Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Drumul spre finală! Albi, dar nu imaculaţi!

Adrian Cojocaru

Adrian Cojocaru
15.05.2012

Ploieştiul şi Timişoara. Doar una va fi campioană!

Timişoara şi Ploieştiul îşi vor disputa în acest sezon supremaţia în baschetul românesc. Cele două formaţii nu au fost cele mai constante în evoluţii. Pe rând, fiecare a dominat o parte a campionatului. Timişoara a avut 12 victorii la rând în tur, Asesoft 11 în retur. Au încheiat sezonul regulat pe locul 2, respectiv pe 4. Bănăţenii au eliminat pe drum campioana, prahovenii pe liderul campionatului. Aşadar, pe merit, cele două au ajuns acum să joace cu trofeul pe masă. Iată însă cum au evoluat ele din toamna anului trecut şi până acum.

Drumul spre finală

BC TIMIŞOARA

Clubul din oraşul de pe Bega e în plin proces de transformare. Din 2006, odată cu venirea lui Petricevic a început să guste din succes. Uşor, uşor, BCM Elba s-a obişnuit cu finalele. Mai întâi cu cele de Cupă. Până când a venit momentul magic 2010 când la Sibiu a adus prima mare izbândă din istoria de 25 de ani (la vremea aceea). Între timp, printre participări şi o finală de Liga Europei Centrale, bănăţenii au mai dat o bătălie pentru titlu. În 2009, o echipă entuziastă, ţinută în viaţă de un grup extraordinar de jucători ajungea în marea finală, dar ceda clar cu Asesoft, 0-3. Şi ca să confirme expresia că e mai greu să te menţii, timişorenii au căzut de sus în 2011. Până pe 11. S-a încheiat o eră, cea a lui Petricevic şi a început alta.

Un nou an, o nouă încercare. Cu Predrag Badnjarevic la cârmă, recomandat de o Cupă şi un campionat în Tunisia, cu 9 jucători noi şi un inamic public al galeriei, Bogdan Popescu, bănăţenii au început să muncească şi să transpire tot mai mult.

O primă parte a campionatului începută cu una caldă, victorie cu CSM Bucureşti şi un eşec clar la Cluj, a făcut ca cei mai mulţi critici să spună că e din nou doar un foc de paie la Timişoara. Însă Leii au revenit în sală şi au muncit şi mai mult. Timişorenii au profitat de jocurile din Liga Balcanică unde au grăbit procesul de omogenizare şi au început asaltul spre primul loc. Turul a fost aproape pefect! Ajunşi la 12 victorii consecutive, alb-violeţii au mai pierdut doar înainte de Crăciun, acasă cu BC Mureş. Au încheiat prima parte a sezonului cu doar 2 înfrângeri!

După pauza scurtă din iarnă, Leii din Banat au început un retur plin de oscilaţii. Jocul nu a mai fost la acelaşi nivel, mai ales după ieşirea din scenă a lui Robert Sarovic, iar aducerea lui Nikola Jovanovic nu a schimbat nimic. A venit şi Sime Spralja care nu a fost deosebit în joc, iar acum nu mai prinde lotul. Bănăţenii au continuat să îşi croiască drum şi în Cupă, acolo unde au ajuns până în finală, iar în campionat au apărut, pe lângă victoriile preconizate, şi câteva surprize mari precum eşecurile de la Giurgiu, Rovinari şi meciul pierdut cu Mediaş. Alb-violeţii aveau un final de campionat extrem de greu în care întâlneau Oradea, Sibiu, Asesoft şi BC Mureş. În ciuda oboselii şi a jocului oscilant, au câştigat primele trei jocuri şi au pierdut în ultima rundă cu Mureş. Au fost acuzaţi că au făcut-o intenţionat ca să evite Asesoft până în finală. Au terminat la final pe locul 2.

În playoff, bănăţenii au avut parte de un adevărat chin cu CSM Bucureşti. Trupa lui Şapera a condus cu 1-0 şi 2-1, dar a pierdut cu 3-2. A urmat scandalul "tehnicul" în care timişorenii au avut câştig de cauză şi calificarea a rămas cea de pe teren.

În semifinale, timişorenii au dat peste U Mobitelco. După cum s-au chinuit cu CSM Bucureşti, părea că alb-violeţii vor avea probleme mari în faţa campioanei. Dar a fost din nou contrar specialiştilor şi Timişoara a trecut clar de "U", cu 3-0 la general!

