Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Zoran Milencovici: „Este cel mai bun sezon la nivel de seniori și este primul trofeu câștigat”

Dan Oancia

Dan Oancia
07.04.2015

Chiar dacă nu se numără printre cei mai importanți jucători ai echipei, timișorenii formați la CSS Bega, în număr de patru, au fost prezenți în lotul lui BC Timișoara care a câștigat Cupa României în acest sezon. Zoran Milencovici, George Toth, Raul Covaciu și Vlad Szekely sunt aceștia, iar dintre ei, Milencovici a fost cel care a petrecut cele mai multe minute pe parchet.

La câteva zile după câștigarea trofeului, Zoran Milencovici a vorbit pentru site-ul bctimisoara.ro. Baschetbalistul timișorean a admis faptăul că este la cel mai fericit moment din viața sa. „Este cel mai bun sezon la nivel de seniori și este primul trofeu câștigat. A venit dintr-a treia încercare, după ce la precedentele am cedat în finala din 2012 și în semifinala din 2013. Sunt foarte fericit și cred că putem face mai mult decât sezonul acesta, chiar dacă întâlnim Ploieștiul în primul tur din play-off. Am încredere în băietți, acum suntem mai uniți ca niciodată”, a spus Zoran Milencovici. De asemenea, tânărul baschetbalist din Timișoara spune că echipa ca și familie a fost cheia către succes. „Cred că da, cheia a fost unitatea grupului, mai ales în finală. Am avut un parcurs dificil. Am jucat contra Clujului, cu Asesoftul, iar în semifinale am întâlnit gazda Final Four-ului, Piteștiul. Și adversarul din finală, Mureșul, a fost puternic, ceea ce mă face să spun că merităm pe deplin trofeul”, a declarat Milencovici. 

„Trebuie să recunosc că mi-a fost un pic de teamă în sfertul al treilea, deși știam că putem reveni. Acest lucru s-a întâmplat pentru că am fost uniți și am crezut în șansele noastre până la capăt”, a menționat Milencovici. De asemenea, baschetbalistul timișorean a spus că acest trofeu este doar începutul. „Mă bucur tare mult de această Cupă pe care am câștigat-o pentru orașul nostru, dar nu vreau să mă opresc aici. Am de gând să mai câștig trofee atâta timp cât voi juca pentru acest club și voi reprezenta Timișoara”, a admis Milencovici. În vârstă de 24 de ani, Zoran Milencovici se bucură de minutele tot mai multe pe care le primește. „Sezonul acesta am simțit că fac parte din rotația echipei. Antrenorul mi-a dat mai multă încredere și sper că nu l-am dezamăgit. Îmi doresc să cresc valoric alături de colegii de la care am ce învăța. Dacă aș avea în față un junior timișoren, i-aș spune să se țină de treabă, cariera ca jucător are urcușuri și coborâșuri. Chiar dacă pierzi azi un meci – cum s-a întâmplat cu noi la Sibiu – nu mă așteptam ca săptămâna asta să câștigăm un trofeu”, a încheiat Zoran Milencovici.

Foto: BC Timișoara / Facebook

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!