Playoff-ul este altă competiție. Nu se compară cu sezonul regulat. Am auzit această afirmație din partea tuturor părților implicate, fie că vorbim despre jucători, antrenori sau oficiali.

Afirmația este foarte reală, iar la nivel de Divizia A aceasta are cu totul alte conotații în raport cu alte competiții.

Spre exemplu echipele din NBA sunt obișnuite să joace într-un ritm draconic. Ele dispută 82 (în acest sezon competițional doar 66) de meciuri în sezonul regulat înainte de a fi obligate să câștige 16 partide pentru a se încununa (una dintre ele) campioane. Un sezon competițional (fără să includem presezonul) durează puțin mai mult de șapte luni. Cu alte cuvinte joacă peste 100 de meciuri în decursul a aproximativ 230-240 de zile. Și de regulă nu câștigă o echipă alcătuită din debutanți sau jucători lipsiți de experiență. Ci acele formații care îmbină experiența cu alte calități, printre care rezistența fizică și tăria mentală.

În Europa, la cel mai înalt nivel, în ultimii ani echipele au jucat foarte multe meciuri. Dovadă în acest sezon stă Maccabi Tel-Aviv. Echipă eliminată în sferturile de finală ale Euroligii dar care a jucat deja 70 de meciuri oficiale. Nu este singura cu atât de multe jocuri. Formațiile de top pe bătrânul continent au programate câte două meciuri pe săptămână. Asemenea NBA-ului, experiența, efortul fizic, mentalul sunt ingredientele necesare realizării performanței sportive.

Așadar, atât în NBA cât și Europa, echipele sunt obișnuite să joace mult și la un nivel sportiv foarte ridicat. Desigur, pe parcursul fazei regulate se joacă la o anumită intensitate. Fără a insinua că cineva ar face rabat de la efort sau chiar s-ar menaja, e limpede că jocurile din playoff, care prezintă o miză suplimentară, având în vedere faza mai avansată a competiției, se joacă cu un angajament fizic mai ridicat. Dar, idea e că aceste echipe sunt obșinuite să joace meciuri multe la intervale scurte de timp.

În Divizia A există o diferență uriașă. Echipele calificate în playoff, o bună parte dintre ele, se lovesc de ceva complet nou atunci când ajung în această fază.

Echipele din prima divizie sunt obișnuite să joace o dată pe săptămână și sunt solicitate să joace cel mult 3 sau 4 etape intermediare în cursul sezonului regulat. Dar când ajung în playoff ele nu mai au de ales. Trebuie să se supună sistemului competițional, unul care se asprește. Se joacă meciuri duble, în zile consecutive.

Presupunem, deci, că în playoff se vede valoarea reală a unei echipe sau a unui jucător. Cum poate fi ea evidențiată atunci când tot sezonul a jucat o dată la 6-7 zile, iar în playoff joacă de la o zi la alta? Avem pretenția ca jucătorii să fie la potențial maxim din punct de vedere fizic și al lucidității. Însă nu ținem cont de faptul că ei nu sunt obișnuiți să joace în acest ritm. Și fie că vrem sau nu, adevărul este că anumite echipe/jucători angrenate în playoff-ul actualei ediții de campionat nu au jucat astfel niciodată sau au mai făcut-o într-o serie, cel mult două. Nicidecum în mod repetat. Iar experiența anilor precedenți se poate dovedi a fi un factor important dacă nu chiar hotărâtor. Până la urmă prestația oricărui jucător este dată de modul în care știe să-și dozeze efortul. Degeaba joci excelent 5-10 minute dacă nu ai schimbare pe post și nu poți păstra nivelul de efort în continuare.

Acest lucru schimbă serios datele problemei. Practic orice echipă din Divizia A este obligată să joace la nivel ridicat două meciuri în zile consecutive. Astfel, devine esențială dozarea efortului. Și un alt aspect deosebit de important este rotația pe care o echipă o folosește.

Aproape fără excepție echipele din Divizia A masculin au mari probleme în ceea ce privește lungimea rotației. Gaz Metan Mediaș este singura echipă din România, în sezonul 2011/12, care poate să acopere fiecare poziție cu câte doi jucători diferiți. Chiar și în cazul formației pregătite de către Ovidiu Teleabă acest lucru poate fi combătut. Mai ales că în playoff-ul actualei ediții de campionat Tudor Dumitrescu, cel mai rutinat jucător român, nu poate evolua din pricina unor probleme medicale.

Nicio altă echipă nu are doi jucători pe fiecare poziție. Practic CSU Asesoft Ploiești și BC Timișoara sunt celelalte formații din România la ora actuală care pot folosi la antrenament două garnituri competitive. Dar asta numai pentru că au mai mulți străini. În timpul meciurilor pot folosi doar cinci dintre ei. Astfel, rotația din timpul jocurilor are de suferit.

În rest, nicio altă echipă nu are mai mult de opt jucători în rotația obișnuită.

Cât este de importantă rotația?

Foarte. Dacă ați urmărit primele două meciuri ale seriilor din turul inaugural al playoff-ului veți constata că niciuna dintre echipe nu a excelat pe parcursul celor 80 de minute de joc. E drept, rezultatul final al meciurilor de la Mediaș e posibil să ne contrazică. Dar așa cum spuneam, acolo vorbim, în primul rând, despre cea mai lungă echipă din România. Și chiar și această formație a forțat cu Deven Mitchell pe toată durata Meciului 2!

În rest am văzut o echipă campioană care a suferit serios în Meciul 1 împotriva unei echipe rămase fără conducătorul de joc titular. Apoi, în Meciul 2 a avut tăria mentală de a-și doborî oponentul.

BC Timișoara a fost surprinsă în Meciul 1, pentru ca în cel de-al doilea să se impună exclusiv pe fondul căderii fizice a unei echipe bucureștene aspru măcinată de probleme medicale.

CSU Ploiești, de departe cea mai rutinată echipă din Divizia A masculin și care posedă de un efectiv de jucători extrem de experimentat și călit în astfel de jocuri, a suferit cumplit în Meciul 2 al seriei cu CSM Oradea. În special din punct de vedere tactic, dar acest lucru e posibil să se fi datorat prospețimii fizice. Sau lipsei acesteia. Și atunci tactica poate să conteze. Bihorenii la rândul lor au avut momente grele pe parcursul acestei săptămâni. Oboseala a fost alimentată și de niște probleme medicale.

Până la urmă toate echipele sunt supuse aceluiași program. Dar mai mult decât evident anumite aspecte sau calități vor decide confruntările din sferturile de finală ale Diviziei A. Principalele sunt experiența, rezistența fizică, respectiv modul în care anumite echipe sau antrenori înțeleg să gestioneze situația.

Adevărul acesta este până la urmă. În Divizia A nu există prea multe echipe care să fie realmente echilibrate valoric (mă refer exclusiv la jucători, pentru că ei vor decide un meci foarte echilibrat) în așa fel încât să avem parte de prea multe sau mari surprize.

Gândiți-vă ce echipe au lungime și experiență, necesare pentru a se impune în playoff. Trebuie să țineți cont și de adversar. Faceți un exercițiu de imaginație. Răspunsul pe care îl veți deduce singuri are foarte mari șanse, dacă analizați obiectiv, să se concretizeze săptămâna viitoare. Sau cea care va urma.

Foto 1: Andor Marton
Foto 2: Radu Roșca (www.staychill.net)