„Nu renunța niciodată. Dacă cineva îți spune că nu poți face un lucru, nu-l asculta. Asta îi învăț pe copiii mei – puteți face orice vă propuneți, orice. Indiferent ce profesie vrei să ai, poți să o faci. Dacă cineva îți spune că nu poți, ba da poți” ne-a spus Patrick Richard, jucătorul lui U-BT Cluj-Napoca, săptămâna trecută.

Mesajul jucătorului american nu este unul clișeic, ci afirmația lui este încercată și trăită pe propria piele. În 2019, după un sezon de succes petrecut în Noua Zeelandă, Richard a revenit în Europa, la Regio Emilia. Entuziasmul semnării într-un campionat precum cel al Italiei a dispărut rapid, după o accidentare suferită la primul antrenament. Au urmat câteva partide dificile și încă o accidentare mult mai gravă, la spate. În acele momente, Patrick a început să contempleze ideea retragerii, gândindu-se la familia sa și la cum va putea să se joace cu copiii lui în cazul în care durerile de spate s-ar agrava.

Însă, la fel ca de fiecare dată, soția lui, Desiree, a fost alături de el și i-a spus că nu e momentul să renunțe la baschet. De asemenea, credința în Dumnezeu l-a ajutat să treacă peste gândurile negative. Remotivat, Pat a început să meargă la terapie, hernia de disc i-a dispărut și, astfel, au început căutările pentru o nouă echipă. A urmat un nou șoc pentru Richard: nimeni nu voia să își asume riscul de a aduce în lot un baschetbalist cu probleme la spate, nimeni nu mai avea încredere în el.

În decursul următoarei perioade, jucătorul de 29 de ani s-a gândit tot mai des la cariera lui. A terminat colegiul McNeese State și a fost numit cel mai bun jucător al conferinței sale. Cu toate acestea, din cauză că a fost reprezentat de un agent care nu și-a făcut bine meseria, Patrick a ratat oferte importante. Visul de a juca în NBA îi dispăruse de ceva vreme, însă nu putea găsi nici măcar un angajament în Europa. După ce jucase în training camp la New York Knicks împotriva lui Tracy McGrady, după ce evoluase în Summer League pentru Detroit Pistons, după ce participase la cinci, șase probe, a fost nevoie de intervenția lui John Pichon, un fost coechipier de-ai săi, pentru a semna primul contract profesionist. „M-a sunat și m-a întrebat dacă vreau să joc acolo unde era el. Până în ziua de azi, îl consider responsabil de faptul că mi-a salvat cariera. Nu sunt sigur ce s-ar fi întâmplat”, mărturisește Richard.

Așadar, cariera căpitanului lui U-BT a început în liga a doua din Australia, la Sandringham Sabres. Patrick nu s-a lăsat descurajat, ci a muncit cu sârguință și în sezonul următor, 2013-2014, a semnat în Olanda, la Matrixx Magixx. De-acolo a ajuns un an mai târziu în Germania, la Mitteldeutscher, unde a impresionat, fiind votat în All-Star Game. A jucat în echipa străinilor, împreună cu Will Clyburn, Brad Wanamaker, Davis Holston și Kerron Johnson, avându-l ca antrenor pe Sașa Obradovic.

În următoarele stagiuni a jucat în Franța și în Israel, iar în 2017 a primit oportunitatea de a evolua în Spania, pentru Joventut Badalona. „Când mi-au făcut oferta am fost șocat fiindcă eram în Israel și suferisem o accidentare destul de gravă. Am lipsit 12-13 săptămâni, mi-am rupt mușchiul gambei. Cu siguranță, nu mai eram eu însumi. Am fost surprins că o echipă din ACB m-a dorit”. Totuși, Richard nu a fost speriat de valoarea ligii în care juca și a demonstrat asta în primul meci disputat în maioul Badalonei. „Am jucat contra Barcelonei pe teren propriu, cu 9000 de spectatori în tribune. Fundașul nostru era accidentat așa că am jucat eu în locul lui. Thomas Heurtel și Phil Pressey m-au presat pe tot terenul, de la început până la final”. În ciuda adversarilor redutabili, Pat a reușit 11 puncte, 7 recuperări și 2 pase decisive în 26 de minute petrecute pe teren.

