Una dintre formațiile care au impresionat plăcut în prima fază a Ligii Naționale este SCM Timișoara, care s-a menținut în Top 4 aproape până la final. Trupa timișoreană s-a descurcat bine sub comanda lui Dragan Petricevic, iar principalii remarcați de pe teren au fost Troy Franklin Jr. și Sherwood Brown.

Însă, baschetul este un sport de echipă și sportul este un domeniu în care nimeni nu se poate descurca pe cont propriu. Pentru a avea succes este nevoie de o echipă, de oamenii „din umbră” care se asigură că totul funcționează așa cum trebuie.

Un astfel de exemplu este Milos Komatina, cel mai longeviv jucător de la SCM Timișoara. Baschetbalistul născut în Sarajevo a ajuns în orașul de pe malul Begăi în anul 2016 și de atunci nu a mai plecat.

Cariera sportivă a lui Komatina a început mult mai devreme, în 2003, când acesta a semnat cu Primorje Herceg Novi. Înainte de a descoperi baschetul, el a încercat mai multe sporturi însă niciunul nu l-a atras așa de tare.

„Primul meu antrenor m-a observat pe stradă. A văzut că eram înalt, mi-a întins mâna și a spus: „Hei, haide să mergem să jucăm baschet”. I-am răspuns: „Ok, hai să încercăm”. Așa a început totul. Eram tânăr, însă consider că prima mea experiență în baschet a venit târziu. Aveam 16 ani deja și mi s-a părut interesant. Înainte, jucasem fotbal, handbal și multe alte sporturi, dar după ce am descoperit baschetul, nu am mai renunțat la el. Am continuat să joc și apoi mi s-au alăturat și alți prieteni de la școală. Am început la juniori și după ceva timp am avansat la echipa a doua.

Când aveam 19 ani, am ajuns la prima echipă și jucam în divizia a doua din Iugoslavia. Am avut niște evoluții foarte bune și atunci formația din prima ligă m-a chemat să joc acolo. Eram foarte entuziasmat să ajung la Bar Primorka, însă, din păcate, m-am accidentat și a urmat o perioadă dificilă. Am început să mă gândesc că nu voi mai juca niciodată baschet la acel nivel. A trebuit să mă întorc la vechea mea echipă, cea din divizia secundă, pentru a mă recupera.

După aceea, am plecat în Serbia și a fost o experiență diferită. Se întâmpla chiar atunci când Serbia s-a despărțit de Muntenegru și echipele erau foarte puternice. Eram tânăr și doream să demonstrez că pot juca. Acel sezon a fost foarte bun pentru mine și consider că mi-a schimbat cursul carierei pentru că am primit o ofertă de la Igokea, în Bosnia. Am jucat în liga ABA și experiența a fost extraordinară. E un nivel diferit de baschet. Am întâlnit o altfel de organizație și am demonstrat că pot evolua la acel nivel, alături de jucători serioși. În sezonul regulat, am terminat pe primul loc în liga ABA. Pe vremea aceea, Partizan Belgrad, Olimpia Ljubljana și Cedevita jucau în Euroligă. Erau trei formații în Euroligă și noi am reușit să încheiem pe prima poziție. Din păcate, am pierdut semifinalele împotriva lui Partizan și apoi am plecat la Buducnost, în Podgorica. Acolo am avut un alt an foarte bun, am evoluat în Eurocup, însă nu mai jucam la fel de mult ca înainte. Totuși, și Buducnost e o organizație bună, acum doi ani s-a aflat în Euroligă.

Cu Igokea și Buducnost, am câștigat campionatul intern și Cupa. Prima oară când am câștigat campionatul a fost incredibil pentru că echipa nu mai obținuse acest trofeu de 15 ani. A fost excelent pentru toată echipa, pentru oraș. A fost cel mai bun sentiment al carierei mele. Cu Buducnost a fost diferit. Nu prea am avut adversari, îi băteam pe toți la douăzeci de puncte, a fost foarte ușor.”

Așa cum a povestit, cariera lui Milos Komatina a început cu o accidentare care l-a făcut să se întrebe dacă va mai putea să joace cândva la un nivel înalt. Câțiva ani mai târziu, baschetbalistul cu cetățenie muntenegreană avea să ajungă la Igokea, formație alături de care a câștigat sezonul regulat al Ligii ABA. Nici acolo situația nu a fost prea ușoară din cauza faptului că anumite reguli s-au schimbat în timpul sezonului, însă Komatina susține că acea perioadă a fost cea mai bună din întreaga sa carieră.

„Cel mai bun moment a avut loc când mă aflam la Igokea. Am câștigat campionatul în Bosnia și am terminat sezonul regulat din liga ABA pe prima poziție. În acel an, regula era că gruparea care câștigă sezonul regulat se califică în Euroligă. Când au văzut că noi eram aproape de a termina primii, au schimbat regula și au zis că de fapt echipa ce câștigă titlul va ajunge în Euroligă. Așadar, dacă nu s-ar fi modificat regulamentul, ne-am fi calificat în Euroligă. Acela a fost cel mai bun moment al carierei. În acel an, aveam jucători experimentați: Branko Jorovic, Filip Adamovic, Goran Gajovic. Mulți baschetbaliști care au trecut și prin România”.

