În aprilie 2019, BC CSU Sibiu câștiga Cupa României după o finală cu CSM CSU Oradea, obținând primul trofeu al echipei în ultimii douăzeci de ani. Cu cinci americani, un lituanian și încă șase jucători autohtoni, trupa lui Dan Fleșeriu reușea apoi calificarea în ultimul act al Ligii Naționale, însă victoria avea să le aparțină Leilor-Roșii.

Cu siguranță, stagiunea 2018-2019 a fost una din cele mai bune din istoria clubului sibian, iar Isaiah Philmore este convins că experiența pe care a trăit-o nu se va mai repeta.

„Anul trecut a fost mult mai ușor. A fost mai ușor pentru că încă de la început nimeni nu a fost accidentat. Nu știu, ne-am conectat de la primul antrenament pe care l-am avut. A fost ceva ce nu experimentasem înainte și Randal Falker a spus că va urma un sezon special pentru că nimeni nu este invidios. Din punctul meu de vedere, Justas (n.r. Justas Tamulis) ar fi putut să arunce de 15 ori de la distanță. Ok, dacă nu este într-o formă bună, mă voi duce să recuperez, dar daca este, poate să arunce și de 30 de ori, nu mă interesează. Mo (n.r. Monyea Pratt) intra pe teren și făcea câte un triple-double, Kevin (n.r. Kevin Hardy) își făcea treaba, la fel și Randal. Ne așteptam rândul: cine era în formă primea mingea, însă și restul contribuiau. A fost ceva special și cred că antrenorii au luat acea experiență ca de la sine înțeleasă. Petreceam tot timpul împreună și probabil că nu voi mai avea niciodată parte de așa ceva. Randal mi-a spus deja acest lucru: „Sentimentul pe care l-ai trăit anul trecut nu îl vei mai întâlni niciodată cu o altă echipă. Și dacă vei avea destul noroc încât să îl mai trăiești o dată, atunci vei câștiga campionatul”.

Înainte de a ajunge la BC CSU Sibiu, Philmore a mai jucat pentru patru formații din campionatul Germaniei și pentru două colegii din baschetul american. Își amintește cu drag de perioada petrecută în facultate, simțind că s-a dezvoltat din mai multe puncte de vedere.

„Colegiul a însemnat mult pentru mine, fiind unul dintre primii care a trecut printr-un program de patru ani. De aceea, din punct de vedere academic, a fost un lucru foarte important. A fost gratis și acest detaliu a contat mult pentru mama mea. Acolo mi-am dat seama că există foarte mulți jucători mai talentați decât mine și am văzut diferite tipuri de atleți și diverse mentalități. Mi-a deschis ochii și am realizat cât de mult trebuie să muncesc pentru a-i depăși pe ceilalți care stăteau mai bine din punct de vedere fizic. Sunt foarte mulți și mai ales când ajungi la Xavier și joci în Big East, e o realizare majoră. Acolo vezi cine are talent pentru a avansa la următorul nivel și cine muncește, dar vezi și cine nu muncește, ci se bazează doar pe abilitățile atletice. Mi-am dat seama cât de greu îmi va fi să joc și cât de mult va trebui să mă concentrez pe inteligență și pe jocul de picioare. Nu sunt cea mai atletică persoană din lume dar pot să compensez prin felul în care lucrez la jocul meu și la aspectele pe care trebuie să le fac în teren: mișcarea picioarelor, fentele... Îmi doream să fiu un baschetbalist peste medie la Xavier.

În afara terenului, am învățat cum să fiu responsabil, cum să îmi manageriez timpul deși, în mare parte, știam deja. De asemenea, m-a învățat să îmi fac temele înainte de a ieși să mă distrez pentru a fi pregătit la antrenamente și la meciuri. Cred că a fost o experiență foarte bună din toate punctele de vedere pentru mine și chiar și pentru tatăl meu. El ar fi putut să meargă la St. John, în New York, însă m-a avut pe mine și apoi a plecat în armată. Așa că a fost ca un vis devenit realitate pentru el. A fost special fiindcă știam că, într-un fel, tatăl meu trăiește prin mine și era mândru datorită felului în care am trecut peste anumite situații. În plus, acolo am cunoscut-o pe soția mea. Nu poate exista ceva mai bun de atât”.

