Minute | 30:38 |
Puncte | 21 |
Pase decisive | 6 |
Recuperari | 2 |
Eficienta | 19 |
U-BT Cluj-Napoca a încasat marți, 21 noiembrie, a doua înfrângere din actuala stagiune a BKT EuroCup, fiind învinsă cu scorul de 92 la 70 de Gran Canaria, reprezentanta celui mai puternic campionat național al Europei.
La finalul meciului, Patrick Richard, căpitanul alb-negrilor, a vorbit despre eșecul suferit în BTarena:
Evident, suntem dezamăgiți. Nu ne dorim să primim 92 de puncte pe teren propriu. Dar am jucat împotriva campioanei en-titre, o echipă foarte bună, care te pedepsește pentru fiecare greșeală. Cred că am fost scoși din meci, avem una dintre cele mai bune defensive și suntem foarte agresivi așa că atunci când jocul e fluierat într-un anumit fel, nu mai putem fi la fel de agresivi. Însă nu caut scuze, ne-au bătut destul de clar astăzi. Le mulțumim fanilor pentru că au venit, a fost o atmosferă grozavă.
Întrebat dacă, în ultimul sfert, căderea a fost provocată de o frustrare vizavi de deciziile arbitrilor, liderul „studenților” a spus următoarele:
E în natura umană să te frustrezi atunci când lucrurile nu merg cum ai vrea, dar cred că a fost vorba de tot meciul. În prima repriză, am jucat destul de bine, am revenit de la -12 puncte, însă nu ne-am găsit ritmul în apărare pentru a-i opri pe adversari și pentru a juca așa cum ne propunem. N-am putut juca în tranziție, să oferim fanilor faze spectaculoase și să marcăm coșuri ușoare. A trebuit să jucăm pozițional la fiecare acțiune și e dificil să marchezi împotriva lor, fiindcă sunt buni în apărare. Învățăm din această partidă. Dacă vrei să fii bun în această competiție, trebuie să bați astfel de echipe. Vom învăța din asta și vom merge mai departe. E ok.
Richard a explicat și mentalitatea pe care trebuie să o aibă echipa după jocul cu Gran Canaria:
Nu se schimbă nimic. Niciodată nu suntem prea sus sau prea jos. Am câștigat multe meciuri, însă nu ne gândim că suntem Superman. Luăm fiecare partidă pe rând. Am pierdut, ne vom uita la video și vom învăța din asta. Chiar și din victorii înveți. Evident, totul e amplificat atunci când pierzi. Nu avem meci în acest weekend și cred că e un lucru bun pentru noi. Putem să ne odihnim, să ne uităm la video și să revenim pe teren mai puternici.
La final, veteranul lui U-BT a vorbit despre duelul cu Lietkabelis de săptămâna viitoare și despre revederea cu Stefan Bircevic:
Dacă obții trofee cu cineva, persoana respectivă îți devine frate pe viață. Așa că el va fi mereu fratele meu. Ne odihnim și apoi începem să ne concentrăm pe meciul cu Lietkabelis, va fi un joc greu. E o competiție dificilă.
Încleștarea dintre U-BT Cluj-Napoca și Lietkabelis are loc miercuri, 29 noiembrie, la ora 19:00, în BTarena.
*foto: Manases Sandor/u-bt.basketball
Transfer de senzație realizat de o echipă din baschetul masculin românesc
Victorie de poveste pentru U-BT Cluj-Napoca, la capătul unui nou duel cruci...
U-BT Cluj își ia revanșa pentru rezultatul din tur și câștigă derby-ul cu C...
U-BT Cluj își ia revanșa pentru rezultatul din tur și câștigă derby-ul cu C...
Mihai Silvășan: „Urmează alte bătălii pe care trebuie să le câștigăm”
Victorie de poveste pentru U-BT Cluj-Napoca, la capătul unui nou duel cruci...
3 comentarii la aceasta stire:
Delekon :
Si totusi
cu 1 an în urmă (22.11.2023)Stiau dinainte ce arbitri vin, poate trebuia planificat pentru asta.
De exemplu, descărcat din faulturile de SG pe Maciuca ca sa poata respira Guzman.
TitiAcs:
Sorry
cu 1 an în urmă (22.11.2023)Dar unde am ajunge dacă am studia pe video pe fiecare arbitru și toanele lui ? In plus brigăzile nu sunt fixe și de fiecare data nu ști peste ce "jupîn" dai. Adaptarea la arbitraj, da, sunt de acord că se putea face din repriza a doua. Aici poate un minus pentru staff-ul tehnic.
Din păcate aseară s-a văzut pur și simplu o diferență de valoare, la care s-a adăugat și diferență fizică ( media de vîrstă, net în defavoarea noastră), apoi ai noștri nu au prins o seară bună ( nu numai Cățe a fost out of the game ! ). Dar pur și simplu am întîlnit o echipă absolut completă și chiar dacă, să presupunem, am fi avut 3 jucători în mînă, tot nu puteam face mai mult, poate limitarea diferenței. Ei au avut doar un jucător "mînă moartă".
Silvois :
Stiam
cu 1 an în urmă (22.11.2023) Raspundecu totii ca va fi asa, normal, insa, ca pana la ora meciului aveam dreptul sa speram. E mare lucru sa ajungi doar in pozitia de a juca cu astfel de echipe, doar in astfel de meciuri stii exact cat e ceasul pentru tine, putini au sansa de a sustine asemenea examene! U este privilegiata sa fie printre aceia putini, si-a construit acest privilegiu prin munca sustinuta din ultimii ani. Da, in momentul asta stim ca suntem inca departe de a fi o echipa mare, dar mai stim ceva, tot in in acest moment, noi suntem imediat dupa monstri de la Gran Canaria!
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!