Singurul meci desfăşurat la sfârşitul acestei săptămâni în Divizia A masculin a avut loc vineri (03.02), la Arena Antonio Alexe din Oradea. Şi ce meci a fost.

Campioana în exerciţiu a României, U Mobitelco Cluj-Napoca, a dispus de CSM Oradea cu scorul de 67-63. Confruntarea, una de mare rafinament tactic, a fost transmisă în direct de către DigiSport 3.

Cine înţelege sportul cu mingea la coş din punct de vedere tactic a fost extrem de încântat de baschetul oferit de cele două protagoniste. Sigur, la prima vedere, uitându-ne pe statistică, în special în dreptul procentajelor, avem tendinţa să tragem concluzii pripite. Acestea au contribuit la un rezultat în care niciuna dintre protagoniste n-a atins pragul de 70 puncte. Şi ce dacă?

Confruntarea s-a derulat sub semnul echilibrului de la un capăt la celălalt. Uitându-mă către ambele bănci, acolo unde antrenorii au gesticulat şi îndrumat jucătorii în permanenţă, făcând risipă de efort intelectual la fel de intens precum au alergat şi luptat cei 17 jucători care au intrat pe parchet, m-am convins de faptul că cei doi nu sunt întâmplător printre cei mai apreciaţi antrenori din România la momentul prezent. Activitatea lui Marcel Ţenter şi Cristian Achim a fost extrem de vizibilă în modul de exprimare al celor două echipe.

Atractiv, din punct de vedere propriu şi personal, a fost modul în care Ţenter a folosit registrul tactic pe faza defensivă. El a schimbat în mare succesiune aşezarea în apărare. Au fost multe faze de joc în cadrul cărora U Mobitelco a schimbat apărarea pe aceeaşi posesie a adversarului. Clujenii au depus un efort fizic de netăgăduit şi s-au aşezat în defensivă zonă clasică, ori pe scheme în care au fost menite a anihila principale pericole ofensive ale adversarului.

Concludente sunt situaţiile în care Clujul a folosit încă o dată apărarea box and one după intrarea în teren a lui Silviu Lupusavei, un real pericol chiar şi pentru redutabila apărare a campioanei. CSM Oradea a avut şansa de a se desprinde la mai mult de patru puncte în două rânduri:

1. În prima repriză la scorul de 28-24, când apărarea menită să-l anihileze pe Lupusavei s-a concretizat într-un contraatac ucigător transformat în coş de oaspeţi. Prompt, Achim a cerut imediat timp de odihnă. Lucru extrem de inspirat din partea antrenorului orădean. Desigur Ţenter a schimbat sistemul defensiv după reluarea jocului, dar dacă omologul său nu ar fi sesizat acest gest tactic, meciul putea fi ucis încă de atunci. Exemplul cel mai bun este meciul campioanei cu CSU Ploieşti din prima etapă a returului. Atunci când Arnautovic nu a replicat la acelaşi tip de apărare împotriva lui Arvydas Cepulis, iar defensiva lui U Mobitelco a maltratat ofensiva prahoveană, lucru care de fapt a decis meciul respectiv.

2. În sfertul decisiv, la scorul de 58-54, imediat după un timp de odihnă, oaspeţii s-au aşezaz din nou în box and one. Orădenii au venit cu lecţia învăţată şi au încercat să joace patru la patru pe faza ce putea desprinde pe CSM la mai multe puncte pe tabela de marcaj. Ce s-a întâmplat? Milos Markovic a preferat o acţiune individuală pe partea greşită, cea stângă (acolo unde trebuia izolat jucătorul cu numărul 6 de la amfitrioni), care l-a implicat şi pe apărătorul lui Lupusavei în faza respectivă. În locul unui pick and pop cu Pesic, unul dintre cei mai buni aruncători de la Oradea ce nu poartă prenumele de Silviu, care automat ar fi generat o situaţie extrem de avantajoasă gazdelor cu trei oameni pe semicerc, Markovic fiind în mână la acest meci, al treilea jucător pe faza respectivă fiind Navickas, un alt ţintaş suficient de înzestrat de a îngropa o aruncare de la distanţă, faza a fost stricată de acţiunea individuală a lui Markovic care a intrat într-ul duel cu o apărare zonă, acel pătrat (box) al schemei pe care Ţenter o foloseşte extrem de des şi cu mare chibzuinţă. Bine-nţeles Oradea a ieşit cu mâna goală din acea fază şi a ratat şansa de a se desprinde. U Cluj, echipa mai experimentată, a profitat de această situaţie şi a întors rezultatul impunându-se.

