CSM CSU Oradea se pregătește pentru primul meci de pe teren propriu din actualul sezon al FIBA Europe Cup. Bihorenii primesc vizita lui Rilski Sportist, o formație bulgară foarte cunoscută grupărilor românești.

După trei victorii consecutive, CSM Oradea a pierdut două partide la rând și a demonstrat că încă este o trupă în construcție, care mai are nevoie de timp pentru a ajunge la potențialul maxim. Leii Roșii au efectuat mai multe schimbări în această vară, iar sub comanda lui Cristian Achim au ajuns Erick Neal, Justin Carter, Donatas Tarolis, Tudor Gheorghe și Luca Năstruț.

Cel mai experimentat dintre aceștia este Carter, care de-a lungul carierei sale a evoluat pentru o mulțime de echipe în foarte multe țări, atât din Europa, cât și de pe alte continente. Acesta a petrecut ultimele două sezoane în Croația, la KK Zadar, loc în care s-a simțit foarte bine. Totuși, Carter a decis să plece din orașul de pe malul Mării Adriatice și, după mai multe discuții cu Achim, a considerat că i se potrivește rolul oferit la Oradea.

Carter nu are o poziție clară, ci poate fi încadrat în categoria Point Forward, fiind un jucător foarte polivalent, atât în atac, cât și în apărare. Până în acest moment, crede că echipa stă bine la fiecare poziție și își dorește să abordeze fiecare joc cu seriozitate și, la final, să obțină titlul de campion național.

„Mă simt confortabil, îmi place. Oradea este un oraș frumos, are tot ce-ți trebuie. Suntem focusați, în primul rând, pe defensivă, vrem să devenim din ce în ce mai buni și să nu ne atingem vârful de formă prea repede”, ne-a explicat baschetbalistul în vârstă de 35 de ani, în cadrul unui interviu exclusiv acordat site-ului nostru.

Născut în Gaithersburg, Maryland, Carter a practicat sportul de mic, însă a fost atras mai întâi de fotbal. Având calități atletice, prietenul său cel mai bun l-a îndemnat să se apuce de baschet și acesta a început să joace afară, pe stradă. Treptat, baschetul a devenit o pasiune din ce în ce mai mare iar, în colegiu, când la fotbal a trebuit să joace o altă poziție decât cea cu care era obișnuit, a decis să facă tranziția spre baschet.

A fost dificil pentru că aveam două antrenamente: unul la fotbal și altul la baschet. Sporturile sunt diferite, eram obișnuit cu un anumit tip de alergare și să îmi folosesc anumiți mușchi și a trebuit să schimb. Dar a fost bine până la urmă. Fotbalul este un sport de contact și, cu siguranță, m-a ajutat în baschet. Acum găsesc modalități de a absorbi contactele sau de a-mi folosi corpul în diferite feluri.

După ce a absolvit Creighton University, Justin Carter și-a început cariera de baschetbalist profesionist, trecând Oceanul și semnând în Slovacia, la SK Zilina. Mutarea în Europa a fost una complicată pentru tânărul jucător iar faptul că nimeni nu vorbea engleză a făcut ca situația să fie și mai dificilă. „Am plâns în primele două săptămâni, îmi sunam des familia pe Skype”, ne-a mărturisit Justin. „După ce am început să joc a devenit mai ușor. Câștigam, băieții au început să se relaxeze și să vorbească engleză. Niște prieteni care jucau în Europa mi-au spus să găsesc anumite activități care îmi plac și să îmi ocup timpul cu ele.”

Mai mult decât atât, unul dintre coechipierii mai experimentați ai lui Justin l-a luat sub aripa lui și i-a explicat despre baschetul european, i-a arătat Euroliga și i-a spus de Partizan Belgrad și de Steaua Roșie Belgrad. Astfel, a învățat cum se joacă baschetul în Europa și și-a dat seama că poate să își ajute echipa într-o mulțime de moduri, chiar dacă nu marchează.

În 2011 a semnat cu Vestelspor Manisa, o formație din liga secundă a Turciei, însă aceștia au renunțat la Justin Carter după câteva săptămâni. În cele din urmă, americanul de 1.93 metri a ajuns la Tire Belediye, urmând să petreacă încă patru sezoane și jumătate în Semilună. „Cred că este cea mai bună țară din punct de vedere al baschetului. Sunt mulți jucători atletici și orice echipă poate bate pe oricine. Nu a fost ușor fiindcă liga e foarte competitivă, însă a fost foarte frumos”, și-a amintit Justin.

În 2012, Carter a ajuns la Usak Sportif, devenind imediat cel mai bun baschetbalist al acestei grupări. În primul an, turcii au promovat în prima divizie, în al doilea sezon au reușit să termine în playoff, iar în cea de-a treia stagiune au jucat în EuroChallenge. Justin și-a asumat un rol de lider în această perioadă, demonstrând că s-a maturizat foarte tare și că, într-adevăr, a început să înțeleagă baschetul european.

