Echipa națională de baschet masculin a României a suferit un eșec în fața Bosniei-Herțegovina, scor 79-84, în prima confruntare oficială consemnată în baschetul masculin între aceste țări. Meciul contează pentru calificările la Eurobasket 2013, eveniment ce va avea loc anul viitor în Slovenia.

Nimic surprinzător sau ieșit din comun până aici. Și nu spun asta cu vreo urmă de ironie ci pentru că aceasta este realitatea. Iar unora dintre noi le place să trăiască cu picioarele pe pământ.

Care este această realitate?

Aceea în care Mirza Teletovic, cel mai bun marcator al sezonului regulat din Euroliga masculină, ajutat de Nihad Dedovic, jucător legitimat în ultimii cinci ani la FC Barcelona (dar împrumutat în fiecare vară la altă echipă), imensul Nedzad Sinanovic, pivot de Euroligă și Liga ACB, sau alți jucători cu valoare în mod evident mai ridicată decât a campionatului nostru intern, acolo de unde provin majoritatea componenților lotului național al României, precum Zack Wright sau Elmedin Kikanovic, au depășit reprezentativa României.

Diferența a fost mică. Cinci puncte. Dar asta se întâmplă într-un meci. Credeți că se repetă cu alte ocazii?

Jocul Bosniei a funcționat ceva mai mult de o repriză. Perioadă în care a construit un avantaj consistent, la un moment dat de peste 20 puncte pe tabela de marcaj. Apoi a început să se strice treaba pentru ex-iugoslavi. Reamintim că au jucat în cursul zilei de marți și au pierdut în fața Georgiei, dar au revenit de la minus 21 puncte pentru a avea șansa victoriei și cinci secunde de joc. Totul în șapte oameni. Aceeași care au jucat și în această seară la Sibiu.

De cealaltă parte, România a avut momente în care a jucat inteligent, deși aceste situații nu s-au perpetuat. Tricolorii au beneficiat de o nouă prestație solidă din partea liderului Vlad Moldoveanu.

Poate că pentru unii e deranjantă această afirmație. De asemenea, faptul că a jucat din nou 39 de minute în condițiile în care de multe ori acest lucru s-a întors împotriva lui, a jucătorului numărul 1 din echipa României, nu e pe placul unor oameni. Dar adevărul este că Vlad a făcut din nou tot ce a depins de el pentru a-și ajuta echipa să triumfe. E drept, a aruncat cel mai mult, însă nu vorbim despre un raport ieșit din comun. De asemenea, din punct de vedere defensiv s-a implicat și a fost foarte activ la recuperare, beneficiind desigur și de blocajul defensiv al unora dintre colegii săi. Lucru destul de vizibil și îmbucurător, pentru că sunt atâtea cazuri în care jucătorul român uită să fac lucruri elementare în baschet. Rezultatul se vede în cele 17 recuperări ofensive și mai ales raportul general de 44-34, obținute în fața naționalei Bosniei cu jucători mari, dar care a avut destule probleme. Însă meritele jucătorilor noștri nu se măsoară în direct raport cu problemele adversarului. Sunt ale bosniacilor și ei trebuie să și le gestioneze. Noi tot ce putem sau ceea ce ar fi trebuit să facem mai mult era să profităm de această conjunctură. Am făcut-o, însă cu prea mult respect și cu mult prea puțină inspirație din punct de vedere ofensiv. Acest ultim aspect tind să-l atribui lipsei de valori individuale în raport cu cele ale adversarului în acest meci.

La modul general angajamentul echipei naționale a României a fost surprinzător de ridicat. Acest lucru este iarăși îmbucurător. Din nou, similar jocului cu Olanda de pe teren propriu, tricolorii au avut grijă de minge. Nu este Bosnia cea mai rapidă echipă de pe planetă, dar dacă îi oferi mingea te va pedepsi cu siguranță. Revenind însă la combinația de angajament și grijă la posesia mingii, de aici putem trage concluzia că în acest moment jocul României este în urcare. Nu spectaculoasă, nu foarte vizibilă. Dar în urcare!

Alte lucruri importante consemnate în acest meci au legătură cu echipa Bosniei-Herțegovina. Aceasta a fost și mai eficientă la minge. A pierdut doar șapte mingi. Ex-iugoslavii nu s-au avântat în joc. Nu aveau de ce s-o facă. În șapte oameni pentru a doua oară săptămâna aceasta, fiecare dintre ei fiind la al 4-lea meci în ultimele zece zile, e imposibil să joci ritmat. Cu atât mai mult cu cât jucători ca și Sinanovic sau Kikanovic nu sunt construiți pentru un baschet în viteză.

O altă realitate pe care am constatat-o la fața locului, în Sala Transilvania din Sibiu, are legătură cu atmosfera din jurul echipei naționale. Nu știu exact cum se simt jucătorii între ei, deși tin să cred că nu există probleme, majoritatea dintre ei jucând împreună la nivel juvenil, ori cunoscându-se extrem de bine din campionatul intern. Însă în jurul naționalei este un aer, așa, deranjant pentru un simplu privitor.