Împreună cu soția sa, proaspătul absolvent al Universității Xavier s-a mutat în Germania, țara copilăriei sale. Lui Zey i-a fost dificil să se adapteze din nou la stilul de viață european, însă a fost ajutat de coechipierii săi. Un jucător ce a avut un impact mare asupra lui Philmore este Will Clyburn, baschetbalist ce a fost numit MVP în Final Four-ul Euroligii din 2019.

„Nu sunt prea multe de spus despre Germania. Brose, Bayern, Berlin...e o ligă excelentă. Am întâlnit o cultură diferită față de cea din State și când am venit prima oară a fost ca un șoc pentru mine. Totul e așa de diferit: felul cum gândesc și cum joacă baschetul. A fost diferit, dar am avut mai multe persoane care m-au ajutat. Una dintre ele este Will Clyburn (n.r. campion al Euroligii cu CSKA Moscova în 2019, declarat MVP al Final Four-ului), un bun prieten de-al meu. El și Jaka (n.r. Jaka Klobucar, triplu campion al Sloveniei, actualmente jucător la Elan Chalon, în prima ligă a Franței) m-au ajutat din punct de vedere mental și m-au învățat cum să rămân concentrat. Altul este Ian Vougioukas (n.r. triplu campion al Greciei, câștigător al Euroligii în 2011, cu Panathinaikos), și el joacă acum în Euroligă. După ce a venit la noi în echipă, m-a învățat micile detalii care fac diferența. Nici el nu este atletic, cred că are 2m07 (n.r. 2m11) și joacă pentru Panathinaikos. El mi-a spus cum să mă mișc în teren și cum să citesc mai bine fazele în apărare, jucând împotriva unor adversari mai puternici.

Apoi, în al doilea sezon al meu, când jucam pentru Bonn, am avut o echipă foarte bună condusă de o organizație extrem de profesionistă. Mi-a plăcut foarte mult acolo. În acel sezon m-am accidentat așa că nu a mers totul cum mă așteptam, dar în continuare am păstrat legătura cu managerul de acolo.

În al treilea an i-am cunoscut pe Barry Stewart și pe Jared Jordan. Ei sunt două persoane pe care m-am bazat atunci când eram acolo. Jared vede jocul ca nimeni altcineva și Barry e un apărător foarte agresiv. Prin urmare, dacă aveam nevoie de aruncare, îi ceream ajutorul lui Barry, dacă îmi doream să înțeleg baschetul mai bine, vorbeam cu Jared pentru că mintea lui este mult mai în față decât a celorlalți. Am progresat cu adevărat în acel sezon și de aceea am reușit să ajung în All-Star Game. De asemenea, Stanton Kidd (n.r. câștigător al Eurocup în 2018, împreună cu Darussafaka Istanbul) era în acea echipă. El e din Maryland și acuma joacă în Australia, dar era aproape să evolueze pentru Utah Jazz.

De-acolo am plecat la Oldenburg unde am avut un an dificil. Mă așteptam la mai mult decât am primit. În ciuda acestui aspect, am întâlnit acolo doi lideri extraordinari: Rickey Paulding (n.r. joacă din 2007 pentru Oldenburg, fiind numit de opt ori All-Star al Germaniei), o legendă a baschetului german, și Rasid Mahalbasic (n.r. un adevărat globetrotter, a evoluat la 12 echipe în cariera sa), care era starul lor. Ei au reușit să îmi dezvolte mintea mai mult decât a făcut-o Jared și m-au făcut să văd baschetul din perspective diferite. Așa că acum pot să aleg ce perspectivă se potrivește mai mult stilului meu de pe teren. Ei îmi spuneau povestea lor și lucrul pe care l-am apreciat e că ei nu își doreau ca eu să le preiau felul de a juca, ci doreau să îmi ofere o privire de ansamblu. Prin urmare, am învățat câte ceva de la fiecare și a fost o experiență foarte bună.”

După patru ani în campionatul german, Isaiah Philmore a venit în România, la BC CSU Sibiu, și mulți ar considera că jucătorul american a făcut un pas înapoi. Totuși, baschetbalistul de 30 de ani nu are regrete, explicând că lui îi place să evolueze pe poziția 3, în timp ce în Germania era utilizat ca centru.