Toate duelurile cu jucători precum Luka Doncic, Vasilije Micic, Daniel Theis, Curtis Jerrels, Adam Hanga, Marcelinho Huertas sau Drew Crawford l-au călit pe Patrick Richard, i-au zidit încrederea și l-au făcut un jucător mai bun. Cu atât mai mult a fost mirarea lui în vara lui 2019, când a văzut că zilele trec și nicio echipă nu îl dorește. Să fie acesta sfârșitul carierei sale?

Încă de când era mic, tatăl lui Richard i-a spus că va ajunge jucător de baschet. Chiar dacă era foarte dur cu fiul său, acesta încerca să îl motiveze să continue să se antreneze, să muncească din greu și să-și urmeze visul. Odată, când Patrick avea șapte ani, tatăl său i-a zis: ai o singură minge; dacă ratezi de trei ori consecutiv, ți-o iau pentru o săptămână. Tatăl și-a respectat promisiunea și trei săptămâni la rând i-a luat mingea lui Pat de fiecare dată când rata trei aruncări consecutive. Frustrarea copilului ajunsese la un nivel ridicat și lacrimile începeau să curgă pe obrajii săi când se gândea că nu poate să mai joace baschet timp de o săptămână. Atunci, tatăl lui Patrick i-a spus: fiule, trebuie să gândești. Am spus că îți iau mingea dacă ratezi trei aruncări la rând, dar nu am spus că trebuie să fie aruncări de la semi-distanță. Dacă ratezi de două ori, du-te aruncă de lângă coș a treia oară”. A fost prima lecție pe care Patrick a învățat-o legată de cum să își folosească mintea pe terenul de baschet, cum să joace cu inteligență.

Mai târziu, în clasa a 8-a, când antrenorul i-a spus să se apuce de alt sport fiindcă nu e făcut pentru baschet, Richard era deja pregătit. Afirmația antrenorului său l-a motivat și mai tare să demonstreze că poate să ajungă un jucător profesionist și că poate să facă tot ce își propune.

Însă, după accidentările suferite în Italia și veștile venite din Europa, Patrick începea să se îndoiască de faptul că mai poate continua în baschet. În acest context a venit oferta lui U-BT Cluj-Napoca, echipă ce i-a propus lui Richard un contract de tip 1+1. „U-BT a fost singura echipă care m-a vrut. Mi-am dat seama că Clujul mă dorește foarte mult și în momentul în care știi că ești dorit undeva, te duci. Au avut încredere în mine, cu toate că reveneam după o accidentare dificilă și nu știau multe despre mine.”

La Cluj, Patrick a găsit o formație foarte solidă, cu obiective înalte și o motivație pe măsură. Încă din primele momente, baschetbalistul de 1,93 metri a știut că echipa va avea succes fiindcă niciunul dintre coechipierii săi nu a arătat mândrie, egoism.

Fiecare a fost un star în rolul lui. Darko știa ce face el cel mai bine, Artis știa că rolul lui e să se apere pe tot terenul de la început până la final și să marcheze când rămâne liber. Dacă trebuiau să facă altceva, atunci o făceau însă fiecare își cunoștea bine responsabilitățile. Eu știam că pe finalul meciurilor strânse trebuie să îmi asum aruncările dificile. Coechipierii mei aveau încredere în mine și nimeni nu se supăra dacă aruncam și ratam. Toată lumea mă încuraja și îmi spunea că are încredere în mine. Totul a început cu antrenorii: ne-au spus că dacă jucăm bine în apărare, atunci ne dau libertate în atac. A fost distractiv.

Cu siguranță nu toate momentele au fost plăcute. Pentru a-și îndeplini obiectivele, jucătorii lui U-BT au muncit din greu la antrenamente, fiind conduși de un duet format din Dusko Vujosevic, unul dintre cei mai importanți antrenori din istoria Europei, și Mihai Silvășan, un simbol al clubului transilvănean. De multe ori, antrenamentele s-au prelungit până seara târziu și, astfel, oboseala i-a cuprins pe sportivii alb-negri.