Ceea ce este îmbucurător din punct de vedere al românului consumator de baschet este faptul că tânărul Alex Pop este o adevărată bestie din punct de vedere defensiv. El joacă foarte agresiv fiecare fază de apărare a echipei sale şi respectă întocmai ceea ce i se impune dinspre banca tehnică. Faptul că nu are niciun fel de emoţii şi nu se teme de capacitatea adversarului de a puncta ori de a-l surprinde îi conferă un important avantaj în duelurile om la om. Inteligent, el are capacitatea de a juca foarte util şi schemele colective din punct de vedere defensiv ale echipei sale.

Cum s-a impus echipa din Cluj?

E limpede. Prin intermediul aceluiaşi tandem ce nu conteneşte să maltrateze echipa orădeană şi totodată pe fanii acestei formaţii. Krstanovic şi Dykes au ţinut pe U Mobitelco în meci pe parcursul primului sfert, atunci când aceştia au combinat pentru 19 din totalul de 21 puncte ale echipei. Vorbim despre o perioadă de joc în care gazdele au încercat să se apere om la om. Au urmat zece minute de joc în care cei doi nu au punctat, dar a fost limpede pentru cei care cunosc istoricul confruntărilor Oradea - Cluj că este doar linişitea ce a precedat furtuna. Iar aceasta s-a dezlănţuit în repriza a doua.

Kyndall Dykes nu a putut fi oprit de nimeni şi nimic. CSM a alternat mai multe sisteme defensive şi s-a încercat dacă nu anihilarea, cel puţin limitarea celor americanului şi cea a lui Krstanovic. Având în vedere că nu a comis nicio greşeală personală în prima jumătate, Sasha Topcov a jucat mult mai agresiv decât o face de obicei în apărare. El a creat probleme lui Krstanovic în anumite situaţii şi zone ale terenului prin acest mod de abordare. Însă avantajul taliei, coroborat cu tehnica fantastică pe aruncarea din întoarcere, pe pivotare, l-au făcut pe Krstanovic un jucător dificil pentru inimosul pivot sârb al gazdelor. Astfel, Achim a jucat cu Bogdan Ţibîrnă. O decizie ce mi s-a părut stranie, însă nu se poate spune că a fost nechibzuită. Mâinile foarte lungi şi plasamentul suficient al ieşeanului l-au scos din ritm pe Krstanovic. Acesta a şi fost atenţionat de către Ţenter să nu forţeze pe aruncări din interiorul spaţiului de trei secunde. Însă problema a venit din arsenalul extrem de bogat al lui Zoki. El nu a mai punctat de sub coş, dar a făcut-o de la depărtare, acolo unde Ţibîrnă nu este la fel de redutabil sau din anumite motive nu se aventurează. Poate e lipsă de experienţă, poate nu este obişnuit îndeajuns cu jocul la depărtare de coş în apărare. Mai ales când trebuie să joci împotriva celui mai bun şi complet pivot ofensiv din România.

Însă cel mai mult, din punct de vedere al fanului orădean, a durut incapacitatea CSM-ului de a-l struni pe Dykes. Acesta a marcat tot ce a contat. Nu a irosit nicio aruncare ce putea să creeze dificultăţi campionilor. De ce nu poate fi apărat Kyndall de către Oradea?

Pentru că nu are niciun jucător suficient de bun din punct de vedere al calităţilor pentru faza defensivă şi capabil să-i facă faţă din punct de vedere fizic. Se poate spune că arsenalul lui Dykes este previzibil. Nu-mi permit să-l cataloghez simplist, dar cu certitudine există anumite lucruri pe care le face în mod repetat şi chiar obsesiv. Dar este înfricoşător de eficient la ce ştie să facă. Aruncarea de la semidistanţă, rezultată din nişte mişcări foarte rapide, executată de la o înălţime la care jucătorii de pe posturile 2, 3 şi chiar 4 (pentru că au fost momente când Pesic a jucat împotriva lui Dykes) efectiv nu pot să ajungă.