Să explic la ce mă refer. Nu știu câți dintre cei prezenți în sală au urmărit reacțiile doamnei Carmen Tocală în timpul jocului cu Bosnia-Herțegovina. Lucrurile au luat amploare în sfertul decisiv, pe fondul revenirii furibunde a tricolorilor, împinși de la spate de senzaționalul public sibian, care a primit ajutor de această dată și din alte orașe ale țării. Fostul președinte al FR Baschet a reacționat în manieră incredibilă, fiind extrem de expersivă și de vocală în momentul în care Octavian Popa Calotă a fost retras pe banca de rezerve undeva spre sfârșitul celui de-al 4-lea minut din sfertul decisiv. Am înțeles perfect relația publicului pentru că a fost întemeiată, mai ales că Octavian Calotă a jucat la Sibiu atâția ani. Dar șeful ANST nu a luat loc în mijlocul galeriei. Pentru că ea are altă funcție. Una care obligă la niște lucruri.

Apoi reacțiile cu acoperitul feței cu mâinile, ridicatul în picioare de pe băncuța pe care a șezut alături de Horia Păun, ori semnele a lehamite pentru orice schimbare operată de banca tehnică, au confirmat părerea subsemnatului că doamna Tocală nu îl înghite pe selecționer. 

Același lucru pe care l-am sesizat și în comentariul lui Petre Brănișteanu la DigiSport în meciul din Georgia. Dar să revenim la meciul cu Bosnia.

Reacția la trimiterea în teren a lui Paul m-a nedumerit. E drept, Calotă jucase bine și a fost atent la controlul mingii în perioada petrecută pe parchet. Dar să reacționezi în asemenea manieră în calitate de fost președinte al federației și - să ne înțelegem foarte clar - de viitor șef al baschetului românesc nu e acceptabil.

Totuși care este problema?

Mihai Paul nu este jucător din echipa națională a României? Nu a fost el inclus în lotul pe care federația l-a convocat, nicidecum nu actualul antrenor? Pentru că se repetă pentru a nu știu câta oară, indiferent de numele celui de pe banca tehnciă, ca selecția jucătorilor să fie făcută de federație și nu de antrenor. Acesta este motivul real pentru care anumiți antrenori români, destul de bine cotați în momentul de față în țara noastră, nu acceptă echipa națională. Ei trebuie să trăiască din baschetul românesc. Cei străini vin și pleacă. Prea puțini rămân. Pentru ei piața este mult mai largă. Cei români ori își găsesc în Divizia A, realizând un venit bun raportat la nivelul de trai din România, ori rămân la juniori sau se orientează către alte cariere.

Așadar, Mihai Paul face parte din lotul echipei naționale a României convocat de federație. El are același statut precum Titus Nicoară, Vlad Moldoveanu sau Andrei Mandache. Nici mai sus, nici mai presus. Oare?

Nu sunt avocatul lui Miță. El a avut probleme în meciul din Georgia. Nici astăzi nu a strălucit. Dar dacă nu este bun de ce nu impune federația o nouă regulă și anume de a nu-l mai folosi?

Sau alta este de fapt problema? Mladen Ostojic. Am auzit tot felul de vorbe după meci. Cică ar fi făcut niște schimbări pentru că este bosniac. Clasic, tipic românesc! Suferim de scenarită de parcă toți ar fi exact ca și noi. De aici poate să înțeleagă fiecare ce vrea.

Însă ceea ce s-a întâmplat la încheierea meciului, în parcarea Sălii Transilvania, este iarăși ceva inexplicabil. Pot înțelege conflictul lui Ostojic cu asistentul său și reacția nervoasă a tehnicianului. Chiar dacă nu mi se pare normal ca scena să se întâmple în timpul meciului, în prezența a sute de oameni și în fața jucătorilor. Dar e mai greu de digerat faptul că Ostojic a ieșit din sală și nu a fost băgat în seamă de nimeni după ce în urmă cu mai puțin de două luni a fost anunțat drept antrenor al echipei naționale de oamenii care acum îl ignoră. După înfrângere nu avem nevoie de antrenor?

Dar vă spun eu ce se întâmplă de fapt în realitate. Nu există nimic pus la punct. Aducem antrenor cu mai puțin de o săptămână înaintea startului campaniei de calificare. Nu există un plan, o strategie. Nu evoluăm deloc. Batem pasul pe loc și apoi mai marii federației se supără pe toată lumea, având pretenții absurde după ce timp de un sezon întreg nu se interesează, dar absolut deloc de soarta jucătorilor.

Referitor la reacțiile necontrolate ale unor oficiali. În cazul de față ale doamnei Carmen Tocală. Acești oameni trebuie să înțeleagă că fiecare poate avea o opinie. Inclusiv ei înșiși. Chiar dacă e foarte dificil să te poți controla într-un meci cu asemenea final ești obligat s-o faci. Nu se poate altfel. Trebuie să-ți păstrezi părerea pentru tine. Dacă mai ai nevoie pe viitor de oamenii care consideri că te-au deranjat sau au greșit. Însă știm foarte bine că FR Baschet nu va mai avea nevoie de Mladen Ostojic după această campanie. Iar dacă lui Miță Paul nu îi convine că provoacă astfel de reacții din partea unor oameni cu influență să îndrăznească să nu se mai prezinte la echipa națională.

Pentru a încheia. Spania nu ar fi campioană europeană dacă Sergio Scariolo ar avea parte de ceea ce are Mladen Ostojic. Asta e clar.