Stiri Cupa României Masculin

Tudor Costescu, despre regula Novak: „S-a umplut un gol uriaș cu nimic”

Tudor Costescu, despre regula Novak: „S-a umplut un gol uriaș cu nimic”

Regula ce obligă cluburile sportive de seniori din România să aibă în permanență în joc o pondere de cel puțin 40% a jucătorilor autohtoni continuă să stârnească reacții în lumea baschetului. După ce Cristian Achim a publicat o scrisoare despre gândurile sale legate de această regulă, Tudor Costescu a fost de acord să stea de vorbă cu noi și să își spună părerea despre noul ordin al ministrului Eduard Novak:

În primul rând, mi se pare lăudabilă inițiativa lui Cristi (n.r. Cristian Achim), fiindcă a reușit să dea glas multor frustrări și probleme nerezolvate pe care noi le sesizăm în discuțiile noastre și pentru că a punctat majoritatea subiectelor. Sunt cu totul de acord cu ce a spus el. Mi se pare o regulă extrem de superficială și modul în care a fost gândită este o imagine perfectă a întregii societăți românești. După cum a zis și el, este o spoială și o încercare de a rezolva problemele reale cu o bidinea, ca să zic așa.

Tudor Costescu a fost antrenorul generației 97, care a izbutit în 2017 să câștige Campionatul European U20, divizia B, și a fost una dintre persoanele care a susținut introducerea regulii U23:

Situația cu regula U23 este în felul următor: am o părere puțin diferită de a lui Cristi, dar în esență vorbim aceleași lucruri. Sunt de părere că competivitatea naște progresul și performanța, mai ales în sport, dar pe termen scurt sau mediu, pentru beneficiul sistemului, respectiv al baschetului românesc, pot fi abordate diferite reguli. La momentul acela, am considerat regula U23 ca bine-venită. Dar această decizie a fost luată după o analiză profundă a Colegiului de Antrenori și după multe discuții în Consiliul Director, în care noi, specialiștii, am venit cu cifre, cu numere, cu analize, cu rapoarte ale loturilor naționale și ne-am hotărât că pentru următorii 4-5 ani ar exista un fond de jucători pentru care această regulă ar putea fi benefică.

Prima generație care a beneficiat a fost de această regulă a fost generația 96, urmată apoi de generația 97, care dacă nu greșesc a fost și prima care a beneficiat de programul „Perform Baschet” de la început, acum 9-10 ani. Deci această regulă, ce favorizează o categorie de jucători, că vorbim aici în cazul de față de categoria de vârstă, trebuie să aibă sens. Ea sprijină folosirea unor jucători cu un anumit scop. Și anume acela ca tinerii U23 să capete experiență prin joc, fiindcă instruirea lor până la momentul respectiv nu i-a format, din nefericire, ca jucători potriviți pentru nivelul de seniori. A fost o regulă puțin forțată în momentele respective, dar am decis noi, Departamentul Tehnic și Colegiul de Antrenori, că este potrivită. Fără această regulă, naționala de seniori nu ar fi avut lotul de astăzi.

Gândiți-vă ce s-ar fi întâmplat cu aceste generații dacă nu ar fi beneficiat de o regulă pentru jucătorii tineri și ar fi trebuit să formăm în 2023 o națională cu jucători de 23-24 de ani. Este un lucru real că această regulă folosită cu cap, pe termen scurt sau mediu, poate aduce beneficii. Ce sens are să folosesc 30 de jucători români, cam atâția cred eu că sunt în LNBM, care nu sunt eligibili pentru echipa națională? Eu dacă încurajez sau forțez folosirea unui jucător român, indiferent de vârstă, pentru Federație nu aduce niciun beneficiu. Numărul celor care sunt ineligibili, respectiv cei care s-au retras, cei care sunt mai în vârstă, cei care pur și simplu prin valoarea lor nu sunt în raza de interes pentru echipa națională, pentru ce i-aș forța să joace sau să crească? Poate nu prea mai au resurse să crească.

