Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Ce va decide Adunarea Generală?

Adrian Micinic

Adrian Micinic
07.05.2012

Sezonul 2011/12 se apropie vertiginos de punctul culminant. El se va încheia cel mai târziu în prima săptămână a lunii iunie. Astfel, Adunarea Generală se va reuni pentru a pune la punct noul regulament cu privire la sezonul competițional 2012/13.

Luni (07.05), se va stabili, printre altele, numărul exact de echipe participante în Divizia A masculin și feminin, respectiv numărul de jucători străini pe care îi poate folosi o echipă într-un meci de campionat respectiv de cupă.

Există un zvon, pe care deja îl știe toată lumea, că în ediția următoare Divizia A masculin va cuprinde un număr de 18 echipe. De asemenea, se pare că anumite echipe au propus mărirea numărului jucătorilor străini înscriși pe foaia oficială la 6. Totodată, sunt șanse foarte mari ca regula jucătorului român să fie eliminată.

Cu alte cuvinte vești proaste în primul rând pentru jucătorul român de baschet. Dar la fel de proaste sunt pentru toți cei cărora le pasă câtuși de puțin de sportul cu mingea la coș în țara noastră.

Cum poate să crească baschetul românesc dacă valorile autohtone nu sunt promovate? 

Unii dintre dumneavoastră își doresc să vadă meciuri de calitate. Acest lucru este posibil numai cu jucători de valoare. Și România nu dispune la ora actuală de prea multe valori autohtone consacrate. Mai ales că unii dintre veteranii români se apropie vertiginos de retragere. Și înlocuitori pe măsură nu prea avem.

Mă îndoiesc serios că mărirea numărului de jucători străini va ridica valoarea intrinsecă a campionatului. Haideți să vedem de ce.

Din moment ce va crește, dacă se va aproba, numărul jucătorilor străini înscriși pe foaia oficială a unui meci din Divizia A acest lucru ar presupune o cheltuială în plus. Al șaselea străin va fi remunerat și el cu un salariu. Alți bani se vor aloca pentru cazarea și masa acestuia.

Credeți că echipele din România, cu an electoral sau nu, dispun de putere financiară de a-și îngroșa rândurile cu șase jucători străini de certă valoare care să ridice cu adevărat nivelul campionatului?

Asta presupune o mărire a bugetului. La nivelul întregii competiții. Că Ploiești, Mediaș, Timișoara sau Cluj își permit să atragă jucători străini de valoare e una. Cu toate că și ele au avut de-a lungul timpului jucători care nu s-au prea ridicat la nivelul așteptărilor (dar e posibil ca acest lucru să se fi datorat altor motive și nu neapărat valorii individuale pure). Dar celelalte cum vor proceda?

Își vor lua șase străini pe aceiași bani cu care au plătit cinci străini în 2011/12. Asta vi se pare că sună a ridicare a nivelului competițional?

Sau vor promite, așa cum unele au mai făcut-o, salarii mari. Și după 2-3 luni ne trezim iarăși că echipele nu se antrenează pe motiv că jucătorii nu au fost plătiți în conformitate cu înțelegerea din vară.

Ca o paranteză, chiar și echipele cu putere financiară sau cele considerate stabile din acest considerent au restanțe la plata salariilor. Și acest lucru s-a întâmplat la aproape toate echipele. Chiar în actualul sezon. Acesta este unul dintre motivele pentru care anumiți jucători, care ar putea ridica cu adevărat nivelul baschetului, nici nu doresc să audă de România. Pentru că știu foarte bine care este trendul. Toți, dar fără nici măcar o excepție, jucătorii străini care evoluează în România știu că oricând se poate întâmpla ca banii să nu vină la timp.

Până și campioana în exercițiu s-a trezit că un jucător s-a retras în prima lună a sezonului competițional. Un exemplu elocvent despre profesionalismul unora dintre străinii care vin pe la noi.

Dar să revenim la ce ar putea fi din 2012/13. Din moment ce primii cinci vor fi străini, iar rezerva de bază tot un non-român, cum dezvoltăm baschetul românesc?