M-au desemnat căpitan când jucam în divizia secundă. Fiind competitiv, am acceptat această provocare și mi-am spus că trebuie să fac tot ce pot: să marchez, să recuperez, să pasez decisiv. Respectul reciproc a fost un factor important. Să fii liderul unei echipe presupune nervi de fier însă mi-am dorit asta.

Evoluțiile excelente ale lui Justin Carter de la Usak Sportif nu au rămas nerecompensate, iar în 2014, acesta a primit o ofertă de la Galatasaray, formație care evolua la acea vreme în Euroligă. Baschetbalistul din Maryland nu a stat pe gânduri, ci a acceptat imediat și a început să facă parte din lotul lui Ergin Ataman, actualul antrenor al lui Anadolu Efes.

Înainte de debutul în Euroligă, Carter recunoaște că a avut emoții, gândindu-se că adversarii sunt mult mai buni decât el, însă și-a dat seama rapid că se poate lupta cu ei. În primul meci din Euroligă a jucat împotriva lui Zalgiris Kaunas și a reușit 7 puncte și 7 recuperări. A urmat o deplasare pe terenul lui Real Madrid, în care a înscris doar două puncte, însă apoi a adunat patru meciuri la rând cu minim zece puncte marcate, împotriva Stelei Roșii Belgrad, Albei Berlin, Panathinaikos și Maccabi Tel Aviv.

„Era doar un sistem care îi făcea pe ei să arate mai bine”, ne-a explicat Carter. „După ce mi-am dat seama de acest lucru, am prins încredere și mi-am spus: Da, pot juca la nivel de Euroligă. A fost fantastic fiindcă nimeni nu se aștepta ca un jucător care evoluase în urmă cu doi ani în liga secundă a Turciei să ajungă în Euroligă. A fost incredibil.”

Justin Carter a fost impresionat imediat de către fanii lui Galatasaray care făceau o atmosferă extraordinară, motivându-i pe jucători să evolueze cu mai multă pasiune și energie. De asemenea, acesta a rămas uimit de o deplasare la Steaua Roșie Belgrad, când cântecele galeriei au făcut să tremure dulapurile din vestiar. „A fost o nebunie. Aveam căști care trebuiau să anuleze sunetul din jur și nu îmi puteam auzi muzica. Se auzeau spectatorii”.

Carter a lucrat la Galatasaray cu Ergin Ataman despre care spune că este un tehnician relaxat, care își implică foarte mult antrenorii secunzi. „El venea după 40 de minute, jucam 5 la 5, ne arbitra și apoi pleca acasă. Știe ce vrea. Dacă îți spune că vrea un blocaj într-un anumit loc atunci acolo îl vrea. Este un antrenor bun, atent, care știe să își folosească staff-ul. Își alege foarte bine jucătorii, având în minte rolul lor”.

La sfârșitul stagiunii 2014-2015, Carter a plecat la Pinar Karsiyaka, o altă grupare din Turcia care evolua în Euroligă. În 8 din cele 11 meciuri jucate, Justin a marcat mai mult de 10 puncte, acesta reușind două partide consecutive cu minim 25 de puncte. În 10 decembrie 2015, împotriva lui Lokomotiv Kuban, Carter a strâns 25 de puncte, 5 recuperări și 4 pase decisive, iar în 18 decembrie 2015 a adunat 27 de puncte și 4 recuperări în fața lui Zielona Gora. În acel meci, Vlad Moldoveanu, aflat în lotul polonezilor, a contabilizat 7 puncte, 6 recuperări și 3 pase decisive.

Carter nu a terminat sezonul în Turcia, alegând să plece în China, la Guangdong Southern Tigers. Această decizie și-a pus amprenta asupra carierei sale, iar Justin nu a mai jucat niciodată în Euroligă.

Îmi e dor. Voiam să joc mai mult timp la acel nivel, însă nu a fost pentru mine. Adică nu aș spune că nu a fost pentru mine dar nu știu. Nu am mai primit oportunitatea de a mă întoarce. Eu cred că ar trebui să fiu acolo și că aș putea să joc, cu siguranță, în Euroligă. Dar probabil că echipele nu m-au considerat potrivit. Am mers într-un loc în care probabil că nu ar fi trebuit să merg în acel punct al carierei. Însă, cu siguranță, Euroliga e extraordinară.

Justin a terminat sezonul în China și apoi a revenit în Europa, la Khimki Moscova, însă Dusko Ivanovic a renunțat la el după câteva meciuri. Carter a semnat apoi în Israel, la Maccabi Kiryat Gat, iar în stagiunea 2017-2018 s-a întors în liga VTB, la Astana. Acolo a avut parte de multe călătorii foarte lungi, însă acestea au dus la o apropiere între jucători. „Coechipierii de-atunci sunt ca niște frați pentru mine”, ne-a spus baschetbalistul Oradiei.

