Stiri

Federația Greacă de Baschet a trimis o scrisoare de protest la FIBA, după meciul Grecia – Cehia

Luni, 9 septembrie, Grecia s-a impus în fața Cehiei cu scorul final de 84-77, însă acest rezultat nu a fost destul de bun pentru ca elenii să se califice în sferturile de finală ale Campionatului Mondial. În urma victoriei obținute de Statele Unite împotriva Braziliei, Cehia a trecut mai departe în locul Greciei.

Formația lui Thanasis Skourtopoulos avea nevoie să câștige la o diferență de minim 12 puncte pentru a ajunge în fazele eliminatorii ale Mondialului. Cehia a rezistat, însă, eroic și, după eliminarea lui Giannis Antetokounmpo, Grecia nu a mai fost capabilă să ajungă la avantajul necesar. Prin urmare, Calathes & Co. încheie o campanie dezamăgitoare, ieșind din cursa pentru medalii.

Chiar dacă nimic nu mai poate fi schimbat, Federația Greacă de Baschet a trimis o scrisoare la FIBA, prin care cer suspendarea celor trei arbitri care au fluierat disputa cu Cehia. Aceștia au luat mai multe decizii greșite, printre care și cea la care i-au acordat lui Antetokounmpo al 5-lea fault. Dacă urmărim video-ul de la acea fază, observăm că Ondrej Balvin se afla în mișcare, prin urmare nu se poate fluiera fault ofensiv.

Mai mult decât atât, conform eurohoops.com, oficialii federației elene cer și suspendarea persoanei care este responsabilă cu atribuirile arbitrilor. Aceștia spun că meciul a fost „o viciere a rezultatului neîntâlnită până acum analele baschetului european și global”.

Subiectul acesta a fost abordat și de Thanasis Skourtopoulos la conferința de presă:

Giannis a venit să ne ajute. În fiecare zi se luptă pe teren. Nu doar în timpul jocurilor. Dar, evident, nu primește respectul cuvenit. Mă refer la cele două faulturi ofensive pe care le-a primit azi, al treilea și al cincilea. Nu poți fluiera astfel de faulturi. Am un exemplu și mai bun: Nick Calathes joacă 37 de minute. Are mingea în mână aproape tot timpul. Primește un singur fault. Omul ăsta pătrunde mereu. Îl împing de două ori când aruncă la coș și nimeni nu reacționează. Cu Giannis este la fel. Putem face un video cu peste 25 de faze în care vedem cum adversarii pun câte patru, cinci mâini pe el aproape tot timpul.”

Rămâne de văzut care va fi răspunsul Federației Internaționale de Baschet. Reamintim că, într-o situație similară, aceștia au recunoscut că arbitrii au greșit (la partida dintre Lituania și Franța), însă nu au mai schimbat nimic.

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!