Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

David Vida, înaintea SuperCupei: „Avem un potențial mare”

David Vida, înaintea SuperCupei: „Avem un potențial mare”

Miercuri, 22 septembrie, CSO Voluntari se duelează cu U-BT Cluj-Napoca pentru primul trofeu al sezonul 2021-2022. Cele două formații se întâlnesc în SuperCupa României, acolo unde au ajuns după ce și-au împărțit trofeele puse în joc în stagiunea precedentă.

Din lotul ilfovenilor face parte și David Vida, baschetbalist care a jucat în perioada 2017-2021 pentru U-BT. Înaintea primului meci împotriva fostei sale echipe, jucătorul român a acceptat să ofere o declarație pentru Baschet.ro:

M-am simțit super bine la Cluj, eram ca acasă. Am primit oferta de la Voluntari, care au avut și ei o echipă foarte bună în sezonul precedent, și am vrut să schimb puțin mediul, orașul, să văd cum e la o altă echipă. Clubul a transferat jucători importanți din campionate tari ale Europei. Chiar dacă suntem la început, avem un potențial mare. Sunt sigur că vom face o figură frumoasă în sezonul acesta. Cred că va fi interesant duelul de miercuri. Am petrecut o perioadă frumoasă la Cluj și, cu siguranță, va fi o bătălie mare între cele două echipe. Mă voi bucura să îi revăd pe foștii colegi și pe cei din staff, chiar dacă acum suntem adversari. Sezonul acesta îmi doresc să cresc în valoare. La Voluntari am găsit mediul perfect pentru a face asta și vreau să îmi ajut echipa din toate punctele de vedere.

Duelul dintre alb-albaștri și alb-negri se poate vedea miercuri, de la ora 18, în direct pe Digisport și Look Sport.

*foto: Facebook – CSO Voluntari - Baschet

1 comentariu la aceasta stire:

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!