Având în vedere că sunt 18 echipe în Liga Națională de Baschet Masculin și că, din pricina regulii Novak, fiecare ar trebui să aibă în lot minim patru jucători autohtoni, ar însemna că e nevoie de cel puțin 72 de baschetbaliști români care să prindă minute. Întrebat dacă există acest număr de autohtoni, Costescu a răspuns următoarele:

Nici vorbă. Cristi a vorbit despre tinerii pe care îi căutam în disperare, pentru a nu le pune integritatea în pericol. Jucători care măcar fizic să poată face față cerințelor de la antrenamentele de seniori și pe care îi găsim chiar și la 15 ani. Este adevărat că eu acest sezon l-am început cu un lot de 14 jucători valizi în lot. Din cauza ghinionului, a accidentărilor și așa mai departe, nu cred că am avut 11 jucători la mai mult de 15% dintre antrenamente. Fiindcă efectiv nu am cu cine să înlocuiesc jucătorii accidentați sau temporar indisponibili din diferite motive. Nu există un fond de jucători care să susțină această regulă.

Mai mult, consider că alte reguli ar fi potrivite, prin care, într-un sistem mult mai logic, am folosi mai mulți jucători români. Una ar fi limitarea numărului de jucători străini pe foaia de joc, dacă dorim să impulsionăm folosirea jucătorilor români. Dacă poți pune doar cinci străini pe foaia de joc, nu ai cum să ai mai puțin de șase-șapte jucători români, dintre care să folosești măcar trei. La nivelul de joc de la ora aceasta din Liga Națională, la intensitatea și caracterul fizic al jocului modern, nu ai cum să reziști cu o rotație de cinci-șase jucători, nu poți să duci un campionat. Nu mai vorbesc de accidentări și lucruri neprevăzute. Există măsuri care pot încuraja sau forța folosirea unei categorii dezavantajate de sportivi și care nu încurcă buna desfășurare a jocului de baschet. Ca antrenor, să te gândești la schimbări în Cupa României, este o ecuație nu cu multe necunoscute, ci cu virgulă și multe zerouri. Orice schimbare înseamnă un calcul, lăsând partea baschetbalistică. Nu se justifică.

Vreau să completez. Referindu-mă strict la această regulă, mi se pare absolut penibil să amesteci mere cu ciorapi și cu hamsii. Te duci la handbal, pui regula, apoi o aplici la baschet, rugby etc. Dovedește o lipsă crasă de competență. Nu așa se fac strategii. Nu așa se dezvoltă sisteme. Bate la ușa Federațiilor, cere-le înapoi tonele de hârtii pe care le livrează Ministerului an de an și trimestru de trimestru. Sunt acolo strategii, am lucrat și eu la ele. Sunt prevederi și planuri pe termen mediu și lung. Analizează strategia fiecăreia, bate la ușa lor și întreabă „Tu de ce ai nevoie? La baschet ai nevoie de încă șapte mii de practicanți de 20 de ani. Asta îmi rezolvi în trei ani. La volei ai nevoie de talie. Păi fă selecție”. Fiecare să vină cu specificul ramurii sportive. Nu poți să aplici aceeași sită la toate ramurile sportive. Numai ideea este o aberație.

Una dintre problemele cu ordinul de ministru este că acesta a venit când echipele din LNBM aveau deja loturile formate.

Se pare că interesul este să amendăm, nu să dezvoltăm sistemul, ceea ce este la fel, o aberație. Nu e acceptabil așa ceva. Această regulă ar trebui să aibă ca scop alinierea sistemului și creșterea acestuia, nicidecum amendarea. Faptul că vine regula în timpul jocului, fără să intereseze pe nimeni, în timpul sezonului, e cea mai mare dovadă de lipsă de competență. Nu mai reiau argumentele lui Cristi, care sunt perfect valabile. Nu se poate așa ceva, este inacceptabil. Și FRB a menționat că această lege este inaplicabilă în timpul sezonului. Din punct de vedere legal, nu mă pricep. Am înțeles că sunt căi prin care devin ușor de atacat. Îmi pun problema ca antrenor, nu ca jurist: Ce fac cu jucătorul croat, lituanian, spaniol care evoluează în campionatul României? Îl trec ca jucător român sau european? Aliniem regulamentul european sau îl trec ca jucător străin?