În Divizia A masculin nu este nici măcar o echipă care, ea - din proprie inițiativă, ca un proiect, să-și propună să promoveze jucătorii români. Nu discutăm de Iași sau Dinamo. Sau Otopeni în ultimele meciuri înaintea desființării. Mă refer la o echipă stabilă din punct de vedere financiar și care să aibă ca scop promovarea tinerelor valori. Asta se face într-un mediu sănătos. Nu atunci când nu ai bani de jucători mai voloroși și joci cu ce ai la dispoziție.

Se face cu un antrenor care să aibă răbdare și să înțeleagă că înfrângerile vor veni pe lipsa de experiență a acestor tineri jucători. Care să fie înconjurați de 2-3 străini experimentați, plătiți la adevărata valoare și în conformitate cu contractul semnat bilateral. Cu jucători care să înțeleagă că rolul rol e să fie adevărați pedagogi pentru cei tineri. 

Nu, la noi toată lumea merge pe mâna străinilor. Unii pentru că astfel se pot lupta cu șanse reale la câștigarea campionatului. Altele pentru a umple sălile cu jucători de a căror valoare se îndoiește însuși antrenorul. Dar respectivul ridică tribunele în picioare de câte 2-3 ori pe meci cu reușite acrobatice, în forță. Nu contează că acei jucători habar nu au să distribuie o pasă cu o mână sau una cu pământul. Asta ca să nu intrăm în detalii de genul apărare combinată sau joc ofensiv colectiv elaborat, antrenat.

Asta e treaba cu străinii.

Haideți să vorbim puțin și despre numărul echipelor.

În sezonul 2011/12 au fost 16 formații în Divizia A masculin. Una dintre ele, CS Otopeni, a cedat de la început, dar s-a târât până la încheierea turului. Când a închis "prăvălia". O alta a început sezonul cu juniori. Și l-a terminat tot așa. Fără a avea vreo șansă de a câștiga vreun meci. Unii au considerat că așa se promovează jucătorii tineri și că existența Iașiului în Divizia A este ceva benefic. În fine, Dinamo și-a concediat toți jucătorii străini, unii de a căror valoare s-a îndoit toată lumea cu excepția evidentă a unuia dintre ei. A terminat sezonul în genunchi și foarte probabil nu va mai lua startul în ediția următoare.

În condițiile în care aceste echipe au fost în plus, FR Baschet pare dispusă să ridice numărul participantelor în ediția următoare a Diviziei A la 18 participante.

Cu Otopeni retrasă, Iași retrogradată și Dinamo incapabilă de a se mai înscrie, numărul echipelor în momentul de față la nivel de Divizia A este de 13. De unde se vor găsi, peste noapte, cinci echipe capabile să fie competitive în așa fel încât valoarea campionatului să nu scadă și mai mult? Sau haideți să vă întreb altfel: câte echipe credeți că se vor retrage în sezonul 2012/13?

Dorința de a ridica numărul participantelor la 18 în Divizia A masculin are o explicație foarte interesantă.

FR Baschet este tentată de un sezon 2012/13 cu 18 participante cu condiția ca numărul străinilor înscriși pe foaia oficială să crească la șase. La un calcul simplist avem următoarea situație:

1. În sezonul 2011/12: 16 participante, câte cinci străini (deși Iași nu a avut străin) => cel puțin șapte români * 16 = 112 români. În sezonul 2012/13 am avea: 18 participante, câte șase străini (deși a greu de crezut că toate vor putea să-și legitimeze șase străini) => cel puțin șase români într-o echipă * 18 => 108 români.

Rezultă de aici că numărul românilor, la grămadă, nu scade semnificativ.

2. În sezonul 2011/12 am avut: 5 străini/echipă (unele echipe chiar mai mulți în lot) * 16 = 80 de străini. Numărul lor real a trecut de 120 pe parcursul întregului sezon. În sezonul 2012/13 am avea: 6 străini * 18 echipe = 108 străini.

Dacă în sezonul 2011/12 de la 80 am trecut de 120, atunci în 2012/13 la cât vom ajunge de la 108? Știți foarte bine că unele echipe au avut câte 10-12 jucători străini pe parcursul unui singur sezon. 

De aici ce performanță vreți? Pentru că sportivă nu vom avea în veci. Dacă o ținem tot așa.

