Ploiești, lucru care nu s-ar fi întâmplat dacă termina pe primul loc. Plus că, prin eliminarea Mediașului, formația alb-violetă beneficia de avantajul terenului propriu în marea finală.

În playoff, BC Timișoara a avut mari probleme împotriva lui CSM București, Fără să poată beneficia cu adevărat de aportul real oferit de Căruțașu (care nu a jucat în niciun meci de la Timișoara), CSM-ul s-a aflat pe punctul de a elimina o echipă extrem de apreciată pentru baschetul etalat. Lucrurile s-au schimbat în Meciurile 4 și 5, atunci când la rampă au ieșit experimentații Popescu și Cuic. Cei doi au fost la înălțime purtând echipa spre calificare.

Apoi, în semifinale, Timișoara a administrat un sec 3-0 campioanei din 2011, U Mobitelco Cluj. Ardelenii nu au reușit să profite de accidentarea lui Zlatko Jovanovic și lipsa acestuia de pe parchet în sfertul 4 al Meciului 1, iar de aici încolo timișorenii nu au lăsat speranțe adversarului. Astfel, Badnjarevic conducea Timișoara spre cea de-a doua finală stagională.

În finală, BC Timișoara a fost de nerecunoscut. Oboseala și supra solicitarea pieselor de bază a fost mai vizibilă decât oricând. Oamenii lui Badnjarevic nu au avut prospețime dar nici atitudinea potrivită pentru a putea spera la ceva în această serie. Au existat și contestații la adresa arbitrajului, oarecum întemeiate, însă la modul general, în finala din acest an Timișoara nu s-a putut ridica la un nivel suficient de bun pentru a emite vreo pretenție în fața mult mai rutinatei CSU Asesoft Ploiești. Deși a luptat exemplar în Meciul 4, pe fondul relaxării totale a adversarilor, Timișoara nu a putut obține nici măcar o victorie. Din nou s-au ridicat, în mod întemeiat, semne de întrebare cu privire la nesancționarea unor infracțiuni suficient de evidente pe ultima fază din timpul regulamentar de joc, dar până la urmă la fel de mult putem vorbi despre aruncarea liberă premergătoare acestei faze, ratată de timișoreni.

Din punct de vedere baschetbalistic BC Timișoara a etalat un baschet modern. Badnjarevic a avut o concepție interesantă de joc, în cadrul căreia a pus foarte mult în valoare calitățile ofensive ale lui Zlatko Jovanovic și capacitatea fizică extraordinară a lui Bogdan Popescu. Românul a făcut cel mai bun sezon din carieră la nivel de Divizia A. Cei doi au jucat foarte mult pick and roll, iar Robert Sarovic, senzațional în semifinala cu U Mobitelco Cluj, a trăit din aruncările de la distanță și prin faptul că din punct de vedere tactic acest joc, cu aruncări de la distanță frecvent întâlnite din partea omului înalt, a avut darul de a surprinde sau crea probleme multor adversari. De asemenea, în Dominique Archie, Timișoara a dispus de unul dintre cei mai disciplinați jucători ateltici ai Diviziei A.

Însă, în finală Timișoara nu a găsit absolut nicio soluție împotriva defensivei foarte simpliste a Asesoftului, care s-a limitat să schimbe oamenii de fiecare dată la blocaje. Astfel, pe lângă oboseală și o oarecare problemă de atitudine, Timișoara nu a putut reacționa nici din punct de vedere tactic. Și poate că ar fi trebuit să o facă împotriva unui adversar în mod evident mai valoros și experimentat din punct de vedere individual. Atunci când diferența de valoare individuală te dezavantajează trebuie să compensezi prin dăruire și în același timp printr-un joc inteligent, colectiv. Nu prea s-a întâmplat acest lucru cu Timișoara.

E limpede că Badnjarevic trebuie să găsească soluții pentru a menține prospețimea unora dintre jucători pentru finalul sezonului dacă vrea să câștige un campionat. Pentru a realiza acest lucru va trebui să folosească mai bine jucătorii de care dispune. Pentru că nu prea ai scuze când în lotul de jucători se regăsesc șapte străini de certă valoare și care de-a lungul timpului au demonstrat că pot să facă față cu brio. În același timp minutele și solicitarea fizică s-ar împărți.

Astfel, sezonul 2011/12 se încheie fără trofeu pentru BC Timișoara. Însă a fost unul spectaculos, extrem de lung și extenuant, care pe lângă două finale, rezultate totuși foarte bune pentru o echipă precum cea de pe Bega, a adus atât lucruri pozitive cât și unele negative.

Cu siguranță în stagiunea 2012/13, BC Timișoara va fi o nuca tare din nou. Până atunci ne așteaptă o vară în care putem urmări cu mare atenție ce mișcări de trupe se vor consemna.