Pe de altă parte din punct de vedere ofensiv, cu un puternic accent pe partea de finalizare, toţi ceilalţi jucători ai campioanei au fost anihilaţi. Sau, cel puţin, nu au fost îndeajuns de solicitaţi încât să conteze. Însă dacă ne uităm la statistica aruncărilor lui Vladimir Mijovic şi David Lawrence, putem spune că împotriva acestora s-au găsit resurse de a fi anihilaţi. Când un jucător nu marchează mai mult de 5 sau 6 puncte în 26, respectiv 39 minute de joc şi te uiţi ce procentaje au, poţi să spui că există o problemă.

În plus, cei doi fundaşi, Mihai Paul şi Jerome LaGrange, au combinat pentru 3 puncte în 46 minute cumulat, Iarăşi o mare problemă pentru ofensiva campioanei. E limpede că cel puţin din punct de vedere ofensiv Clujul resimte absenţa lui Mihai Silvăşan, jucător foarte capabil la aruncările de la distanţă, chiar dacă nu dispune neapărat de un arsenal ofensiv prea diversificat. Asemenea lui Dykes, dar sub cu totul alte auspicii, căpitanul naţionalei face foarte bine ceea ce ştie, iar acest lucru este suficient pentru a aerisi jocul echipei sale. Unul care nu se bazează foarte mult pe o circulaţie bună a mingii în atacul poziţional. Însă, un alt lucru care mi-a sărit în ochi pe parcursul meciului de aseară, campionii nu se tem (deşi am impresia că nu este termenul cel mai potrivit) să atace coşul advers pe atacuri foarte rapide sau pe contraatac. Chiar dacă nu este o identitate a echipei pe care o pregăteşte şi chiar cred că nu este un lucru care să îi convină foarte mult lui Marcel Ţenter, Clujul poate produce cu relativă uşurinţă puncte în jocul de tranziţie. Atunci când dispui de Kyndall Dykes şi chiar de un David Lawrence care şi atunci când merge şchiopătează însă extrem de serios şi foarte bine pregătit din punct de vedere fizic, acest lucru e posibil. Iar capitolul fizic a fost clar de partea campioanei în meciul de la Oradea.

În ceea ce o priveşte pe CSM Oradea, procentajul aruncărilor de două puncte vorbeşte de la sine. Nu se poate câştiga un meci la nivel de Divizia A cu 38% la acest procedeu. Mai ales când nu ai oameni capabili să obţină vizite, cu relativă uşurinţă, la linia de pedeapsă. Ţenter a spus un lucru important după meci: Lupusavei a muncit foarte mult pentru tot ce a obţinut. Aş completa această afirmaţie prin faptul că CSM Oradea a muncit foarte mult pentru ce a obţinut în acest meci.

Elevii lui Cristian Achim s-au autodepăşit la capitolul recuperări, cu precădere ofensive. Nu s-a întâmplat prea des ca CSM-ul să-şi domine pe alocuri adversarul, când vorbim despre unul de calibru, la acest capitol. Oradea a avut 13 recuperări sub coşul advers, şapte dintre ele obţinute în primul sfert. Acestea au oferit bihorenilor un start suficient de bun de meci şi din această cauză Oradea a jucat de la egal la egal cu campioana timp de 40 de minute.

Sunt de părere că Oradea refuză în mod cu totul inconştient să joace şi pe contraatac. Asemenea partidei de la Brazi, CSM-ul a refuzat cu seninătate să meargă pe contraatac sau să întreprindă acţiuni în viteză pentru că se complace în situaţia că nu are niciun avantaj fizic în faţa adversarilor de frunte în Divizia A. Pentru a-i bate pe cei mai buni trebuie să te perfecţionezi şi să devii capabil să joci şi în condiţiile agreate de adversar. Pentru că nu e posibil să joci în permanenţă ce-ţi convine, ce îţi place şi îţi conferă un avantaj. În afară de asta, orice echipă are nevoie şi de puncte uşoare. O apărare forte bună se concretizează cu puncte la celălalt capăt al terenului. În baschetul modern nu este suficient să scapi fără puncte încasate. Trebuie să gândeşti precum la şah, cu mişcări înainte.
Nu poţi să câştigi împotriva campioanei şi vicecampioanei României jucând pe atac poziţional timp de 40 de minute. Chiar dacă sunt conştient de armele CSM-ului. Principala fiind inteligenţa tactică. Registrul tactic este respectat cu sfinţenie din acest punct de vedere, însă datorită acestui mod de abordare bihorenii nu izbutesc să surprindă. Astfel, au fost extrem de multe situaţiile în care s-a jucat pe atac poziţional, cu echipa adversă aşezată pe poziţii prestabilite. Apărarea fiind aşezată şi în mod limpede conştientă de ce ştie şi vrea să facă adversarul s-a opus acestuia. Astfel au rezultat spargerile lui Nemanja Maric ale cărui poziţii de aruncare au fost anihilate extrem de bine, acesta fiind obligat să întoarcă mingea în afara semicercului. De aceea Nemanja a fost din nou jucătorul cu cele mai multe posesii pierdute şi a avut un procentaj de 10% la aruncările din acţiune!

