Branko Cuic, sârbul care se află la al patrulea sezon consecutiv la ”U” Mobitelco, a povestit pentru site-ul oficial al vicecampioanei despre începuturile lui în baschet, ce sporturi a practicat înainte, cum a ajuns la Cluj și cât mai vrea să joace în maioul alb-negru, ce face în timpul liber și de ce e ”cel mai bun prieten al arbitrilor” în timpul meciurilor.

Prima conferință de presă a lui Branko Cuic la ”U” Mobitelco.

Primul meci la ”U” (amical).

Am început la 14 ani, până atunci am jucat fotbal și handbal. Am fost infectat cu "virusul baschet" uitându-mă la televizor, atât la meciurile echipei naționale a fostei Yugoslavii, care a dominat Europa în aceea perioadă, cât și la Cibona și Partizan. Asta m-a motivat să fac baschet. Apoi, acest sport mi-a intrat în sânge și nu am mai renunțat. Am jucat în orașul natal, Zrenjanin, iar la 16  ani eram deja în echipa națională de juniori. Am avut noroc să lucrez cu Kosta Jankov, antrenorul care a câștigat de trei ori Euroliga cu Yugoplastika. A fost un dar de la Dumnezeu pentru noi, copiii, să putem lucra cu acest tehnician!  Am ajuns apoi la Proletar, unde am fost desemnat de doua ori cel mai bun junior. Am plecat apoi la BEO Belgrad, unde antrenor era Alexander Nikolic, considerat de multă lume unul dintre cei mai buni antrenori din Europa. La început, a părut ca am luat o decizie bună, dar până la urmă s-a dovedit că nu a fost asa, pentru că nu am jucat foarte mult. M-am intors apoi în orașul natal pentru doi ani, am jucat și în ULEB Cup, a fost o experiență bună pentru mine. Am mai jucat un an în Muntenegru, Bosnia, Iran, Siria...

Fotbal.

Handbal.

Jucătorul în vârstă de 32 de ani spune că în 2007 când a ajuns pe Someș nu s-ar fi gândit că orașul Cluj-Napoca va ajunge a doua lui casă. Acum, Cuic e decis să-și încheie cariera la ”U”.

”U”nica iubire!

Haide ”U”!

După Siria am venit la Cluj, în urmă cu patru ani. Sincer, când am venit la Cluj m-am gândit să fiu mai aproape de familie, nu m-am gândit că voi sta atât de mult aici. Dar, am fost "virusat" de acest oraș, de fanii de aici și de clujeni. Oamenii din Cluj mi-au arătat respect, au fost onești chiar și cei care nu mă plăceau. Am încercat și încerc și acum să dau totul pe teren, am mulți prieteni și multe amintiri aici. Nu pot uita nici acum primul sezon la Cluj, când sala era plină sau finala cu Ploiești. Le arat și acum prietenilor din toată lumea imagini cu sala și fanii care crează o atmosferă fantastică! Mă simt foarte bine la Cluj, am o relație foarte sinceră cu conducerea, acum mă simt ca în familie la “U” Mobitelco BT. Niciodată nu am ascuns faptul că îmi doresc să rămân la Cluj și să îmi închei aici cariera. Dacă voi fi în continuare util acestei echipe, voi fi prezent aici!

Lucrurile nu au fost întotdeauna simple pentru el, dar prin muncă și dorința de a ajunge departe Branko Cuic a trecut peste toate greutățile, pentru el ”fiecare șut în fund a fost un pas înainte”.

Nu m-am gândit niciodată să renunț la cariera sportivă. Nu provin dintr-o familie bogată, nu am avut pe cineva care să mă împingă de la spate, să mă ajute în carieră. Am avut, însă, multe momente când lucrurile nu au mers așa cum speram... La juniori erau unii copii, ai foștilor jucători de echipa națională, care nu erau atât de buni, dar erau "împinși" în față. Psihologic, pentru copil nu este ușor de trecut peste astfel de lucruri, trebuie sa fii puternic. Nu prea ai timp de plâns, dar știi cum se spune, ceea ce nu te omoară te face mai puternic, așa că am avut destule “lovituri” care m-au impins în față în carieră. A trebuit să trag de mine și să muncesc de două ori mai mult decât alții. Poate dacă ar fi fost altcineva în locul meu, ar fi reușit să facă mai mult în carieră, dar știu cu siguranță că au fost și jucători mult mai talentați decât mine care nu au ajuns atât de departe.

Pe lângă baschet, marea pasiune a sârbului este tenisul, sport practicat și de fiica sa Tara. Faptul că stă despărțit de familie e unul din sacrificiile pe care Cuic trebuie să le facă pentru cariera de baschetbalist.

Tenisul este a doua mare pasiune, după baschet. Joc mai ales vara, când ajung acasă. M-a ajutat mult să mă menţin în formă pe perioada verii. Acum nu prea am timp, dar când vine vara orgoliul meu iese la iveală, sunt frustrat pentru că nu sunt pregătit pentru tenis. Am participat la câteva turnee de amatori în Serbia şi, credeţi-mă, cînd sunt pregătit aşa cum trebuie pentru tenis sunt puţini care ma înving. Am pierdut cinci finale consecutive la tenis şi apoi am câştigat şase la rând, sper să nu se întample la fel şi în baschet. Am pierdut trei finale, însă nu vreau să mai pierd niciuna! Fiica mea are aproape şapte ani şi a început să joace tenis. Cea mai mare parte din timpul liber o petrec cu ea şi facem o echipă foarte bună! Familia mea a rămas în Serbia, dar din când în când vine în vizită. Sigur, nu este usor să locuieşti departe de familie, este una dintre părţile mai puţin plăcute ale vieţii de sportiv.

Două dintre obiceiurile pentru care Branko Cuic e renumit în Divizia A sunt ”discuțiile” cu arbitrii din timpul meciurilor și felul cum aruncă la coș. La primul încearcă să renunțe, pe al doilea îl practică mai rar...

Poate acesta este modul meu de a schimba ceva în timpul meciului. De obicei îi întreb civilizat pe arbitri de ce au luat o anumită decizie. În acest sezon mi-am propus să protestez mai puțin la decizii, să îi las pe arbitrii să își facă treaba, iar eu să mă concentrez mai mult pe joc. Cât despre aruncatul la coș, toată această poveste pleacă de la juniorat. Degetele mele de la mâini sunt destul de mici şi uneori îmi era greu să controlez arucarea. Nu contează foarte mult stilul de aruncare, pentru că secretul în reuşita unei aruncări stă în încrederea pe care o ai. În ultimul timp nu am mai aruncat atât de des la coş în timpul meciurilor pentru că am alte atribuţii în joc şi îmi consum multă energie pentru apărare, recuperări şi pentru a conduce jocul echipei. Credeţi-ma, însă, că atunci când va fi nevoie aruncarea mea va funcţiona.

”Sacrificii” pentru ”U”

*Pomete rupt.

*Fractură piramidă nazală.