În Liga ABA, Komatina a evoluat de mai multe ori împotriva lui Partizan Belgrad și spune că fanii trupei din capitala Serbiei sunt cei mai buni.

„Pe atunci, meciurile lui Partizan se jucau în Pionir. Atunci când ne duelam cu ei, noi eram pe primul loc și ei pe a patra poziție, se chinuiau să intre în Final Four. Erau 8000-9000 de suporteri. Nu poți descrie sentimentul, a fost extraordinar. Și cu Steaua Roșie a fost frumos, însă Partizan are fanii mai buni. De asemenea, în acea perioadă MZT Skopje avea niște suporteri excelenți”.

În ultimii ani, baschetul s-a schimbat foarte mult și dacă ne ducem până în anul 2003, când Milos Komatina semnat primul său contract profesionist, putem doar să ne imaginăm ce diferențe există în acest sport.

„În perioada în care am început să joc s-a introdus sistemul cu sferturi. Înainte erau doar două reprize. Am prins acea schimbare. Acum e mult prea fizic, baschetbaliștii joacă maxim 25 de minute pe meci. E foarte mult contact și nu mai există pivoții aceia puternici de mai demult. Acum pivoții trebuie să fie atletici, să poată să schimbe în apărare, totul e mult mai rapid. Toată lumea aruncă de trei puncte, toată lumea aleargă. Eu nu știu cum m-am adaptat. Nu sunt foarte fizic, însă ceilalți îmi spun că sunt inteligent. Dacă aș fi avut un fizic mai bun, probabil că aș fi evoluat la un nivel mai înalt. Când joci așa de mult, înveți cum să te comporți, cum să te miști pe teren așa că probabil experiența își spune cuvântul. Nu joc prea fizic, dar îmi folosesc creierul”.

L-am întrebat pe jucătorul Timișoarei dacă nu s-a plictisit după atâția ani de baschet de performanță. Cu un zâmbet larg pe față, Komatina ne-a explicat că încă îi face plăcere să fie parte dintr-o echipă și să se pregătească, însă îi pare rău că familia nu este cu el.

„Nu, încă nu m-am plictisit dar nici nu știu de ce mai joc. Îmi plac antrenamentele, tensiunea de dinaintea jocurilor, cantonamentele, deplasările în alte orașe, momentele din vestiar, etc. Totuși, sunt conștient că se va sfârși. Am 35 de ani, împlinesc 36 în septembrie și mai am probabil un sezon. Apoi voi vedea. Acum e dificil pentru că familia mea nu e cu mine, ci e în Belgrad. Copiii cresc fără mine, însă mă bucur că Timișoara e aproape de Belgrad. Domnul antrenor mă lasă în fiecare zi liberă să plec și să îi văd. De asemenea, când nu trebuie să meargă la școală, vin ei aici. Sunt 150 de kilometri, nu e prea departe”.

Soția lui Komatina este ofițer de poliție în Belgrad și copiii lui fac școala acolo. În ultimele sezoane, baschetbalistul de 35 de ani a primit mai multe oferte de a pleca la alte echipe, dar a rămas pentru a fi aproape de familie, despre care spune că este principalul lui hobby.

„În afară de familie, îmi place să petrec timpul cu prietenii, să mergem la cafea, să citesc cărți sau să mă uit la filme. Îmi place să mă uit mult la sport, urmăresc Euroliga mereu. Euroliga e preferata mea, nu îmi place NBA. Nu îmi place acel stil rapid de baschet. Mă bucur mai mult când văd Euroliga sau Eurocup. Urmăresc doar anumiți jucători din NBA, mă uit la felul cum joacă. În playoff, e puțin mai interesant dar nu sunt genul de persoană care se uită la NBA. Din Euroligă îmi plac Fenerbahce și Zalgiris. Țin minte că m-am uitat la Final Four-ul de acum doi ani din Belgrad. Îmi mai place și Milano, dar Fenerbahce și Zalgiris sunt preferatele mele”.

Chiar dacă în continuare are evoluții bune sub comanda lui Dragan Petricevic, Milos Komatina și-a asumat un rol de lider și îi ajută să se dezvolte pe jucători mai tineri. În viitor, acesta nu își dorește neapărat să rămână în baschet, însă se gândește și la perspectiva aceasta.

„Sunt cel mai bătrân din echipă. Mă bucur de acest rol pe care îl am. Îi ajut și îi învăț pe jucătorii mai tineri, unii dintre ei sunt cu 10, 15 ani mai mici decât mine. Totuși, nu cred că mi-ar plăcea să fiu un antrenor după ce mă retrag. Nu vreau să fiu departe de familie. Aș vrea să stau cu ei, poate aș reuși să antrenez în Belgrad niște grupe de copii. Nu îmi doresc să fiu antrenorul unei trupe de seniori. În acest moment mă concentrez pe Timișoara și încerc să joc cât mai bine. În viitor, nu știu ce va fi. Vom vedea. Când îmi voi termina cariera voi sta în Belgrad și probabil voi încerca să îmi deschid un business. Poate voi da lecții private de baschet copiilor”.

Milos Komatina este un exemplu de persoană care nu iese în fața reflectoarelor prea des, ci preferă să își lase amprenta prin felul cum se comportă în fiecare situație, prin felul cum vorbește cu ceilalți și prin munca pe care o depune.

*foto: Facebook – Baschet SCM Timișoara