Însă, tot efortul depus s-a materializat curând, iar U-BT a avut rezultate foarte bune atât pe plan intern, cât și pe plan extern. Mai întâi, ardelenii s-au calificat în faza a doua a FIBA Europe Cup. Apoi, pe teren propriu, clujenii au cucerit Cupa României, după o finală cu CSM Oradea, iar, după câteva săptămâni, U-BT Cluj-Napoca a avansat în sferturile competiției europene. În același timp, în momentul suspendării campionatului național, elevii lui Silvășan ocupau prima poziție. „Evident, sezonul a fost excelent. Partea tristă e că nu am putut să terminăm campionatul, având o echipă așa de bună”, explică Patrick Richard.

Datorită felului în care a evoluat, Patrick a fost foarte rapid îndrăgit de către suporterii ardeleni. De asemenea, un alt motiv al aprecierii de care s-a bucurat liderul clujenilor a fost seria de filmulețe Petrică în Ardeal. La propunerea preparatorului fizic Andrei Bălan și a kinetoterapeutului Adrian Resteman, Richard a acceptat să fie filmat în diverse ipostaze ce se leagă de cultura și tradiția românească. Treptat, Pat și familia lui s-au îndrăgostit de orașul Cluj-Napoca și, în această vară, U-BT i-a prelungit contractul pe încă trei ani de zile.

Obiectivele „studenților” au rămas aceleași, însă lotul a suferit multiple modificări. „Dinamica echipei e complet schimbată. Cred că suntem orientați mai mult pe extreme, pe jocul de perimetru. Nu vreau să zic că pivoții noștri nu sunt buni, dar sunt de alt tip față de cei din stagiunea precedentă. Cred că avem o bancă mai lungă anul acesta și, datorită regulilor din Cupa României, suntem forțați să jucăm cu tinerii autohtoni. Sunt de părere că asta îi ajută și ne va ajuta pe noi pe termen lung fiindcă avem nevoie de ei”, a remarcat Richard în legătură cu formația din actualul sezon.

În plus, spre deosebire de ediția precedentă, Patrick a primit o nouă responsabilitate, fiind desemnat drept noul căpitan al echipei. Baschetbalistul american și-a asumat rolul primit cu multă mândrie și recunoștință și ne-a mărturisit că iubește această responsabilitate. Pe teren, Pat a început să vorbească tot mai mult cu coechipierii săi și să găsească oportunități prin care să le demonstreze acestora că are încredere în ei.

Prin urmare, într-o zi, Richard i-a adunat pe toți jucătorii tineri ai lui U-BT și le-a spus: Uite, nu știu cum vă simțiți în legătură cu asta, însă voi sunteți cei mai importanți jucători din echipa noastră. Trebuie să jucați, nu vă puteți folosi vârsta ca pe o scuză. Trebuie să fiți pregătiți.

Puștii alb-negrilor au fost încurajați de cuvintele colegului lor și, după calificarea ardelenilor în Final 8-ul Cupei României, au publicat pe paginile lor de Instagram mesaje de apreciere la adresa căpitanului lor. Iată cum îl descrie Tudor Șomăcescu pe Patrick Richard: „Pat este mai mult decât un căpitan. Este un mentor foarte bun, un lider și un coechipier de excepție. Sincer, sunt foarte recunoscător că pot juca alături de el pentru că am atât de multe de învățat de la el. E mereu lângă mine să îmi dea un sfat sau să mă încurajeze și așa face cu toată lumea. Consider că merită pe deplin rolul de căpitan”. În același timp, Ștefan Grasu apreciază la Richard faptul că acesta e dispus să facă orice pentru a-i ajuta, iar Dragoș Lungu se bucură de sfaturile și încurajările lui.

Așadar, Pat și familia lui par să își fi găsit locul în Cluj. Atât în teren, cât și în afara lui, Richard se face remarcat prin disponibilitatea lui de a contribui la obiectivele echipei și de a-i ajuta pe cei din jur. „Am 30 de ani, sunt de părere că în continuare am lucruri de oferit, însă iubesc acest loc, iubesc fanii noștri și simt conexiunea cu ei”, ne-a declarat Petrică. De asemenea, soția lui Patrick și cele două fiice ale sale se simt foarte bine în Transilvania, acestea reprezentând principalul factor decizional în cariera lui. „Am o familie care mă motivează de fiecare dată când ies pe teren. Deciziile pe care le iau acum sunt despre familie”.

*foto: Valentin Todea/Baschet.ro