Acesta este unul dintre aspectele care mie îmi dau foarte mult de gândit. S-au semnat tratate prin care asimilăm un jucător comunitar cu aceleași drepturi ca un jucător autohton. La asta ne rezumăm practic. Acest ordin nu poate trece peste legislația națională sau peste tratatele internaționale. N-are cum să treacă. Ministrul se pare că este prost informat sau prost documentat. Am citit și eu câteva articole de lege și mi se pare că sunt foarte multe moduri în care pot fi atacate. Nu știu jurisdicția cui este să dea amenzi. Ok, cu un club departamental mai e cum mai e, dar ce faci cu un club privat, de sine stătător, ca finanțare și ca existență. Cine îl amendează? El este afiliat Federației și Ministerului. Nu mă pricep aici, dar sunt multe probleme care nu au o rezolvare prin două linii. Dar mă rog, nu asta se dorește. Ei ar fi trebuit să vină în susținerea sportului românesc și nu să creeze noi probleme. Legea face referire, în mod exact, la jucătorii care sunt eligibili pentru a juca, la un moment dat, pentru o echipă. Nu spune că să fie în teren în momentul acela. Eu așa memorez textul și știu că discuțiile astea le-am avut și în luna septembrie sau când a apărut legea. Dacă textul legii nu spune „jucătorii care sunt în același timp pe teren”...Spune „jucătorii care pot evolua pentru o echipă sau pentru un club sportiv”. Deci asta ne trimite cu gândul că trebuie să fie jucători autohtoni eligibili dar care pot să fie și pe bancă. Noi suntem super acoperiți din punctul acesta de vedere.

La final, tehnicianul Rapidului a vorbit încă o dată despre efectul „regulii Novak”:

A creat o agitație care nu era deloc necesară și a umplut un gol uriaș cu nimic. Golul uriaș care există în sportul românesc, pentru care suntem și noi vinovați și ne asumăm, trebuie umplut cu decizii și cu politici corecte. Nu cu populism. Nici măcar populism nu poate fi numit. Gândiți-vă ce înseamnă la anul să avem 18 echipe în Liga Națională, în condițiile în care noi nu înscriem echipă la Campionatul European U20. Înseamnă că această generație nu reprezintă interes. Pe cine mai aducem proaspăt în campionat? De unde să alimentăm echipele de seniori? Spuneți-mi un jucător român care are valoare și nu joacă din cauza actualei configurații a regulamentului. Atunci trebuie să ne gândim să schimbăm sistemul. Veți vedea că toți jucătorii care au avut o brumă de perspectivă, continuând cu cei care au avut valoare, au primit tot ce ar fi trebuit să primească un jucător, iar asta nu datorită unor reguli. Eu vă spun că la fiecare echipă pe care am antrenat-o, cred că în fiecare an am debutat măcar un jucător în Liga Națională. Deci susțin aceste lucruri, indiferent de regulă.

Mai citiți și:

Gânduri despre baschetul românesc. Și nu numai.

*foto: Facebook/Baschet Rapid

15 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca Acs Titi :

    Sincer
    o surpriza placuta. Nu ma asteptam la o asemenea pozitie din partea lui Costescu. Problema mea este ca insusi ferebeul nu are persoane capabile sa gindeasca, "deci" pe cine sa intrebe Ministerul ? Ca sa coboare la nivel de "lucratori" in domeniu ( manageri, antrenori, metodisti, jucatori ) nici nu se pune problema. Totusi una din concluzii este aceiasi, BAZA ( copii si juniori) este problema. Si mindria ...
    Alta concluzie ar fi NUMARUL. Numarul de jucatori, numarul de echipe, numarul din buget.
    Si daca tot suntem mai ortodocsi ca Papa :) am putea incerca o varianta Romanesaca. O liga profesionista sau o superliga de cite echipe pot sustine financiar un Campionat dupa regulile FIBA si Europene ( zic ca s-ar gasi vreo 8 ) si un Campionat cu adevarat National cu ce reguli vor sa experimenteze si/sau sa incurajeze jucatori romani puri ( atentie la ciucati, accentul se pune pe prima silaba , ca altfel iese altceva ). Acest Campionat ar putea foarte bine sa devina o sursa de jucatori pentru Elita. Bine-nteles cu achitarea unei indemnizatii de formare , daca nu esti in stare sa-ti cresti singur viitorul.
    Alta problema usor evitata in discutia actuala, este EXTREM de slaba pregatire a antrenorilor de copii si juniori. Dar si demotivarea lor. Vad ca incearca unele cluburi ( felicitari lor) sa aduca antrenori-coordonatori straini. Ce mai lipseste ? RABDAREA. Toti vor daca s-ar putea... IERI !

