Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Energia Rovinari - De la Theo Evans la Slobodan Nikolic

Ioana Ardereanu

Ioana Ardereanu
09.04.2012

În scurta sa istorie pe prima scenă baschetbalistică, lucrurile realizate de Energia Rovinari nu au fost multe, însă nici de neglijat.

~Primul sezon al echipei a reprezentat până acum, apogeul parcursului Energiei în Divizia A~

În sezonul 2008/2009, formația gorjană pornea la drum în competiția prim divizionară cu mult entuziasm și un antrenor tânăr în persoana lui Theo Evans, ce avea să confirme pe mai departe încrederea-i acordată, fiind ales antrenorul echipei sudice la All Star Game două sezoane competițonale la rând. Cu un nucleu tanăr de jucători de peste Ocean, Energia a furnizat surpriza campionatului, etalând în fața adversarelor un joc de calitate prin care a reușit să pună probleme inclusiv echipelor de top. Având în componență jucători cu potențial, însă neexperimentați până la momentul dat, precum Josh Jackson, Louis Darby, Porter Troupe sau Kibwe Trim alături de experința lui Bogdan Popescu și a lui Rareș Apotol, echipă care astăzi ar fi o pretendetă serioasă la titlu, formația din Tg-Jiu a reuști să bifeze primele succese și cele mai importante până în momentul de față. 

Trecând peste vicecampiona României, Elba Timișoara, trupa lui Theo Evans a reușit o calificare istorică în Final Four-ul Cupei României. Energia a întâlnit campioana en-titre din acel sezon, și anume Asesoft Ploiești cedând, cum era de așteptat, fără drept de apel. Înfrânegera a venit însă ca o motivație în plus, în cea de-a doua zi de întreceri, elevii lui Theo Evans reușind să ridice în fața propriilor suporteri din Sala Sporturilor din Tg-Jiu medalia de bronz obținută în urma victoriei împotriva echipei brașovene, pe atunci o echipă redutabilă. 

A urmat un bine meritat loc 7 în campionat, loc de pe care gorjenii au abordat play-off-ul întâlnind în primul tur acceași echipă condusă de Dragan Petricevic la vremea respectivă. Echipa lui Theo Evans a cedat cu greu în fața formației timișorene ce avea să devină mai târziu vicecampioana României. După scorul de 1-1 la general, manșa din primul tur al play-off-ului s-a încheiat cu o partidă demnă de amintit și astăzi, partidă în care gurparea de pe Bega s-a impus în prelungiri cu scorul de 102 la 100.

Pauza competițională dintre cele două sezoane a însemnat pentru echipa din Tg-Jiu o campania de transferuri nu tocmai reușită. Cauza? Ca întotdeauna, problemele financiare care au determinat majoritatea jucătorilor importanți în angrenajul echipei să își găsească alte angajemente. Turul campionatului nu a fost nici pe departe unul asemănator cu cel din sezonul precedent, iar situația a părut că se înrăutățește de la meci la meci. Salvarea a venit însă în iarnă prin aducerea internaționalului Andrei Căpușan și totodată revenirea lui Louis Darby în urma unui angajament compromis cu echipa BCM Pitești. Parcursul echipei s-a imbunătățit vizibil, însă pentru aceasta a fost mult prea târziu pentru a repeta performanța sezonului precedent. Astfel, ultimul an petrecut pe banca tehnică a Energiei Rovinari i-a adus lui Theo Evans un loc 10 la finele campionatului și o eliminare din primul tur al Cupei României.

Ce au însemnat însă pentru public acești doi ani? Au însemnat mult mai mult decât obiectivele atinse sau eșuate. A însemnat o revelație și o dezvoltare a fenomenului baschetbalistic la nivelul orașului Tg-Jiu, care încă este în creștere și în ziua de astăzi.

~Din sezonul 2010/2011 școala de baschet sârbească a părut că pune stăpânire pe echipă~

Schimbări radicale s-au abătut asupra secției de baschet în vara dinaintea celui de-al treilea sezon consecutiv al echipei gorjene în primul eșalon baschetbalistic. Totul a pornit de la conducere, acolo unde președintele Dan Cumpănașu a fost înlocuit cu Marius Vlaicu, și a dus până la angrenajul echipei. Echipa Energiei a abordat un nou stil, acela al școlii sârbești venit din partea tehnicianului plav Slobodan Nikolic. De la un nucleu american pe de-a întregul, formația din Tg-Jiu a debutat în sezonul 2010/2011 cu stranieri noi, veniți din țara vecină, având în componență din anii trecuți doar pe cei doi componenți emblematici ai echipei, Louis Darby și Porter Troupe.

Și totuși, nici sezonul precedent nu a avut un deznodămând muțumitor pentru conducerea clubului. Elevii lui Slobodan Nikolic au avut un parcurs tumultos, plin de suișuri și coborâșuri, presărat pe alocuri cu mici suprize furnizate de aceștia. Relațiile dintre componenții echipei nu s-au ridicat întocmai la așteptările antrenorului, iar totul a coincis cu plecarea lui Andrei Căpușan în plin sezon. Schimbarea obiectivului a venit inevitabii, iar dintr-un loc 8 dorit, pretențiile oficialilor au scăzut la locurile 10-12. Echipa lui Nikolic senior s-a clasat astfel pe poziția a 10-a, fapt ce avea să le dea de gândit multora privind existența secției de baschet.