În 2018, Carter a acceptat o nouă provocare și a semnat în Dubai, la Shabab Al Ahli, dar după câteva luni a revenit în Europa, la Dinamo Sassari. În acel sezon, trupa italiană antrenată de Gianmarco Pozzecco a câștigat FIBA Europe Cup, după o finală cu Wurzburg.

Echipa din Sassari a fost cea mai bună. Eu eram veteranul echipei, însă restul coechipierilor au ajuns apoi la un nivel mai înalt. Cred că am câștigat 25 sau 26 de meciuri la rând. A fost o experiență extraordinară.

A urmat transferul la Chorale Roanne, în Franța, unde Justin a fost coleg cu celebrul Steeve Ho You Fat, coechipierul lui Victor Wembanyama de la Metropolitans 92. După jocurile recente ale francezilor în Statele Unite ale Americii, maiourile lui Ho You Fat au fost extrem de solicitate în mediul online.

În prima zi când am ajuns acolo i-am spus: Nu cred că te cheamă Ho You Fat. E un tip extraordinar. Mă bucur că îl cunosc și că îi știu familia. Am luat cina cu el, a venit la mine acasă.

În acel sezon, Carter a fost implicat într-un incident, în timpul unui duel cu Elan Chalon. Acesta și-a lovit doi adversari în timpul meciului și, după ce a fost suspendat timp de zece meciuri, echipa i-a reziliat contractul. Justin ne-a explicat cum a perceput acel moment și ce a învățat.

A fost un derby foarte fizic. L-am rugat de două ori să se calmeze și, în timp ce îl rugam a treia oară, mi-a dat încă o dată un cot. M-am simțit nerespectat, eu nu sunt acel gen de persoană. Evident că nu ar trebui să se întâmple asta pe un teren de baschet. Cu siguranță am învățat din asta. Copiii mei erau în tribune și niciodată nu mă mai văzuseră făcând acest lucru. Mi-am dat seama că nu trebuia să îl lovesc.

Ultima „stație” a carierei lui Justin Carter înainte de sosirea la CSM Oradea a fost KK Zadar. Acolo, americanul a fost foarte iubit de către fani, mai ales că în 2021, croații au reușit să câștige atât campionatul, cât și cupa.

Fanii sunt mai apropiați. Îți pun întrebări, vor să vadă cum ești și asta mi-a plăcut. Niciodată nu am avut o echipă ca asta. Suporterii lor sunt tare pasionați. A fost o experiență frumoasă datorită lor.

Uitându-se în urmă, Justin Carter poate să identifice jucătorii care l-au ajutat să crească, să se maturizeze, își aduce aminte de momentele frumoase, dar și de greșelile pe care le-a făcut. Toate experiențele din diferitele țări în care a jucat l-au format, iar acesta este hotărât să dea înapoi următoarei generații ceea ce a învățat.

Tocmai de aceea, Carter a pornit un proiect pentru tineri, format din două părți: Envision Hope și Provision. Primul se axează pe mentorarea copiilor care au nevoie de ajutor psihologic, de ajutor în legătură cu școala sau de mâncare. Al doilea este un program de baschet, în cadrul căruia copiii sunt învățați elementele de bază din baschet.

Le spun mereu că fundamentele sunt importante și că ele te pot duce departe. Nu trebuie să încerce să fie spectaculoși, ci să se concentreze mai întâi pe lucrurile de bază.

În primul an, proiectul a avut 53 de copii, iar în al doilea an a ajuns până la 103. Justin speră ca numărul participanților să continue să crească, fiind conștient de importanța pe care mentoratul o poate avea în viața unui tânăr:

Sunt unele lucruri pe care nu vrei să le vorbești cu părinții. De aceea, trebuie să ai și un „frate mai mare”, cineva cu care să poți vorbi oricând și despre orice. Să te ajute să treci peste dificultăți, fie că îți explică cum să clădești un zid sau îți răspunde la curiozități, la întrebări pe care nu le poți pune părinților, verișorilor etc.

Chiar dacă în continuare joacă baschet și o face la un nivel foarte bun, Justin Carter și-a găsit deja drumul pentru următoarea etapă iar gândul său este în Statele Unite, acolo unde îl așteaptă peste 100 de copii.

Am văzut o nevoie în Nebraska și am încercat să o acopăr. Mi-ar plăcea să antrenez, e pasiunea mea. În fiecare an e dificil să plec. Aș vrea să rămân să lucrez cu copiii. Încerc să aflu constant despre ei și să îi încurajez să muncească până când mă întorc.

*foto: Filip Istrate