    cu 11 luni în urmă (03.03.2023) Raspunde
  • Inside :

    Antrenorii de doi lei
    Buna ziua !
    In primul rând haideți sa ne uitam la campionatul Ungariei , Polinia, Bulgaria , care au avut regula cu 2-3 autohtoni și acum ne cam bat când vor ei .
    2. Dintre toate sporturile , doar la baschet se comentează ca vezi doamne aceasta regula este cam prost gândită .
    Nu nu e prost gândită , dar nu mai puteți domnilor antrenori sa puneți doi jucatori romani in Colțuri . Acum trebuie sa le dati ai lor mingea din când in când . Doar așa putem creste echipa naționala . Nu sa ii bagi pe teren și sa ii pui sa stea in colț și sa aștepte .
    Cati jucatori romani ari promovat de la echipele de juniori la cea de seniori , domnilor antrenori emerito ai baschetului din România ?
    Cred ca aceasta regula este binevenita .
    Ca se tor vorbește de competiție , când vreodată un copil ce termina junioratul la 18-19 ani o sa poate concura cu un american de 28-30 ani ? Când vreodată ați dat șansa unui roman sensibil egal cu un străin , sau ați preferat sa băgați străinul , ca na ia x bani și trebuie justificati?
    Bravo Domnule Novak , 5 romani pe teren de la anul sa băgați

    cu 11 luni în urmă (03.03.2023) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Acs Titi :

    Am trăit să văd și asta
    un român sadea zis ciucî își ia nume "englezit" cică inside ! A uitat să schimbe tastatura și bun înțeles să aplice gramatica limbii române. De logică nu mai vorbim - băga-ți domn'e jucători români că oricum nu " poate concura cu un american de 28-30 ani ?" ( citatul aparține insider-ului ciucî ). Vorbește domnule la Minister ( apropo , condus de un român-maghiar ) și la Federație să vă facă un Campionat al dacopaților. Eu chiar sunt de acord. Am și făcut o propunere mai sus.
    Totuși poate ne explică cineva, de ce modelul unguresc, polonez sau bulgăresc este mai bun decît unul nemțesc, spaniol, grecesc, fanțuzesc. Doar pentru că sunt mai aproape ? Păi ne lăudam cu ginta latină, dar ne uităm la slavi ? ( spaniol, italian vs bulgar, polonez ) Nici măcar sîrbesc sau croat. Nu, domn'e, polonez ( precum cîrnatul ). Asta o să ajungem, niște cîrnați.

    cu 11 luni în urmă (03.03.2023)
    • U BT Cluj-Napoca TitiAcs:

      De ce nu
      modelul sirbesc ? Pentru ca modelul sirbesc este foarte simplu - munca, munca, rabotni ! Cautare, munca, selectie, munca, aprofundare, munca, informare, munca... Vezi ce simplu e ? Si nu au cu mult mai multi bani ca noi.

      cu 11 luni în urmă (03.03.2023)
    Raspunde
  • Ciucâ :

    Titirez
    nu sunt eu te ai pacalit şi de data asta. Tu esti cuțu care latrâ la cei care nu au aceeasi pârere cu voi dar vezi nu esti rasplatit cu oscioare,se pare câ latrii singur la lunâ. Apropo mâ urmaresti pânâ la virgula bravo, te revanşezi pe copilâria nefericita prin care ai trecut.atâta poți te inteleg,cu sportul de performanțâ esti paralel.de ce nu faci un site gramatica.ro unde sigur gâseşti câțiva complexati ca tine.
    Pa şi pe curând titirobil

    cu 11 luni în urmă (03.03.2023) Raspunde
  • uplifter :