O altă pauză competițională a urmat și cu ea dubiile oficialilor în ceea ce privește menținerea echipei Energiei. După îndelungi proteste venite din partea fanilor, situația s-a ameliorat iar sezonul competțional actual a început însă fără cele două simboluri ale formației din Tg-Jiu, Louis Darby, respectiv Porter Troupe. Banca tehnică a luat decizia de a nu-i mai păstra pe cei doi, iar în locul lor, au venit alți doi tineri americani, Brandon Fields și Robert Giles ce aminteau, însă vag, de cele două vedete ale Energiei. Echipei i s-au alăturat din vară Brice Kabengele și tânărul Adrian Guțoaia, ca mai apoi Louis Darby să renunțe la angajamentul avut în Cipru și să revină la Energia.

~Startul a fost unul greu, însă încetul cu încetul, echipa a început să dea semne de revenire~ 

Gorjenii au întâlnit într-o manșă de foc din cadrul Cupei României, pentru a doua oară consecutiv, pe Asesoft Ploiești, care deși a fost aproape să cedeze pe teren propriu, a scos Energia din cursa unei eventuale participări la Final Four.

Revenind în campionat, târgujienii au debutat cu o înfrângere așteptată în fața celor de la Gaz Metan Mediaș, oscilând de-a lungul întregului tur. E drept că cele câteva victorii surpinzătoare înregistrate în fața echipelor redutabile precum campioana en-titre sau chiar CSM București aveau să fie începutul unui retur de forță și o motivație în plus la locul 8, însă echipa avea lipsuri vizibile, lipsuri pe care oficialii și banca tehnică le-au obervat. Așa a fost posibilă revenirea lui Porter Troupe și plecare celor doi americani Brandon Fields și Robert Giles, inclusiv a sârbului Milan Oluic. Schimbările au propulsat echipa în lupta pentru play-off și au motivat-o în meciurile câștigate în fața Timișoarei, Clujului sau Mureșului și, cel mai important, în fața uneia dintre candidatele la play-off, CSU Sibiu. Elevii lui Nikolic senior au început să lege victorii. Cu un Stefan Nikolic revenit surprinzător în formă, cu un Louis Darby mai agresiv ca niciodată, cu un David Steffel impunător sub panou, un Porter Troupe doritor de câștig și un căpitan ambițios în persoana lui Viorel Mocanu, echipa mergea direct pe calea spre play-off. E drept, faptul că pe ultima sută de metrii aceștia și-au complicat calculele pierzând neașteptat pe teren propiu împotriva celor de la BCM Pitești, însă, cu și mai multă ambiție și dăruire în joc aceștia au căpătat la finele sezonului un loc 8 merituos.

Ceea ce urmează pentru echipa Energiei se numește Gaz Metan Mediaș, echipă care în urma rezultatelor înregistrate în ultima rundă a făcut rocada cu BC Timișoara pentru a termina sezonul în fruntea clasamentului. Seria de meciuri dintre cele două protagoniste se anunță una interesantă, elevii lui Nikolic senior fiind însa pregătiți de luptă în ciuda primei șanse care îi revine grupării de pe Târnava Mare.

Va reuși Energia să se mobilizeze și să producă în continuare surprize? Va reuși această echipă să se depășească pe sine? Miercuri și joi vom avea un răspuns parțial la aceste două întrebări.

Foto 1: Cosmin Dan
Foto: 4: Zoltan Biro
Foto flash: Anca Cheregi

5 comentarii la aceasta stire:
  • CS Energia Târgu Jiu energiafan4ever :

    bravo Ioana
    Foarte frumos si interesant articolul , bravo Ioana :) ! [Radu]

    cu 12 ani în urmă (09.04.2012) Raspunde
  • Rares_12 :

    Hai Energia!
    Bafta baieti in play-off!Sper sa va calificati mai departe!
    Foarte bine realizat articolul Ioana.Felicitari!!

    cu 12 ani în urmă (10.04.2012) Raspunde
  • FanFan la Tulipe :

    O MARE FAMILIE
    Energia Rovinari o MARE FAMILIE atat in teren dar mai ales in tribune. Cu bugetul oricarei echipe din cele 7 din fata ei cu o conducere mai implicata si cu fanii existenti, Energia s-ar bate la titlu.

    cu 12 ani în urmă (10.04.2012) Raspunde
  • ioana.ardereanu :

    @rares, @energiafan4ever
    Mulțumesc frumos!

    cu 12 ani în urmă (10.04.2012) Raspunde
  • FanFan la Tulipe :

    "VISUL UNUI FAN DE BASCHET"
    Foarte interesant ! Pai hai sa vedem ce s-a ales din 5-ul de baza din primul an. TROUPE si DARBY joaca inca la Energia si sunt unii dintre cei mai buni jucatori din campionat (dovada selectionarea lor la A.S.G.), TRIM a plecat in Japonia pe o gramada de bani (si eu sustin ca este cel mai bun pivot autentic ce a jucat vreodata in Romania), JOSH JACKSON tocmai a castigat titlu in Cipru iar BOGDAN POPESCU a fost ales cel mai bun jucator intern. Pai cu echipa asta nici macar BANICA nu ne-ar putea opri de la titlu........Numai ca baietii astia care atunci faceau cam 18000 pe luna acum sar de 35000.

    cu 12 ani în urmă (10.04.2012) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!