„Am simțit că în Germania eram forțat să devin un baschetbalist de poziția 5. Nu am reușit să demonstrez ce pot din cauza faptului că nu mi-a fost acordată această șansă. Sunt prea mic să fiu un 5 în orice ligă bună, chiar și în Germania. Aș putea să fiu productiv, dar sunt jucători de 2m07, 2m08 care au 130 de kilograme sau mai mult. Prin urmare, am decis că trebuie să plec într-un loc unde voi juca mai mult pe poziția 4 sau, și mai bine, pe 3. Îmi cunosc calitățile, știu ce pot face și cât de mult muncesc și era frustrant că trebuia să joc pe 5 când mă întorceam din State. Eu pot lucra oricât de mult vreau, însă dacă nu pot transpune acele exerciții în situații de joc, atunci nu pot evolua la capacitate maximă. Oamenii nu îmi cunoșteau arsenalul de abilități și nu știau cât de mult muncesc așa că sosise timpul să plec.

Atunci l-am întâlnit pe Ionuț (n.r. Ionuț Georgescu, managerul lui BC CSU Sibiu), am descoperit că este un tip onest și din prima zi am simțit că pot să am încredere în el. Anul trecut am reușit ceva special și asta mi-a spus că vom face dacă vin aici. A adus toate piesele și eu am reprezentat doar o piesă mică din puzzle. În acest an, după revenirea lui Randal și Cooper și după aducerea lui Jared și Barry, am devenit mult mai entuziasmat să mă întorc. Ionuț mi-a spus că mă vor folosi pe pozițiile 3-4, l-am crezut și am ales să semnez. Mi-a spus că voi avea un sezon bun și cred că așa este”.

Într-adevăr, Philmore are parte de un sezon excelent, înregistrând medii de 16.8 puncte, 6.6 recuperări și 1.4 pase decisive. În același timp, din punct de vedere al echipei, situația stă diferit față de anul trecut. BC CSU Sibiu s-a confruntat cu numeroase accidentări și nu a mai reușit să performeze la același nivel.

„În opinia mea, competiția este la fel. Nu sunt prea îngrijorat de alte echipe. Pitești e Pitești, Craiova mereu luptă și poți pierde împotriva oricărei formații. Prin urmare, nu sunt prea îngrijorat. Însă, dacă vorbim de echipa mea,

Anul acesta a fost mult mai greu, a trebuit să ne luptăm mai mult pentru a menține unitatea în ciuda înfrângerilor pe care le-am avut. Niciodată nu ieși pe teren cu gândul că vei pierde și toate acele meciuri pierdute împotriva Oradiei și Clujului sau cele din cupele europene ne-au făcut să ne gândim cum ar fi stat situația dacă l-am fi avut pe Barry. Mai degrabă aș pierde cu Barry decât fără el. Pentru că așa nu pot decât să mă gândesc că am fi putut învinge cu el pe teren. Jared a lipsit în două partide din cupele europene. Nu e distractiv să pierzi, însă acele înfrângeri ne-au adus mai aproape unul de celălalt și asta demonstrează că suntem în continuare o echipă bună și că ne pasă unii de alții. Cu toții vrem ce-i mai bun pentru celălalt și vrem să câștigăm. Anul trecut a fost totul la un alt nivel, nu știu cum să explic. Încă din prima zi am zis: „Wow. Va fi un an bun”. Chiar am crezut că vom câștiga campionatul. Am avut o șansă importantă, însă, în cele din urmă, Oradea a fost mai bună.

Dar, anul acesta a fost mult mai dificil. Nu ne-am conectat așa de bine la început și am avut acele accidentări despre care vorbeam. E o echipă diferită și noi ne așteptam să avem aceleași rezultate de la început, având o perspectivă incorectă. Lotul de anul trecut a fost diferit și, până la urmă, totul a fost în alt fel.”

Chiar și așa, Zey continuă să creadă în șansele echipei sale și în această ediție și-a asumat rolul de lider al „vulturilor”. Este de părere că fiecare jucător trebuie să dea 100% pe teren, să fie sincer și să își asume responsabilitatea pentru greșelile pe care le face.