Gândiți-vă la faptul că în România legitimarea oricărui jucător străin presupune o taxă plătită la FR Baschet. Rentabil din punctul de vedere al federației. Nu? Acel for care trebuie să se îngrijească de viitorul baschetului românesc și de faptul că există o continuitate în promovarea valorilor autohtone.

FR Baschet susține că motivează antrenorii și cluburile de juniori din țară. Aceștia vor fi remunerați în funcție de rezultatele obținute de tineri. În afara rezultatului obținut de echipă se ține cont de rezultatele individuale ale fiecărui junior în parte: nominalizări în echipa ideală sau premii individuale (MVP, marcator, apărător, recuperator, perspectivă etc) precum și convocări la loturile naționale. Dar știm care sunt criteriile pe baza cărora FR Baschet premiază juniorii și cum îi convoacă la echipa națională.

Grav este că niciuna dintre propunerile actuale cu privire la modul de organizare al sezonului 2012/13 în Divizia A nu va ajuta cu adevărat baschetul românesc.

5 comentarii la aceasta stire:
  • irod :

    Daca nu noi atunci ei
    (slanina si grasimi, timpi de reactie 15 secunde / faza, fara termenii 'recuperare','pressing' in vocabular) - promovati asta si o sa fie bine.

    Nu exista jucator in campionatul nostru care sa poata sa faca 50 de flotari dintr-o bucata sau sufla greu dupa 50m viteza, dar hai sa ii promovam prin eliminarea atletilor straini.

    Gasiti un sistem de ridicare a valorilor, de ridicare a standarelor atat pentru jucatori cat si pentru arbitrii - mai ales pentru cei putin competenti. Daca asta duce la 12 straini BINE ALESI pentru o echipa, prea bine... tot PIB-ul romaniei pentru ei.

    cu 12 ani în urmă (06.05.2012) Raspunde
  • suporteru lu peste :

    concurenta
    Draga Micinic, de cand sunt promovate valorile autohtone prin protectionism, jucatorii romani de valori sunt aceiasi ca acum 10 ani :) (minus cativa care s-au lasat, plus 2 exceptii numite Nicoara si Capusan). Asa ca nu stiu ce binefaceri aduce protectionismul jucatorilor romani, in afara de pretentiile lor salariale.

    cu 12 ani în urmă (06.05.2012) Raspunde
  • CS Gaz Metan Mediaș adriana :

    ?
    Daca sunt valori de ce se tem de concurenta? Scuze nu ei se tem ci voi cei care va gasiti comentand la orice. Un jucator de valoare isi va gasi loc in echipa fie ca aceasta echipa are 5,6,10 sau cati straini o avea. Dar cu siguranta vom avea o problema, nu se va mai putea promova nepotismul , antitalentul si alte asemenea ,,calitati'' si inca pe bani multi. Exact cum preciza antescriitorul meu Nicoara isi va gasi intotdeauna in echipa care o sa-l aiba pentru ca este o valoare. In ceea ce priveste cei care vin din urma decat urmasi ,,burlaci" mai bine jucatori straini.

    cu 12 ani în urmă (06.05.2012) Raspunde
  • vinsanity :

    Remunerat
    "Al șaselea străin va fi renumerat și el cu un salariu."...draga jurnalist. Nu este normal sa nu stii sa scrii corect. Recunosc ca mi-am pierdut interesul asupra articoului de la acea propozitie. Ne mai si falim ca noi baschetbalistii suntem oameni culti si inteligenti fata de altii.....gen fotbalisti, etc.

    cu 12 ani în urmă (07.05.2012) Raspunde
  • zapacitu79 :

    :)
    un conducator declara nu cu mult timp in urma ca nu mai vrea regula cu un roman in teren pt ca vrea multi americani care is ieftini. nu si-a pus nici macar o secunda problema valorii acestora ci s-a gandit la economia pe care o poate face. jucatorii romani pot creste doar daca joaca. problema e ca nu prea au unde. divizia b e o mare varza. campionatele de juniori nu sunt nici ele mai breze. campionat scolar nu prea avem. si atunci jucatorii romani unde ar trebui sa creasca?

    cu 12 ani în urmă (07.05.2012) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!