________________________

CSU ASESOFT PLOIEŞTI

Pentru prahoveni, prima parte a sezonului a fost una de coşmar. Un debut de sezon extrem de prost, găsea o echipă slăbită de plecările din vară. Ploieştiul nu a mai avut acceaşi campanie sonoră de achiziţii ca în anii trecuţi, iar asta s-a simţit pe teren. Primul şoc, chiar în prima etapă, înfrângere acasă în faţa Clujului, iar frustrarea creştea şi mai mult, după ce elevii lui Arnautovic erau din nou răpuşi de clujeni în ultimele minute, la fel ca în finala pierdută! A urmat etapa a doua şi înfrângerea de la Oradea. Dar nu era totul. Ploieştiul a mai pierdut la Sibiu, acasă cu Tg-Mureş şi Timişoara şi la Bucureşti cu CSM. O serie teribilă pentru septupla campioană! Mai mult, în prima etapă din retur a venit şi înfrângerea de la Cluj. Nimeni nu mai dădea şanse Asesoftului să ajungă pe primul loc sau mai apoi, în finala campionatului.

Însă prahovenii s-au ridicat şi au construit apoi 11 victorii la rând, întăriţi cu Cepulis şi Hargrove. Singurul eşec după acea serie a fost tot cu Timişoara. În cele din urmă, Asesoft a încheiat sezonul pe locul 4.

În sferturile de finală, prahovenii au trecut cu 3-0 de CSM Oradea, deşi bihorenii au condus în primele două meciuri până spre final.

A urmat o semifinală dură cu Gaz Metan Mediaş, echipa de pe primul loc în clasamentul sezonului regulat. A fost mai uşor decât se aşteptau alb-albaştrii. O nouă victorie cu 3-0 şi Ploieştiul a ajuns la a 9-a finală consecutivă!

  Albi, dar nu imaculaţi  

Cele două formaţii au ajuns în finală prin rezultatele obţinute. Însă există mici detalii care au contribuit la acest parcurs.

BC Timişoara

Bănăţenii au avut câteva scăpări în acest sezon. În primul rând, scandalul "tehnicul". Acuzaţi de CSM Bucureşti că nu au plătit tehnicul lui Branko Cuic după meciul 4, timişorenii au negat acest lucru. S-a ajuns pe la comsiile federaţiei care au decis însă ca Timişoara să meargă mai departe şi au respins cererea CSM-ului de a câştiga ultimul joc la masa verde şi implicit, de a se califica în semifinale. S-a dovedit în cele din urmă că şi bucureştenii au procedat în acelaşi mod, cu plata direct către observator sau arbitrii. Mulţi au contestat însă calificarea Timişoarei.

A urmat apoi un episod nou, în semifinala cu U Mobitelco, atunci când bănăţenii ar fi trecut 6 străini pe foaia de joc, lucru interzis de regulament, nu şi sancţionat! Oficialii Leilor din Banat susţin că e greşeala celor de la masa oficială care nu au şters numele lui Nenad Markovic de pe listă, asta pentru că ei au prezentat doar 5 legitimaţii de joc pentru baschetbaliştii străini, iar Markovic, deşi a stat pe bancă, a rămas în trening. Până la urmă, Clujul nu a mai depus contestaţie şi a recunoscut cu demnitate eşecul clar de pe teren, 0-3 la general.

CSU Asesoft Ploieşti

La ploieşteni, nu trece anul fără ca un jucător să nu aibă probleme cu suspendările. După Burlacu şi Kabenghele, a urmat cazul Hargrove, depistat pozitiv după ce a consumat cannabis în America. Darius a stat o lună pe tuşă şi are drept de joc din 12 mai, aşa că va fi pe teren în finală. Rămâne însă patetică încercarea oficialilor ploieşteni de a ascunde adevărul. Astfel, dacă facem un arc peste timp, aşa cum a existat "Războiul de 30 ani" putem spune şi acum că Hargove a avut "Diareea de 30 de zile".

Şi tot ca în fiecare an, prahovenii sunt contestaţi pentru că ar primi mereu arbitraje favorabile. Oradea şi Mediaşul au contestat dur asta, iar fanii din ţară îi blamează aproape după fiecare meci. Să nu uităm însă că în orice legendă există şi un sâmbure de adevăr. Poate cel mai evident e modul în care oficialii de pe banca Ploieştiul sunt lăsaţi să vocifereze şi să protesteze pe toată durata meciului la adresa arbitrilor fără să fie sancţionaţi la fel de repede cu "tehnic" precum omologii lor de la echipele adverse.

Au mai existat şi alte probleme pentru CSU precum scandalul cu Szijarto şi Burlacu care au bruscat un arbitru.

Până la urmă, rar se întâmplă în România ca o echipă să aibă un parcurs limpede şi onest până în finală. Mereu am avut controverse şi vom avea. Istoria va consemna însă doar faptul că cele două echipe au jucat finala, iar peste ani, conştiinţa comună va reţine doar numele campioanei din 2012, oricare va fi aceasta.

 

NOTĂ. "Albul" din titlu reprezintă culoarea comună din echipamentul celor două formaţii.

foto: fortaviola.ro

1 comentariu la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe icsabex :

    revenirea ASESOFT
    Dupa parerea mea la CSU sunt importanti Cepulis si Hargrove, dar cred ca renasterea echipei in mare masura se datoreaza si lui Tica, care daca nu ma insel tot in pauza dintre tur-retur a venit.

    cu 13 ani în urmă (16.05.2012) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!