„E mijlocul sezonului, cu toții știm ce avem de făcut, toți avem responsabilități și a sosit timpul ca fiecare să se uite în oglindă și să fie sincer cu sine însuși. Dacă dau 100%, dacă nu dau 100%, dacă greșesc, unde greșesc și să îi țină pe cei din jurul lor răspunzători. Dacă îi responsabilizezi pe ceilalți, atunci totul devine mai ușor. Atunci știu că nu îmi dai o sugestie doar de dragul de a face pe șeful, ci pentru că vrei să devin mai bun. Și dacă eu fac asta, nu vei avea o atitudine defensivă. Echipa noastră se dezvoltă încet în această direcție. Nici la început nu a fost foarte diferit, însă eu nu am jucat, Barry a fost accidentat câteva săptămâni, la fel și Aurică. De asemenea, Jared a stat pe tușă două meciuri, Chat a stat un joc. Nu am reușit să avem toată echipa completă. Acum, când în sfârșit avem șansa să creștem și să progresăm ca grup, facem acești pași. Sper că oamenii văd asta. Este vorba despre leadership și știu că trebuie să înceapă cu mine. Dacă nu sunt eu, atunci e Jared. Barry e un tip mai liniștit, dar atunci când el spune ceva, știi că trebuie să fii atent la ce zice. De Randal ce să mai zic? M-a ajutat enorm de când sunt aici. E o parte importantă a acestei ecuații, dar cred că m-a lăsat pe mine să contribui la conducerea acestei echipe”.

Cu siguranță, este dificil să fii liderul unei formații, mai ales atunci când nu totul merge așa cum ți-ai fi dorit. Totuși, Philmore reușește să facă asta, iar secretul lui este reprezentat de persoanele care îi dau energie. Dincolo de familie și prieteni, care sunt principala motivație, acesta este încurajat foarte tare de fanii sibieni, despre care spune că sunt cei mai buni pe care i-a avut de-a lungul carierei sale.

„Iubesc fanii de aici. Am spus-o și mai demult: aceștia sunt cei mai buni fani pe care i-am avut până acum. Punct. Îi apreciem și ne place pasiunea pe care o au pentru baschet și pasiunea pe care o au pentru noi chiar și atunci când pierdem. Ei continuă să cânte și ne fac să ne simțim ca o familie. Sunt atât de multe formații care pierd și vezi că deja sala e jumătate goală. La noi, stau după meci, ne încurajează și ne spun că e ok, că nu putem să câștigăm toate partidele. Atunci când luptăm și dăm totul pe teren, nimic altceva nu contează. Când pierdem, ei știu că am dat totul și asta admir la acești fani.

Acum, este cea mai zgomotoasă sală în care am jucat? Nu. Dar pentru numărul de suporteri pe care îi avem, cred că este foarte tare. Am jucat în Big East și am avut meciuri în Madison Square Garden. Am evoluat împotriva lui Doug McDermott (n.r. baschetbalist la Indiana Pacers, selectat cu poziția a 11-a în NBA) care a fost ales în primii 15 în NBA. Atunci când sunt opt echipe și sala este plină, nu poți auzi nimic. Mă dureau urechile.

Uite o poveste amuzantă. Când am ajuns în Germania, la Ulm Ratiopharm, am dat un interviu și m-au întrebat: „Cum e să știi că vei juca în fața a 6000 de suporteri foarte pasionați?”. M-am uitat la el și i-am spus: „Universitatea mea a avut 11.000 de locuri și fanii erau destul de nebuni. Aaa, da, și am jucat în Madison Square Garden”. S-a uitat la prietenul lui și a spus: „Ok, vom tăia această întrebare”. Nimic nu m-ar putea face mai agitat decât să joc în Madison Square Garden. Acolo toate privirile sunt ațintite asupra ta și simți toată energia.

Dar dacă vorbim de fani și de pasiune, Sibiu este cea mai bună. Se așteaptă să dai 100% în fiecare duel și dacă văd că faci asta, atunci te susțin indiferent de rezultat”.

În acest moment, BC CSU Sibiu are două victorii și o înfrângere în faza a doua a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Pentru galben-albaștri urmează o pauză de aproape o lună, perioadă în care Dan Fleșeriu are timp să pregătească echipa pentru finalul campionatului.

Mai citiți și:

INTERVIU. Isaiah Philmore: „Dacă nu dai 100% în ceea ce faci, atunci te păcălești singur”

*foto: Dragoș Dumitru/BC CSU Sibiu