    Re
    Dupa mine, aceasta regula este buna, doar ca momentul ales pt implementare este nu prost, foarte prost.
    Ok, daca vrei sa promovezi asa ceva, lasa un termen de 5-7 ani, un ex, in care cluburile sa se poata organiza si sa-si dezvolte sectorul de copii si juniori, logistica aferenta, plus un sprijin financiar serios, absolut necesar pt a porni la drum un astfel de proiect.
    Trebuie sa fii cel putin naiv, ca sa nu zic altfel, sa crezi ca daca preiei regula din Spania sau Italia vei ajunge ca ei.
    Polonia si Ungaria au dovedit ca aceasta regula poate fi de folos daca o utilizezi cu cap. Pt ca au ajuns sa joace cu succes la turnee finale, ceea ce pt noi este acum un scenariu SF.
    Fiind implicat concret in asa ceva, am putut vedea in mod direct fenomenul clasic ce apare cand copiii ajung la portile afirmarii. 90 si la suta din ei pun capat sportului de performanta intrucat nu exista viitor pt ei. In prima liga nu au loc, pt ca marii nostri antrenori, gen Achim sau Costescu (bineinteles ca nu numai ei) nu au timp sa promoveze si sa creasca tineri jucatori, ei prefera sa joace cu straini gata formati, sa obtina rezultate si sa-si justifice salariile deloc mici. Si sunt destui copii talentati printre acestia.
    Deci, creeaza conditiile pt un astfel de proiect si pe urma da un astfel de ordin.

    cu 11 luni în urmă (03.03.2023) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Acs Titi :

    Cer scuze redacției
    și cititorilor pentru off-topic ( pentru dacopați , în afara subiectului ).
    Sunt mîndru că fac parte din tagma complexaților care încearcă să se exprime corect în limba română și desfid pe ciocîții cu copilărie mult prea fericită lîngă poala mamei.

    cu 11 luni în urmă (03.03.2023) Raspunde
  • Ciucâ :

    Titi
    Complexatul mandru felicitâri câ recunosti. Ai dreptate, dupâ antrenamentele grele de la club sau loturile naționale veneam acasâ şi mi puneam capul ın poala mamei,dumnezeu sâ o odihneascâ. Corectarile tale gramaticale sunt la obiect dar care obiect nu se ştie. Dacâ tot esti linguşelul principal al redactiei fâ o cerere sâ nu fie publicate postarile fârâ avizul tâu.
    Ps.UPLIFTER tot eu sunt ai uitat sâ spui ceva?!

    cu 11 luni în urmă (03.03.2023)
    • U BT Cluj-Napoca TitiAcs:

      Deja
      te lingușești singur, ceea ce ridică alte semne de întrebare. "Uplifter" este un iubitor de sport care se exprimă corect și logic în limba română. Ce-ți mai place să te "inervezi"...

      cu 11 luni în urmă (03.03.2023)
    Raspunde
  • 'mpepo :

    Domnule Ciucă,
    Ce sport,care v-a împiedicat să vă desăvârșiți studiul limbii materne, ați practicat ?

    cu 11 luni în urmă (03.03.2023)
    • U BT Cluj-Napoca TitiAcs:

      Ce sport sa faca,
      altul decit bataie cu perne ? L-a cum se exprima clar a ramas zdruncinat.

      cu 11 luni în urmă (03.03.2023)
    • U BT Cluj-Napoca TitiAcs:

      Erata
      la in loc de l-a !

      cu 11 luni în urmă (03.03.2023)
    Raspunde
  • Ciucâ :

    Mpepo
    Patinaj artistic, are vreo importanțâ?tot analfabet sunt.de unde ştii care este limba mea maternâ?ptr voi aici este mai important sâ scrii corect şi sâ faceți mişto bravo vouâ, ptr mine conținutul. Tu şi cu titireii tâi sâriți peste

    cu 11 luni în urmă (03.03.2023)
    • 'mpepo:

      Răspuns
      Mulțumesc. Sport frumos, elegant.

      cu 11 luni în urmă (03.03.2023)
    Raspunde
  • Ciucâ :

    Mpepo
    Nu ai ptr ce. O searâ plâcutâ

    cu 11 luni în urmă (03.03.2023) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!