Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

LNBM - Cei mai buni marcatori ai sezonului 2013-2014

Radu Bărăian

Radu Bărăian
14.06.2014

Sezonul 2013-2014 din Liga Naţională de Baschet Masculin s-a încheiat cu CSU Asesoft Ploieşti câştigând titlul de campioană a României pentru a 10-a oară. Cu toate acestea, cei mai buni marcatori ai sezonului nu au venit de la campioană, ci de la CSU Sibiu şi "U" BT Mobitelco, mai exact sârbul Milos Bojovic şi americanul Darius Hargrove

Milos Bojovic, extrema Sibiului, a bifat 28 de meciuri pentru galben-albaştri în stagiunea recent încheiată. Sârbul a terminat sezonul pe prima poziţie la capitolul mediei de puncte marcate pe meci cu 19.5, fiind urmat de Zlatko Jovanovic (BC Timişoara) cu 19.0 puncte marcate pe partidă, respectiv de Goran Martinic cu 18.8. De asemenea, Bojovic s-a situat o perioadă foarte bună de timp pe primul loc şi la capitolul punctelor înscrise în total. Însă, odată cu eliminarea Sibiului din play-off chiar de "U" BT Mobitelco Cluj, poziţia lui Milos era pusă în pericol de Darius Hargrove, americanul reuşind în cele din urmă să-l depăşească pe adversarul sibian. 

Top-ul jucătorilor cu cele mai bune 10 medii de puncte marcate pe meci în campionat: 

Astfel, Darius Hargrove, una dintre principalele arme ale Clujului în acest sezon, a marcat cele mai multe puncte în LNBM în 2013-2014, 628 la număr. Darius a jucat 37 de meciuri pentru ardeleni, ajungând cu aceştia să dispute finala mică cu BC Mureş. Pe următoarele 2 locuri în clasamentul celor mai multe puncte marcate, extrema din Statele Unite a fost urmată desigur de Milos Bojovic cu cele 565 de reuşite, iar pe locul 3, Gerald Lee, dacă mai reuşea încă 3 puncte în plus în decisivul cu Oradea îl devansa pe Bojovic şi termina cu 566, dar aşa pivotul campioanei a rămas la 563 de puncte puse pe tabela de marcaj în primul său sezon în România. Totodată, de reamintit este faptul că, Hargrove a fost în sezonul 2008-2009 al 4-lea cel mai bun marcator din România cu 549 de puncte, iar în stagiunea 2009-2010 a fost tot al 4-lea, însă cu 682 de puncte. 

Top-ul celor mai buni 10 marcatori din Liga Naţională de Baschet Masculin:

Ca un amănunt interesant, Milos Bojovic şi Darius Hargrove au marcat împreună 1193 de puncte cu 214 mai puţin decât a marcat toată echipa celor de la Farul Constanţa pe parcursul întregului sezon regulat. 

*Foto: Facebook CsuFans Sibiu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!