Nici celălalt jucător important al CSM-ului, Milos Pesic, nu a strălucit din punct de vedere ofensiv. Extrem de elegant şi tehnic, dar împerechiat cu jucători mari însă inteligenţi şi la fel de înzestraţi în orice zonă de teren, Milos a ratat de şapte ori de la distanţă pentru că a aruncat previzibil şi contestat sau din cauza faptului că nu a avut posibilitatea de a ajunge mai aproape de coş.

Jucătorii români folosiţi de către Cristian Achim în acest meci au fost suficient de buni. Fiecare dintre ei, în acest moment al carierei lor, sunt jucători de echipă ce deţin calităţi folositoare CSM-ului. Niciunul nu dispune de acel ceva care îi poate propulsa cu un alt statut. Însă Lupusavei a fost considerat un real pericol de echipa campioană. Ştim de ce s-a întâmplat acest lucru. Pentru că este criminal la aruncări şi nu îi tremură mâna. Niciodată! Rareş Paşca este un jucător de apărare important însă el nu a avut ce să-i facă lui Dykes. În schimb a înscris de două ori de la distanţă. În fine, Bogdan Ţibîrnă nu a excelat împotriva lui Krstanovic. Dar ce jucător român poate să facă acest lucru împotriva lui Zoki? Bogdan a fost foarte bun, chiar dacă acest lucru nu se vede pe statistică. E posibil ca totuşi pentru CSM să fi fost mai bine un final cu Topcov în teren, chiar şi pentru simplul fapt că din punct de vedere ofensiv existau mai multe şanse, mai multe posibilităţi, cunoscut fiind jocul foarte bun pe combinaţiile cu pivotul atunci când Sasha este pe parchet.

La modul cel mai simplu putem spune că U Mobitelco Cluj a învins datorită superiorităţii tandemului Krstanovic - Dykes, cu un evident plus pentru american, incapabil să rateze vreo aruncare importantă în acest meci, incluzând un procentaj perfect la linia de pedeapsă. De ce a fost posibil acest lucru vă întrebaţi? Un răspuns simplu ar fi acela că CSM Oradea nu dispune în acest moment de nici măcar un jucător suficient de bun pentru a-l opri în relaţia unu la unu pe american.

În analiza unui meci nu există loc de evaluarea arbitrajului. Însă în acest caz se impune o precizare. Cavalerii fluierului au avut inspiraţia de a permite jocul fizic şi pe alocuri la limită, dacă nu chiar peste limită, dar au făcut-o în spiritul jocului. Din acest motiv ei trebuiesc felicitaţi. Pentru că un meci cu orice atingere sau contact fluierat ar fi condus la tensiuni inutile, cu jucători importanţi retraşi pe bancă pentru a-i proteja respectiv cu ajustări de natură tactică pe care antrenorii le-ar fi făcut pentru că ar fi fost constrânşi, tot aşa, pentru a proteja respectivii jucători.

Însă istoria acestui meci s-a scris dincolo de jucători, de lipsa sau plusul lor de inspiraţie. A fost un meci în care priceperea antrenorilor a eclipsat pe toată lumea care nu se numeşte Kyndall Dykes. Şi de aceea, un pasionat de tactică îşi scoate pălăria în faţa celor doi antrenori şi al baschetului pe care îl promovează. Avem specialişti în România. Avem specialişti români.

Nu contenim să vorbim sau să ne întrebăm ce este util baschetului românesc. Ei bine, Marcel Ţenter şi Cristian Achim ne-au arătat în cursul serii de vineri ce este într-adevăr în folosul sportului cu mingea la coş din ţara noastră. Înainte de a-i critica, pentru că orice susţinător sau chiar privitor neutru, are de reproşat ambilor câte ceva. Poate şi eu aş avea. Dar oamenii pricep baschetul la un nivel pe care pot doar să-l admir şi să-l preţuiesc. Poate şi unii dintre dumneavoastră sunt de aceeaşi părere.

Foto: Manases Sandor - u-mobitelco.ro